miercuri, 12 ianuarie 2022

Celebrarea Zilei Culturii Naționale

 


Biblioteca Națională a României 


București 


14 ianuarie 2022




    Sub semnul celebrării Zilei Culturii Naționale, Biblioteca Națională a României propune publicului vineri, 14 ianuarie, o serie de evenimente culturale, organizate în colaborare cu Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, Teatrul Muzical Ambasadorii și Centrul Educațional Laude-Reut.

Evenimentele se vor desfășura începând cu ora 12:00, la sediul instituţiei, după următorul program:

● Ora 12:00 - Lansarea publicației Atlasul Culturii. Așezămintele culturale în spațiul rural 

– sala Mircea Vulcănescu, parter.

   Volumul se concentrează pe situația așezămintelor culturale în spațiul rural și reprezintă inițiativa Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) de a radiografia cultura din spaţiul rural românesc, mediu în care sunt rezidenți peste 45% din locuitorii României.

   Alături de gazdele evenimentului, conf. univ. Carmen Croitoru (Director General al INCFC) și prof. univ. Adrian Cioroianu (Manager al Bibliotecii Naționale a României), vor fi prezenți: Dumitru Borțun (profesor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA), Virgil Nițulescu (Manager, Muzeul Național al Țăranului Român), Costel-Cristian Lazăr (Director, Centrul Cultural Toplița).

   Atlasul Culturii face parte dintr-o serie de cercetări ale INCFC menite să sprijine cartografierea sectorului cultural românesc, propunându-și a se constitui într-un semnal de alarmă pentru autoritățile responsabile de accesul la cultură, și încercând, totodată, să ofere un suport pentru promovarea unor politici publice privind cultura în mediul rural.

● Ora 12:40 – Recital poezii de Mihai Eminescu – în interpretarea unor copii de la Centrul Educațional Laude-Reut – Atrium, parter.

● Ora 12:45 - Concert susținut de soliștii Teatrului Muzical Ambasadorii împreună cu actrița Daniela Nane – Atrium, parter.

Concertul cuprinde prelucrări folclorice și piese ale unor compozitori români pe versuri de Mihai Eminescu.

Program:

Andreea Bucur (soprană) - Doina stăncuței (Tiberiu Brediceanu)

Silviu Mihăilă (bariton) - Revedere (Aurel Eliade)

Octavian Ene (tenor) - Ce te legeni, codrule? (Gheorghe Skeletti)

Daniela Nane - Floare albastră (Mihai Eminescu)

Camelia Cuzub (mezzo) - Peste vârfuri (Gheorghe Dima)

Sergiu Neamțu (bas) - Dorința (Vasile Popovici)

Daniela Nane - Dacă iubești fără să speri (Mihai Eminescu)

Camelia Cuzub (mezzo) - Bagă, Doamne, luna-n nor (Tiberiu Brediceanu)

Silviu Mihăilă (bariton) - Cântec haiducesc (Tiberiu Brediceanu)

Andreea Bucur - Mult mă-ntreabă inima (Tiberiu Brediceanu)

Daniela Nane - Glossă (Mihai Eminescu)

Aria ”Muzica” din opereta Valurile Dunării (Gheorghe Grigoriu)

Acompaniament muzical – Andrei Raicu la pian.

    Biblioteca Națională a României va prezenta, prin intermediul unor expoziții, câteva documente prețioase din cadrul colecțiilor sale, mărturii ale evoluţiei culturii scrise în ţara noastră, cu o mare însemnătate pentru formarea și dezvoltarea limbii române literare.

• Expoziție de partituri pe versuri de Mihai Eminescu, documente din colecțiile Bibliotecii Naționale a României – Atrium, parter.

• Expoziția Floarea Cuvintelor. Limba română în comori literare și bibliofile din patrimoniul Bibliotecii Naționale a României – Spațiul expozițional Curtea lui Dionis, parter.

    Redeschisă pentru public, expoziția reunește o serie de reproduceri după documente valoroase din cadrul fondului de carte românească veche şi rară, reliefând momente de referinţă ale istoriei tiparului în limba noastră, aspecte privind afirmarea identității lingvistice și, nu în ultimul rând, importanța culturală a scrierilor autohtone.

• Expoziție de carte premiată de Ordinul Arhitecților din România în anul 2021 – Spaţiul expoziţional Buzunar 2, parter.

    Expoziţia cuprinde proiecte editoriale de colecție, publicate recent, care urmăresc aspecte subtile ale orașului contemporan și ale polemicilor din jurul lor. Arhitectura rurală are și ea un rol adiacent în secțiune.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu