Muzeul de Istorie Naturală
Sibiu
octombrie 2020 - aprilie 2021
Curatori:
Dr. Ghizela Vonica, Ana-Maria Păpureanu, Dr. Nicolae Trif, Iulia-Maria Muntean
Text oferit de curatori:
Expoziția temporară Explorator în muzeu completează ariile
curriculare școlare și întregește expoziția generală a Muzeului de Istorie
Naturală, respectiv secțiunea dedicată biodiversității țării noastre. Prin
intermediul exponatelor, grupate în funcție de habitatul lor, vizitatorii vor
descoperi varietatea ecosistemelor naturale din țara noastră. Diversitatea
habitatelor din România este unică în lume, cuprinzând ecosisteme terestre,
subterane și acvatice cu o biodiversitate încă bine conservată. Această bogăție
de specii se datorează interferenței pe teritoriul țării noastre a cinci tipuri
de regiuni biogeografice. Doar în cadrul acestei expoziții temporare veți putea
admira, într-un singur loc, plante și animale endemice României, fauna unică a
Mării Negre și fosile care reconstituie habitate dispărute de milioane de ani
din România.
Piesele expuse fac parte din colecția Societății Ardelene de Științele Naturii din Sibiu (Siebenbürgischer Verein für Naturwissenschaften in Hermannstadt), societate care în 1895, acum 125 de ani, a inaugurat Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu