Banda Desenată
Revista Rahan
Un personaj mult îndrăgit de generații întregi de copii și nu numai.
L-am descoperit în cadrul Revistei Pif Gadget, de pe la sfârșitul anilor '60.
Anii au trecut și, după terminarea facultății, la aproape douăzeci de ani,
l-am regăsit și sub formă de album.
Cum a fost posibil acest "miracol", puteți afla și de aici:
Nu mai știu unde au ajuns tipăriturile mele mai apoi. Poate în Grecia!
După bulibășeala din decembrie '89, au fost mai multe încercări editorialistice
pentru resuscitarea interesului față de bravul fiu al lui Crao.
În vremuri de-nceput ale umanității.
De data aceasta, albumele încă le mai am în bibliotecă.
Vi le înfățișez, mai jos, și vouă nu înainte de a vă indica un link, pentru
mai multe informații despre acest subiect:
Colecția Rolit
Nr. 2. Septembrie 2003.
Coperta a IV-a.
Nr. 4. Noimbrie 2003.
Coperta a II-a.
Coperta a IV-a.
Editura A & A
Nr. 4. 2007.
Coperta a IV-a.
Biblioteca Adevărul
Nr. 1. 1 iunie 2010.
Publicație săptămânală (în fiecare zi de marți).
Coperta a IV-a.
Nr. 3. 15 iunie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 5. 29 iunie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 6. 6 iulie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 7. 13 iulie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 8. 20 iulie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 9. 27 iulie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 10. 3 august 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 11. 10 august 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 12. 17 august 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 13. 24 august 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 14. 31 august 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 15. 7 septembrie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 16. 14 septembrie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 17. 21 septembrie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 18. 28 septembrie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 19. 5 octombrie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 20. 12 octombrie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 21. 19 octombrie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 22. 26 octombrie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 23. 2 noiembrie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 24. 9 noiembrie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 25. 16 noiembrie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 26. 23 noiembrie 2010.
Coperta a IV-a.
Nr. 27. 30 noiembrie 2010.
Coperta a IV-a.
***Aici se termină colecția mea.
Dacă mai găsesc și alte exemplare (până la numărul 56) vi le voi prezenta și pe acestea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu