Muzeul Municipal Câmpulung
octombrie 2021
Pe tot parcursul lunii octombrie 2021, Secția de Istorie și
Artă Plastică, din cadrul Muzeului Municipal Câmpulung, găzduiește expoziția
temporară: Mihai Moșandrei - viața și opera.
Publicul vizitator poate cunoaște în detaliu viața și opera poetului prin vizualizarea unui număr de 103 exponate. 97 dintre obiecte - diplome, scrisori, manuscrise, volume, felicitări, fotografii și telegrame, fac parte din patrimoniul muzeal al instituției, cinci cărți din patrimoniul Bibliotecii Municipale Ion Barbu și două volume din biblioteca personală a poetului și realizatorului TV Sorin Durdun.
Poetul Mihai Moşandrei s-a născut în data de 29 ianuarie
1896, la București, și a părăsit această lume în data de 4 martie 1994, la
Câmpulung.
”S-a scris şi s-a vorbit puţin de poetul Mihai Moşandrei în timpul vieţii sale. În jurul său se ţesea tăcerea(...). De câte ori avea ocazia să vorbească în public el afirma că inspiraţia şi talentul sunt un har divin de la Dumnezeu, că Libertatea este ceea ce omul are mai de preţ.(…), scrie Carina Purnichi în volumul Mihai Moșandrei. Evocări pentru eternitate.
Vă așteptăm cu mult drag să vizitați expoziția noastră
dedicată unui poet și scriitor ce și-a pus amprenta pe viața culturală
câmpulungeană și care a reușit să pătrundă în inimile tuturor celor ce l-au
cunoscut.
„Pentru mine, poezia e incontestabil o rugăciune, coborâtă sau desprinsă din cea adevărată”
- Mihai Moșandrei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu