joi, 17 ianuarie 2013

La ceas aniversar




Muzeul Brailei


Aventura arheologiei brailene in 2012


Braila


20 ianuarie 2013




Photo: „Aventura arheologiei brăilene în 2012” - 20 ianuarie 2013, ora 11.00, la sediul Muzeului Brăilei

   La împlinirea a 645 de ani de existenţă a municipiului Brăila (20 ianuarie 1368 – 20 ianuarie 2013), Muzeul Brăilei, în colaborare cu Centrul de Studii pentru Dunărea de Jos, organizează - duminică 20 ianuarie 2013,  ora 11,00, la sediul din Piaţa Traian nr. 3 - manifestarea culturală cu tema: Aventura arheologiei brăilene în 2012.
   Vor fi prezentate cele mai importante rezultate ale cercetărilor arheologice desfăşurate în municipiul şi judeţul Brăila în anul 2012.
   Prezintă: prof. univ. dr. Ionel Cândea, managerul Muzeului Brăilei şi dr. Stănică Pandrea, şef Secţie Istorie veche şi arheologie.
   Moderator: prof. univ. dr. Ionel Cândea.

In memoriam Ștefan Procopiu



Complexul Muzeal Național Moldova 


Muzeul Știintei și Tehnicii Ștefan Procopiu

Muzeul Poni - Cernătescu, Iași


19 ianuarie 2013





   Va reamintim ca Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii Ştefan Procopiu din cadrul Complexului Muzeal Național Moldova Iași vă invită la evenimentul organizat cu prilejul împlinirii a 123 de ani de la nașterea savantului Ștefan Procopiu, ce va avea loc sâmbătă, 19 ianuarie 2013, ora 11.00, la Muzeul Poni-Cernătescu din str. Mihail Kogălniceanu Nr. 7B.

Programul acestei manifestări include:

- Vernisajul expoziției memoriale Pagini de viață, ce prezintă publicului obiecte personale, fotografii, diplome, distincţii, lucrări științifice ale savantului, din patrimoniul Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii Ştefan Procopiu;
- Lansarea volumului Ștefan Procopiu – mărturii documentare, editor Teodora - Camelia Cristofor, ce reunește documente, corespondență, fotografii, disertaţii și articole semnate de Ștefan Procopiu, aflate în patrimoniul muzeal;
- Moment muzical susținut de Liviu Cristian Scripcaru, vioară, elev la Colegiul Național de Artă Octav Băncilă Iași, clasa prof. Calistrat Catargiu.
   Personalitatea renumitului om de știință va fi evocată de prof. univ. dr. Dumitru Luca, prorector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, conf. univ.dr. Sebastian Popescu, decan al Facultății de Fizică -Universitatea  Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, prof. univ. dr. Mardarie Sorohan, conf. univ. dr. Aurica Mândreci și lect. univ. dr. Sorin Talașman.
Vă așteptăm la acest eveniment !

Hai sa dam mana cu mana !



Diaspora romana


Romania din Barcelona


Amettla de Merola, Spania


26 ianuarie 2013




   Asociatia Centrul Cultural Roman din Catalunya, in colaborare cu El Cafe de l'Amettla de Merola, va invita cu ocazia zilei de 24 ianuarie Ziua Unirii la evenimentul: Hai sa dam mana cu mana !
  Cu aceste versuri incepe hora unirii si tot cu aceste versuri, acum dupa 154 de ani  va invitam sa petreceti o noapte romaneasca, sa ne aducem aminte de traditie, sa nu uitam de cei care au infaptuit aceasta unire si ce a semnificat ea pentru tara, dar mai ales pentru popor, al carei bogatie este: istoria.
  Cu aceasta ocazie va propunem un meniu romanesc: 
un bogat aperitiv, dupa care mici cu garnitura, ceafa la gratar cu cartofi. 
Prajitura pentru desert, cafea. 

