Muzeul Municipal Câmpulung
martie 2021
Pe întreg parcurcursul lunii martie, Secţia de Istorie şi
Artă Plastică din cadrul Muzeului Municipal Câmpulung găzduieşte expoziţia
temporară: Momente din viață reflectate în documente.
Expoziţia cuprinde o colecție de documente din vremea
înaintașilor noștri, certificate a căror structură diferă de ceea ce întâlnim
în prezent.
Principalele tipuri de acte din colecția Muzeului Municipal
Câmpulung sunt cele de stare civilă, precum: certificatul de naștere și de
căsătorie, sentința de divorț şi buletinul de identitate, dar şi alte tipuri de
acte, cum ar fi: permisul de circulație pe căile ferate, de conducere, cazier,
cartea de calfă și meșter, documentul medical, "foaia de zestre", livretul
militar, carnetul de asigurat, de student, cartea de alegător şi nu în ultimul
rând un document mai puțin oficial cum este invitația de nuntă.
Cele mai multe dintre documentele expuse sunt din perioada
de început de secol XX.
Cel mai vechi document expus este un act de botez din 1841,
iar cele mai noi acte datează din perioada comunistă.
Unele dintre cele mai interesante documente expuse i-au
aparținut lui Constantin Baraschi şi, aici, este vorba de permisul său de
conducere internațional din anul 1937, care îi oferea acestuia dreptul a șofa
în 45 de state, dar și de un carnet cu electrocardiogramele făcute de către
sculptor la un spital din Franța, fiind cunoscut faptul că artistul a fost spre
sfârșitul vieții suferind de o boală cardiovasculară. Un alt act mai neobișnuit
este și declarația oficială a unor martori care atestă calitatea de cetățean
român a doctorului Gheorghe Ulieru.
O expoziţie pe care merită să o vizitaţi!
Vă aşteptăm cu mult drag pentru a vă prezenta povestea fiecărui exponat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu