vineri, 13 decembrie 2019
Proiectul 30
Expoziție de fotografie
Timișoara
16 decembrie 2019 - 30 ianuarie 2020
La 30 de ani de la Revoluția din 1989, Ministerul Culturii -
prin Direcția Județeană pentru Cultură Timiș - și Universitatea de Vest din
Timișoara, cu sprijinul Goethe Institut București și al Centrului Cultural
German Timișoara, comemorează momentele esențiale ale istoriei noastre recente,
printr-un demers special. Este vorba despre o expoziție de fotografie,
intitulată 30 și menită să surprindă momentele importante, dar și chipurile
Revoluției române. Aceasta reunește pe simezele din clădirea fostei Comenduiri
a Ganizoanei Timișoara (Piața Libertății, nr. 5) patru proiecte având ca
subiect ultimele zile ale Epocii de aur și oamenii care au construit istoria
acelor vremuri.
Vernisajul are loc în 16 decembrie, începând cu ora 18:00.
Un prim demers fotografic prezentat în cadrul proiectului 30 este dedicat în exclusivitate Timișoarei și zilelor în care orașul și
oamenii săi au avut curajul să lupte singuri împotriva regimului totalitar.
Instantanee fotografice, dar și imagini filmate în acele zile tulburi, ajung
(unele dintre ele în premieră) în fața privitorilor, semnate fiind de
Constantin Duma, Cătălin Regea, Ioan Radu, Mircea Radu și Valentin Șuta.
Proiectul 30 mai cuprinde și trei expoziți personale
semnate de Dobrivoie Kerpenisan (Rebeli pentru o cauză. Eroii necunoscuți ai
Revoluției din România), Andrei Pandele (Re:Vederea Revoluției) și Cornel
Brad (Oameni.Putere.România.Revoluție).
Dobrivoie Kerpenisan aduce pe simeze fotografii surprinse
într-o mică localitate din apropierea Timișoarei, în săptămâna dinaintea
Crăciunului din 1989. Tânărul fotograf a urmărit atunci mulțimea din satul său natal, a
înregistrat pe peliculă revolta și anarhia, protestele de masă, jafurile și dar
și imaginea a zeci de trupuri grav rănite, în Timișoara. Demersul său
fotografic este completat de unul multimedia.
Re-vederea Revoluției, de Andrei Pandele, este un proiect
cultural care aduce un elogiu protestatarilor anonimi din timpul Revoluției
Române. Fotografiile, realizate în București, în zilele de 21-25 decembrie
1989, de Andrei Pandele, sunt dezvăluite în premieră într-o rezoluție de
excepție. Particularitatea imaginilor este oferită nu de numărul acestora sau
de diferitele puncte cheie în care au fost fotografiate, cât de bogăția lor în
detalii.
Expoziția de portrete fotografice Oameni.Putere.România.Revoluție a artistului Cornel Brad reprezintă un demers artistic care, la 30 de
ani de la Revoluția română din 1989, își propune a fi o meta-fotografie a acelui
moment istoric. Realizată pentru reamintirea evenimentelor premergătoare, ale
celor din timpul și celor ulterioare Revoluției române, la 30 de ani distanță,
expoziția conține o selecție de mai bine de 40 de portrete ale unor personalități
istorice relevante.
Expoziția poate fi vizitată până în 30 ianuarie 2020,
zilnic, de marți până duminică, între orele 14:00 – 19:00, cu excepția
intervalurilor 24 – 26 decembrie și 30 decembrie 2019 –
7 ianuarie 2020, când
aceasta este închisă publicului. Intrarea este liberă.
Forțele de elită - armata secolului XXI
Lansare de carte
Mihai Floca
Cercul Militar Național, București
13 decembrie 2019
Evenimentul are loc, începând cu ora 14:00, la Galeria Artelor.
joi, 12 decembrie 2019
Aprecieri internaționale...
De pe ecranele cinematografelor de-odinioară
Articol (semnat de Călin Căliman) publicat în Realitatea Ilustrată,
Almanahul Revistei Contemporanul, vara - toamna 1987.
La Curtea Regilor României. Mese și meniuri regale… de sărbători
Conferință de Crăciun
Ștefania Dinu
Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, București
20 decembrie 2019
Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa vă
invită la cea de-a treia ediție a Conferinței de Crăciun de la Antipa,
intitulată La Curtea Regilor României. Mese și meniuri regale… de sărbători susținută de Dr. Ștefania Dinu, istoric, director științific al Muzeului
Național Cotroceni. Evenimentul va avea loc vineri, 20 decembrie, de la ora 18:00,
în Șos. Kiseleff nr. 1 și va fi urmat de o sesiune de autografe oferită de
autoarea volumului Mese și meniuri regale – eleganță, fast și bun gust,
apărut la Editura Corint.
Cu siguranță mulți dintre noi s-au întrebat cum se
desfășurau mesele la Curtea Regală a României, în ce consta protocolul și
ceremonialul gastronomic utilizat precum și cum se derula viața în acele
vremuri. Dr. Stefania Dinu ne va purta într-o călătorie fascinantă în timp și
ne va dezvălui o panoramă a ceea ce putem denumi generic "viața cotidiană la
Curtea Regală a României”.
Participarea este gratuită iar înscrierile se pot face
completând un formular de rezervare pe: https://antipa.ro/rezervari/.
Tribuna Graphic 2019...
Arta plastică contemporană
Muzeul de Artă Cluj-Napoca
ediția a X-a, 11 decembrie 2019 - 6 ianuarie 2020
Abonați-vă la:
Postări (Atom)








