Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei
București
17 septembrie 2020 - 10 ianuarie 2021
La Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei, începând de joi, 17 septembrie 2020, de la ora 10:00, veți putea descoperi noua expoziție
tematică Cecilia Cuțescu-Storck și Ligia Macovei, o relație inedită:
maestru discipol (17 septembrie 2020 – 10 ianuarie 2021).
Ligia Macovei a studiat la Şcoala de Belle-Arte din
Bucureşti, la secţia de artă decorativă, avându-i ca profesori pe: Jean Al.
Steriadi, Cecilia Cuţescu-Storck, Cornel Medrea şi pe arhitectul Horia Teodoru.
Iniţial, se înscrie la clasa de desen a lui Jean Al. Steriadi iar, în 1935,
când alege să se specializeze în artă decorativă, frecventează pentru scurt
timp clasa lui Costin Petrescu, a cărui metodă de predare nu o agreează,
mutându-se în final la clasa Ceciliei Cuţescu Storck. Printre colegii de studii
i-au fost apropiaţi: Wanda Sachelarie-Vladimirescu, Mariana Petraşcu (fiica
pictorului Gheorghe Petraşcu), Nuni Dona (nepoata scriitorului Barbu Ştefănescu
Delavrancea), Natalia Dumitrescu (pictoriţă stabilită în Franţa după cel de-al
Doilea Război Mondial, unde a activat în cadrul saloanelor Paris des Réalités
Nouvelles, o mişcare influenţată de pictorii Alberto Magnelli şi Vassily
Kandinsky), Eugen Drăguţescu, Alexandru Istrati, Valentina Bardu, Lucia
Cosmescu, Trixy Checais (care studia baletul cu Floria Capsali).
Expoziția-semnal de la Colecția de Artă Ligia și Pompiliu
Macovei aduce în atenția publicului relația specială dintre cele două artiste,
având în vedere că, de exemplu, la clasa Ceciliei Cuțescu-Storck se studiau
artele decorative, adică: pictura murală, designul publicitar dar și ilustrația
de carte. Pornind de la aceste studii, Ligia Macovei a reușit să se remarce în
arta românească ca o importantă personalitate a lumii plastice, fiind
considerată cea mai talentată ilustratoare a creației eminesciene.
În anul 1916, Cecilia Cuțescu-Storck devenea prima
profesoară la catedra de arte decorative de la Universitatea de Arte Frumoase
din București (a deținut această funcție până în anul 1947), fiind și prima
femeie profesor care a fost angajată la o academie de artă de stat din Europa.
În această perioadă preia și execută și o serie de picturi murale, de mari
dimensiuni, ca de exemplu: Agricultura, Industria, Comerțul (1916) în holul
Băncii Marmorosch – clădire proiectată de arhitectul Petre Alexandrescu,
Istoria Negoțului Românesc din Aula Academiei de Studii Economice (1933) sau
plafonul Sălii Tronului din Palatul Regal: Apologia artelor românești (1935).
Alături de alte două mari artiste ale perioadei, Olga
Greceanu și Nina Arbore, Cecilia Cuțescu- Storck înființează Asociația femeilor
pictore și sculptore din România, formând așa numitul Grup al celor trei
doamne. În anul 1937 a fost aleasă președintă a Sindicatelor Artelor Frumoase
din România.
George Oprescu, reputatul istoric de artă român, constata
importanța pe care femeile pictor o vor avea în arta autohtonă, începând, mai
ales, cu anul 1930. Pictorițele și sculptorițele din epoca interbelică au fost
foarte legate de fenomenul plasticii moderne occidentale și au devenit modele
pentru multe tinere, la formarea cărora au avut o importantă contribuție.
Legătura stabilită între Cecilia Cuțescu-Storck (profesor-formator) și Ligia
Macovei este un exemplu.
Stilistic, între cele două artiste nu există multe
asemănări, dar există o preocupare care le leagă definitoriu: predilecția
majoră pentru o abordare analitică a universului feminin.
Lucrările expuse, de această dată, intră într-un dialog
unic, fiecare simbolizînd, printr-un anumit personaj, un tip specific de
percepție a realității, o ipostază, o reacție în fața unor încercări ale
vieții.
La Cecilia Cuțescu-Storck, femeia este un subiect artistic predilect,
este simbolul absolut al vieții, fiind adeseori asociată cu o floare. Atenția
pictoriței se îndreaptă și spre seducătoarea absolută, triumfătoare dar și
înfrântă de o iubire imposibilă, divină, așa cum este cazul personajului
biblic, Salomeea. Pe de altă parte, Ligia Macovei oscilează între tipologii
foarte complexe, mult mai concrete, reproduse uneori în manieră expresionistă:
femeia care trăiește tragedia războiului, acesta putând să fie chiar ea, poate
o simplă adolescentă delicată sau o îmblânzitoare de lei. Pictorița își
îndreaptă atenția și asupra femeii care poate deveni victimă a iubirii, ca în
cazul eroinei din Scrisorile portugheze ale Marianei Alcoforado. Alteori,
artista portretizează o adolescentă privind încrezătoare, sau, pur și simplu,
este atrasă de personaje care trăiesc fără prejudecăți, luptând pentru propria
lor supraviețuire. Registrul de reprezentare este foarte complex la Ligia
Macovei, artista nu ocolește nici reprezentarea femeii-muză, femeii-zeiță, cum
este crăiasa codrului din poemele eminesciene sau femeia luptătoare care
conduce mulțimile, precum în ilustrația creată pentru Împărat și proletar.
Printr-o coincidență unică, Muzeul Municipiului București
administrează casele memoriale în care au trăit cele două artiste: Ligia
Macovei și Cecilia Cuțescu-Storck, expoziția din cadrul Colecției de artă Ligia și Pompiliu Macovei fiind de fapt un omagiu adus celor două
personalități artistice. Secția Artă continuă, în acest fel, activitățile de
promovare a caselor atelier de artist, desfășurate pe parcursul anilor
2018-2020, prin expoziții-semnal, precum: Opera inaccesibilă – Acuarela lui
Theodor Aman, Magia liniei. Ligia Macovei și lirica eminesciană, Cecilia
Cuțescu Storck - Grafică de călătorie, Vitagen Nama-Aman negativ sau Carol
Popp de Szathmári, desenator și acuarelist. (Dr. Elena Olariu)
Perioada de expunere: 17 septembrie 2020 – 10 ianuarie 2021
Organizator: Dr. Elena Olariu, director Artă, Restaurare,
Conservare
Șef secție Artă: Drd. Angelica Iacob
Conservatori: Lidia Dumitru, Florica Nanu
Muzeografi: Mirela Murariu, Florentina Limban, Mihai
Fălcoianu
Șef secție Restaurare: Ovidiu Moț
Prezentare video: Drd. Cristina Ioniță
Concepție grafică: Ștefan Csampai
Redactor: Raluca Hurduc
Promovare: Eliana Radu, Simona Popescu