Bautura: 

apa, cola, fanta, vin, casera.. 
Pret:17,50 €/Persoana

   Muzica si distractie garantata in companía lui Dj Gaby asa cum v-am  
obisnuit de fiecare data pe cei care ne-ati onorat cu prezenta,  
dar si pentru cei ce vor veni pentru prima data.
   Veti putea vedea costumele noastre populare, veti gusta din paine, sare, 
paharul de tuica care nu poate sa lipseasca, la intimpinarea invitatilor !
   Distinsul preot de la Manresa va binecuvinta masa.

   Invitam persoanele care  au costume populare  sa vina imbracati cu ele.
   Vom organiza si un concurs de costume traditionale romanesti¡¡¡¡
   Vor fi premii si surprize placute !

   Evenimentul va avea loc in data de 26 ianuarie 2013 incepand cu ora 21:00 
   Rezervarile se pot face la sediul restaurantului din  Ametlla de Merola,
 la tel: 626665356- 938531507 (directia Berga), 
situata la iesire din Navàs trecand de tunel la dreapta.

   VA ASTEPTAM CU DRAG !

Serile Cala-tiene


Sega: Namaste


Galeria Luiza Cala, Saturn


20 ianuarie 2013






   Sega (jurnalistul si scriitorul Octavian Segarceanu) 
va citi, in avanpremiera, 
din volumul doi 
al romanului Namaste, 
roman de aventuri spirituale prin India si Nepal.

Spectacolul Hora Unirii



Diaspora română


Asociația Culturală Româno-Elenă Armonia


Biserica Buna Vestire, Farou-Avlidos, Grecia


20 ianuarie 2013





   Sub egida Sfântei Mitropolii de Teba și Levadia, Asociația Culturală Româno-Elenă Armonia, în parteneriat cu Centrul Educațional și Spiritual Farou - Avlidos, organizează duminică, 20 ianuarie, de la ora 12:30, spectacolul Hora Unirii
   Manifestarea, dedicată sărbătoririi a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, va avea loc în fața Bisericii Buna Vestire, Farou – Avlidos.
   Ansamblul folcloric Brauletul din localitatea Turceni – Județul Gorj, va prezenta suite de dansuri iar soliştii acompaniaţi de orchestră, vor interpreta melodii populare românești din tezaurului nostru cultural.
   Spectacolul se va încheia cu o tradiţională Horă a Unirii.

   Invitații speciali: 
Asociația Elenă Culturală de Dansuri Kallitheas Sides

Arta plastica contemporana romaneasca


Galeria de Arta Elite Prof Art


Expozitia de pictura, grafica, sculptura: Iarna


Pullman Hotels & World Trade Center, Bucuresti


26 ianuarie - 26 februarie 2013






Suflete frumoase - Imortalizand clipa


Tom Paul


Expozitia foto: Prietenii mei, romanii


La Copac, Bucuresti


24 ianuarie - 7 februarie 2013






   Daca ar fi fost aici, aceasta invitatie ar fi venit de la Tom Paul. Insa Tom nu este, asa ca ne revine noua misiunea de a va invita la expozitia lui de fotografie Prietenii mei, romanii. Cei care il cunoasteti pe Tom cu siguranta veti veni. Cei care nu l-ati cunoscut ati putea sa treceti pe La Copac, sa-i vedeti portretele. A avut felul lui de a vedea romanii si s-a imprietenit cu majoritatea celor pe care i-a fotografiat, fie ca a fost in Vama Veche sau in Holbav. Bariera limbii nu a existat atunci cand a facut fotografii.
  Despre neamtul cu inima de roman Tom Paul, despre fotografie si prieteni o sa povestim la un pahar de bere. Sori Tigaeru si Florin Ghioca deapana amintiri, iar imagini inedite vor fi proiectate la fata locului, acolo unde fiecare dintre voi veti primi in dar cel mai frumos rasarit de soare din Vama !