Biserica monument UNESCO de la Pătrăuți, cel mai vechi locaș
de cult rămas de la Ștefan cel Mare, un obiectiv care a devenit în ultimii ani
tot mai vizibil din punct de vedere turistic, trece în acest an prin momente istorice.
Procesul de restaurare care are drept principal scop schimbarea acoperișului va
fi finalizat în 2021, iar în câteva zile se va reînființa oficial Mănăstirea de
maici de la Pătrăuți. Mănăstirea a fost desființată de autoritățile habsburgice
în 1783, așadar obștea va fi refăcută după mai bine de 200 de ani.
Zi de mare sărbătoare la Pătrăuți
Duminică, 4 aprilie 2021, va fi zi de mare sărbătoare la
Pătrăuți. Se va oficia instalarea maicii starețe de la Pătrăuți și va fi
oficiată slujba festivă care va marca reînființarea Mănăstirii Pătrăuți. Pentru
ca slujba să respecte normele în vigoare, în curtea bisericii monument va fi
amenajat un cort, slujba urmând a avea loc în aer liber. Ceremonialul religios
va fi condus de PS Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei
și Rădăuților. Zece maici vor face parte, cel puțin în primă fază, din obștea
mănăstirii. Sunt amenajate deja locuințele în care vor sta maicile, în
clădirile deja existente, printre ele și ”Casa Preotului Bucovinean” de lângă biserica
monument, casa preotului Constantin Morariu, contemporan cu Ciprian Porumbescu
și membru în ”Arboroasa”. Casa a fost consolidată și este și ea în sine un
obiectiv turistic.
Stareța Mănăstirii Pătrăuți va fi Maica Alexandra, de la
Mănăstirea Sucevița, care are peste 20 de ani de când este în rândul maicilor.
În privința lucrărilor de la biserică, au fost restaurate
turla și acoperișul clopotniței. Chiar ieri a fost o zi importantă, s-a ridicat
crucea de pe biserică, după lucrările de la acoperiș.
Acoperișul are piese care provin chiar şi din 1720. Este
vorba de o redare întocmai, cu materiale vechi, fără intervenţie cu beton sau
alte materiale de acelaşi gen. Lucrările vor continua pentru finalizarea
acoperișului și a părții de lucrare de la sol, inclusiv pardoseala.
Preotul Gabriel Herea a scos din nou la lumină biserica
monument
Reînființarea mănăstirii va aduce, pe lângă argumentele de
ordin religios, și un plus important în ceea ce privește exploatarea turistică
a bisericii monument UNESCO.
Locaşul de cult, cu o valoare arhitecturală şi iconografică
deosebită, a fost scos din anonimat în mare parte datorită preotului Gabriel
Herea, care a slujit la Pătrăuţi din toamna anului 2003. Acestuia i-a fost însă
foarte greu să se descurce pe partea turistică aproape singur. De acum încolo,
cu o obște de maici, biserica va putea fi mult mai vizibilă și pe partea de
turism, iar vizitatorii vor putea fi primiți în orice zi.
"Emblema ortodoxiei româneşti"
Ştefan cel Mare a construit în 17 ani peste 40 de biserici
din piatră, iar prima este cea de la Pătrăuţi. Cele care au urmat sunt variaţiuni
după Pătrăuţi.
Lăcașul de cult a fost construit ca parte a singurei
mănăstiri de maici ctitorite de Ștefan, care avea ca scop, cel mai probabil,
rolul de a obloji răniții din luptele purtate în jurul Sucevei.
Biserica a fost arsă de cazaci și tătari în 1653, și de
polonezi, în 1684. După anexarea Bucovinei de către habsburgi, biserica a
devenit una parohială, după desființarea mănăstirii de maici pe care o
deservea.
Renumitul academician Răzvan Theodorescu descria Biserica
monument UNESCO de la Pătrăuţi, cel mai vechi locaş de cult rămas de pe vremea
lui Ştefan cel Mare, drept „emblema ortodoxiei româneşti”.
La Biserica de la Pătrăuţi se găseşte tabloul votiv cu
Ştefan cel Mare şi familia sa. Există doar trei imagini pictate cu chipul
domnitorului din perioada vieţii sale.
În toamna anului 2003, la biserică s-au început ample
lucrări de restaurare a picturii, ce au readus obiectivul la valoarea sa
adevărată. Este vorba de pictura originală a bisericii. Pictura interioară este în mare parte păstrată și sunt
fragmente păstrate și din pictura exterioară.
Mănăstirea Pătrăuți, reînființată după mai bine de 200 de ani. Maicile se vor ocupa de biserica lui Ștefan cel Mare.
Follow us: @monitorulsv on Twitter | Monitorul.de.Suceava on Facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu