joi, 19 mai 2016

Plante aromatice și condimentare




Muzeul Brailei Carol I


mai - iulie 2016





   Secția de Științe ale Naturii a Muzeului Brăilei Carol I prezintă publicului, în perioada mai-iulie 2016, foto-expoziția Plante aromatice și condimentare.
   Expoziția descrie o serie de plante mai mult sau mai puțin cunoscute de către publicul larg, oferind informații interesante și utile despre originea, proprietățile speciale șimodul în care aceste plante pot fi utilizate în gospodărie.
   Aceste plante conțin în organele lor vegetative (tulpini, frunze, rădăcini, flori, semințe sau fructe) substanțe aromatice (uleiuri volatile) sau cu gust și aromă specifice.
   Uleiurile eterice sunt elaborate de celule speciale secretorii, dispersate, de exemplu în vârful unor peri glandulari, situați pe suprafețele aeriene ale plantelor (fam. Labiatae, Compositae), în pungi sau canale secretorii dispuse în profunzimea corpului plantei, a fructelor etc.
  Speciile de plante aromatice, producătoare de ulei volatil sau eteric sunt numeroase. Cele mai valoroase se cultivă pe suprafețe mari, în vederea extragerii industriale a uleiului, restul fiind specii din flora spontană sau sălbatică.
  Majoritatea speciilor de plante aromatice elaborează, pe lângă uleiuri eterice și alți principii activi farmacodinamici, de aceea ele mai sunt cunoscute și sub denumirea de plante medicinale aromatice. Ele au fost folosite ca atare sau sub formă de preparate, încă din timpuri imemorabile, ca medicamente pentru tratarea diferitelor boli, unele preparate folosindu-se și în prezent. Valoarea antimicrobiană, antimicotică și antihelmintică a uleiurilor volatile este recunoscută și astăzi, acestea fiind uneori preferate în defavoarea produselor farmaceutice de sinteză.
  Uleiurile volatile au început să fie apreciate de om și pentru alungarea insectelor nedorite sau pentru împrospătarea aerului ambiant din locuințe sau birouri. Deasemenea, unele specii de plante aromatice sunt folosite în mod curent în gospodării sub formă de mirodenii, pentru condimentarea și conservarea preparatelor culinare. Altele, sunt cultivate pe suprafețe mari, în vederea separării uleiului eteric, folosit pe scară îndustrială la fabricarea parfumurilor, săpunurilor, preparatelor cosmetice, aromatizarea băuturilor alcoolice etc.
   În prezent, încă se fac studii pentru a se descoperi rolul uleiurilor volatile la plante. Ceea ce se cunoaște deocamdată este faptul că substanțelearonatice sunt produse de dezasimilație, care au un rol esențial în supraviețuirea și perpetuarea speciei deoarece unele apără plantele de anumiți dușmani din mediul ambiant, iar altele pentru că atrag polenizatorii.
Text: dr. Nicolae Onea, şef Secţia Ştiinţele Naturii

Editura Tritonic




Lansare de carte


Alba Iulia


20 - 22 mai 2016




Cine se teme de genurile minore?
prezentări de carte Tritonic
la Târgul de carte Alba Transilvana care se desfăşoara în perioada 20-22 mai 2016.

- Lucian Dragoș Bogdan - lansarea romanelor Vânătorii de capete și Uneori când visez... și volumul Povestiri fantastice.
- Michael Haulică - volumul 9 1/2 elegii și seria de autor apărută la Millennium Books
- Adina Speteanu - seria Dincolo de moarte
- Ioan Barb - volumul de povestiri Dumnezeul din paharul de vodcă
- Alexandru Lamba - romanul Sub steaua infraroșie
- Bogdan Hrib, seria Stelian Munteanu și romanul Ultima fotografie
Invitat special Horia Nicola Ursu, editor Millennium Books

Noaptea Muzeelor la...Marea Neagra




Muzeul Militar National Regele Ferdinand I


Constanta


21 mai 2016




   Noaptea Muzeelor la Filiala Constanța a Muzeului Militar Național Regele Ferdinand I, 
21 mai, orele 19:00-24:00.
   Cu prilejul Zilei internaționale a Muzeelor, sărbătorită la 18 mai, Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I – Filiala Constanța se înscrie în programul internațional intitulat Noaptea Muzeelor ce se va desfășura în noaptea de sâmbătă spre duminică, 21-22 mai 2016, între orele 19:00-24:00, cu următorul program:

1. Scene de reconstituire istorică susținute de către Asociația Tomis;
2. Vizitarea gratuită a expoziției permanente și a două expoziții temporare;
Cele două expoziții temporare ce pot fi vizitate cu acest prilej sunt:
- Regii României 150 de ani (1866-2016) - organizată de către Asociația Culturală Astra Dobrogeană;
- Evoluția comunicațiilor militare în secolul XX;
3. Accesul în parcul tematic cu tehnică militară din dotarea Armatei Române în a doua jumătate a secolului XX.
***Costin Scurtu

Pe simezele tulcene




Muzeul de Arta Tulcea


Simion Craciun


20 mai 2016





   Simion Crăciun (4 iunie 1956 – 19 martie 2013) a trăit si a creat în Bucuresti, Berlin, Santiago de Compostela
  Tatăl, Constantin Crăciun pictor şi creator al unor lucrări de artă monumentală dar şi profesor la Universitatea de Artă din Bucureşti. Mama, Georgeta Costin Crăciun, pictor, specializată în tapiserie. Sora, Ioana Crăciun Dobrescu este deasemenea pictoriță.
1981 Absolvent Institutul de artă Nicolae Grigorescu, Bucureşti, secția pictură, clasa prof. Marius Cilievici. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici

Expoziţii personale:

1978 Geneză execuţie, (proiect C. Crăciun) Arhivele Statului, Bucureşti
1981 Reconstrucţie frescă-proiect şi execuţie în colectiv, Zimnicea
1986 Galeriile Municipiului Bucureşti
1999 Bădeşti, Timişoara
2001 Galeriile Jose Lorenzo, Santiago de Compostela (Spania)
2002 Centrul de Cultură Română, Berlin (Germania);
2004 Galeriile Imagines, La Coruna (Spania);
2004 Galeriile Jose Lorenzo, Santiago de Compostela (Spania);
2005 Galeria 9 (M. Stupar); 2006 Orizont, Bucureşti;
2007 Galeriile de Artă “Arcade“ ale U.A.P. Bistriţa
2013 Elite Art Gallery, București, In memoriam
2013 Virxe da Cerca, Santiago de Compostella

Expoziţii de grup:

1981 Urziceni, România
1982 Slobozia, România1983 Dialog, Bucureşti
1988 Baia Mare, România
1991 Malines, Belgia
1992 Weibstadt, Germania
1993 Savignz le Temple, Franţa
1994 Cambridge, Anglia
1994 Bucureşti
1996, 1998 Nud, Bucureşti;
1999 Dialog, Bucureşti;
2001 Peisaje Santiago de Compostela;
2002 Desnudo Santiago de Compostela;
2002 Sienna Italia;
2008 În Lumină, Sediul Ambasadei române, Berlin;
2009 În Lumină, Galeria de artă a sediului Deutsche Welle, Bonn, Germania;
2010 Patru pictori la Balcic, Vălenii de Munte, România
2010 Patru pictori la Balcic, Muzeul de Artă Ploiesti, România
2013 Pictori de azi la Balcic, Elite Art Gallery, București, România
2013 Castelo de Santa Cruz Oleiros, Corunia, Spania
2013 Bienala de pictură franco-spaniolă Sorria-Lugo, Spania

Tecuci, amprente ale timpului




Muzeul de Istorie Teodor Cincu


Tecuci


20 mai 2016




   Vă invit să urmărim formele ascunse ale timpului în textul prins de obiect, în casa şi viaţa cotidiană a Tecuciului din perioada inerbelică vineri, 20 mai, ora 15:00, la Muzeul de Istorie Teodor Cincu Tecuci.
   Va invit de asemenea in 21 mai 2016, începând cu ora 14:00, sa vizitati aceasta expozitie o data cu Noaptea Muzeelor – eveniment muzeal european aflat la a XII-a ediţie.
***

Dada continuă!




Teatrul Excelsior


Bucuresti


20 mai 2016




   Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită la un eveniment special : DADA 100: poezie sonoră, simultană, experimentală şi de avangardă vineri, 20 mai, ora 19:30, la Teatrul Excelsior Bucuresti (intrarea este liberă).
Printre invitati: artistul francez Joël Hubaut 
http://joelhubaut.jujuart.com/
  Evenimentul se înscrie în cadrul Festivalul Internațional de Poezie București, în parteneriat cu Institut Francez din București.

Noaptea Muzeelor




Muzeul Orasului Lipova


21 mai 2016