vineri, 9 octombrie 2015

Lumea in Fragmente




Arta plastica contemporana romaneasca


Livia Krasting


ArtXpert Fine Art Concept-store, Bucuresti


17 -23 octombrie 2015





   Lumea in Fragmente este o interpretare personala a unei artiste care pricepe si vede realitatea printr-o perspectiva voalata a unei experiente personale destul de zbuciumata.    Experientele si trairile personale au facut-o sa vada si sa inteleaga lumea in felul ei, dupa propriile-i valori.
   Expozitia Lumea in Fragmente surprinde placut lumina unor locuri unde iarna nu vine niciodata. Fie ca e sudul Spaniei sau Florida, bucuria luminii, jocul umbrelor in vegetatia abundenta, freamatul naturii miscata de briza sunt greu de redat in carbune pe hartie. Cumva, Livia o face! Personal rezonez cu lucrarile ei pentru ca am inteles firea naturii locurilor pe care ea le deseneaza. Lucrarile ei traiesc, sunt dinamice si sofisticate, fara a fi prefabricate, fara clisee. Livia isi explica, probabil trairile personale in aceste tensiuni creeate in compozitiile sale.
Expozitia Lumea in Fragmente de la ArtXpert este primul fragment al unei lumi pe care Livia Krasting o dezvaluie incet-incet! Acesta este doar un prim pas. (Eugene Al Pann).
Adresa: strada Putul lui Zamfir, nr 45.

Drumuri prin memorie




Initiative de toata lauda


Asociatia AFECT, Iasi


13 octombrie 2015





   Biblioteca Judeţeană Gh. Asachi, Asociația AFECT și Căminul de Bătrâni Sf. Împărați Constantin şi Elena Iași vă invită marți, 13 octombrie 2015, începând cu ora 10:00, la Asociația AFECT Iași, la nouă întâlnire din cadrul proiectului Drumuri prin memorie.
    Drumul vinului –Vrancea, prezentat de Călătoarea Atena Gaspar, ne va intoduce în atmosfera bogată a toamnei din această zonă a țării. Vom sărbători împreună timpul recoltei, soarele blând și ne vom bucura de muzica de acordeon interpretată de domnul Ionel Alexandrescu.
 Grupul de seniori Șogorițele va susține un scurt recital artistic.
    Vă aşteptăm marți, 13 octombrie 2015, începând cu ora 10.00, la sediul Asociației AFECT Iași, din Aleea Rozelor nr. 20.

Târgul Mare de Sfânta Paraschiva




Muzeul Judetean de Etnografie si al Regimentului de Granita


 Caransebes


14 octombrie 2015




    Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş alături de Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Camera Agricolă Caraş-Severin organizează miercuri, 14 octombrie 2015, între orele 10:30 - 18:00, a V - a ediţie a Târgului Mare de Sfânta Paraschiva. 
Evenimentul se va desfășura în curtea interioară a muzeului caransebeșan.
   Deschiderea manifestării ve avea loc la ora 10:30, printr-un Cuvânt de salut din partea organizatorilor, urmând ca la ora 14:30, pe scena din curtea interioară a muzeului din Caransebeş să fie susținut un spectacol de dansuri populare specifice Banatului Montan (ansamblul folcloric Zestrea Gugulanilor' - coregraf Simion Dragalina).
   În cadrul manifestării vor participa producători din zona Banatului. Vizitatorii vor putea să petreacă câteva momente de relaxare, savurând și achiziționând produse din carne și lapte create după rețete tradiționale.
   La ediția din această toamnă nu vor lipsi renumiții ,"mici de Deva'' și ,"răchia de Banat''.
Intrarea este liberă!

Pe simezele Capitalei



Arta plastica contemporana romaneasca 


Corneliu Dragan-Targoviste


U-Art Gallery, Bucuresti


12 octombrie - 5 noiembrie 2015





   U-ART Gallery vă invită, în perioada 12 octombrie – 5 noiembrie, la expoziţia personală de acuarelă a artistului Corneliu Drăgan-Târgoviște. SOLO SHOW 2015 reuneşte 100 de lucrări, realizate de artist în ultimul an. Vă aşteptam la vernisaj miercuri, 14 octombrie 2015, ora 18:00, în Bd. Iancu de Hunedoara nr. 8.
    Cuvântul de deschidere va fi susţinut de criticul de artă Roxana Păsculescu, redactor Radio România Cultural.

joi, 8 octombrie 2015

Sărutul Cianitei




De pe scenele teatrului Românesc de-odinioară


Teatrul Muzical Galați




Caiet-program.
Spectacol vizionat pe 6 aprilie 1963.
Într-o zi de sâmbătă...


















Coperta a IV-a.


Bienala Internaţională de Ceramică Cluj




Arta plastica contemporana 


Cluj - Napoca


editia a II-a, 8 - 30 octombrie 2015




    Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Fundaţia Ceramart, vă invită vineri, 9 octombrie 2015, ora 18:00, la deschiderea oficială a Bienalei Internaționale de Ceramică Cluj 2015.
    În perioada 8 – 30 octombrie 2015 are loc la Cluj-Napoca a doua ediţie a Bienalei Internaţionale de Ceramică Cluj, o acţiune sinergică a unei serii de evenimente culturale simultane care, pe lângă componenţa artistică, vizează un dialog intercultural precum şi un act de educaţie culturală în domeniul artelor vizuale. Un adevărat festival al artei ceramice, ediţia 2015 cuprinde şase expoziţii de artă ceramică, un târg al meșterilor olari, proiecții de filme documentare despre ceramică, workshop-uri, conferințe, dezbateri publice şi alte evenimente, toate acompaniind evenimentul principal: competiția internaţională pentru care un renumit juriu internaţional va premia cele mai bune lucrări a peste 100 de artişti din 37 de ţări.
   Expoziţiile principale vor fi găzduite în mai multe locuri din Cluj: Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Galeria Casa Matei, Galeria IAGA, Galeria Horeb, Galeria Quadro și Galeria Liceului de Artă Romulus Ladea. Sub semnul conceptului de mobilitate culturală, o serie de expoziţii adiacente bienalei vor fi organizate şi dincolo de graniţele Clujului. Sibiul găzduieşte cele mai bune lucrări ale ediţiei precedente (2013). Muzeul Memorial Octavian Goga din Ciucea va găzdui expoziţia Institutului Francez în parteneriat cu UAD Cluj-Napoca şi ENSA Limoges cu o expoziţie de ceramică şi fotografie care celebrează tânăra creaţie în contextul Clujului Capitală Europeană a Tineretului. La Bucureşti, Galeria Galateea va găzdui lucrările premiate ale ediţiei curente a Bienalei.
   Bienala Internaţională de Ceramică Cluj este organizată de Fundaţia Ceramart în parteneriat cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca, UAD Cluj, Liceul de Artă Cluj, UAP România, Institutul Cultural Francez, UAP România, Galeria Horeb, Galeria IAGA, Galeria Quadro şi Centrul de Cultură Urbană Cazino. Pentru mai multe informaţii şi detalii despre programul bienalei vizitaţi site-ul www.clujceramicsbiennale.com şi urmăriţi pagina de facebook ClujCeramicsBiennale
    Bienala Internaţională de Ceramică Cluj este un proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi realizat cu sprijinul Primăriei, al Consiliului Local Cluj-Napoca și al Consiliului Județean Cluj.

Serile Literare Vocativ




Viilor Pub, Bucuresti


11 octombrie 2015





   Dragi prieteni, vă anunțăm că începe un nou sezon al Serilor Literare Vocativ.
   Duminică, 11 octombrie, ora 19:00, Viilor Pub (Șoseaua Viilor nr. 95 A - Metrou Eroii Revoluției) va fi gazda celei de-a 29- a ediții a evenimentului Serile Literare Vocativ.
   Iată că a venit momentul să continuăm călătoria noastră în lumea minunată a manifestărilor artistice care au ca țintă frumusețea spirituală românească contemporană. Vă invităm să participați la eveniment, încărcându-vă bateriile cu energie pozitivă.

Din programul serii:

Lansare de carte: 
Ștefia - autor Adi Filimon - volum de versuri publicat la editura Vinea, 2015
prezintă - Claudia Minela

Lectură publică:

Doina Roman - proză (fragment din cel de-al treilea volum în lucru - Pragul
Andrei Botezatu - poezie
Diana Mihaela - poezie
Miruna Cojocaru - proză, 
prezintă Raluca Neagu 
Claudia Minela - poezie - din volumul de versuri (debut)- 
Spirit hedonic care va apărea în luna noiembrie, 2015, la Editura Minela.

Membrii grupului Vocativ vor citi din noile creaţii:
Tudor Voicu, Raluca Neagu, Emanuel Patrascioiu, Andrei Botezatu

Segmentul muzical ne va fi dăruit de Carlos - clape

Alte rubrici:

* scriitori contemporani - realizator Tudor Voicu
* din literatura universală - selecţii - Emanuel Pătrăşcioiu şi Raluca Neagu
* Literatura la zi - Claudia Minela
- noi apariţii publicate la Editura Minela
Autori români stabiliţi în Italia, membrii Cenaclului de la Roma,
fondat şi organizat de Valeriu Dg Barbu
- Povestea fiului rătăcitor - Nicu Narcis Anton;
- Matei şi porumbiţa albă - Eliza Puşcoi;
-Cupa absenţelor" - autor Zâna Azamfirică
Felicitări celor trei autori!

* CarTe diem la microfon - Alexandra Burada, Alexandra şi Luana David
 (creaţii reuşite selectate de pe grupul CarTe diem)

* concurs - haiku (cel mai frumos haiku va primi ca premiu o carte surpriză)

* moment open stage - microfonul aparţine publicului

Vă aşteptăm cu drag!

Partenerii evenimentului - Serile Literare Vocativ: Radio Vocativv, Cenaclul de la Roma, Revista culturală Vocativ (trimestrială), Editura şi Librăria on -line Minela