sâmbătă, 16 martie 2019

Valul Grecesc




Arta plastică contemporană românească 


Biblioteca Națională a României, București 


ediția a VII-a, 13 - 27 martie 2019





Îngeri și demoni în tradiția iudaică




Felicia Waldman 


Casa Filipescu - Cesianu, București 


20 martie 2019




    Dr. Felicia Waldman este conferențiar universitar la Facultatea de Litere, Universitatea din București, coordonator al Centrului de Studii Ebraice și editor al revistei academice Studia Hebraica. Este Profesor Afiliat la Universitatea din Haifa, visiting professor la Universitatea de Stat din Milano, Universitatea Paul Valery din Montpellier și Universitatea Al. I. Cuza din Iași, și profesor invitat la Institutul Diplomatic Român din București. Domeniile ei de expertiză includ misticismul evreiesc, educația despre Holocaust și patrimonial evreiesc din România. A publicat 4 cărți și peste 30 de articole și a co-editat 3 volume pe aceste teme. Pe parcursul ultimilor 18 ani a coordonat 12 proiecte internaționale de cercetare a istoriei evreilor români și patrimoniului evreiesc din România și a fost invitată să prezinte materiale la peste 70 de conferințe internaționale. Este Adjunct al Șefului Delegației României la International Holocaust Remembrance Alliance și câștigător al Premiului Al. Safran 2014 pentru cartea Romania, Israel, France: Jewish Trails, Volume in Honor of Professor Carol Iancu, Editura Universității din București, 2014 (22 contribuții în română și engleză) și Roumanie, Israel, France: parcours juifs. Hommage au professeur Carol Iancu, Honore Champion, Paris, 2014 (34 contribuții în franceză) (ambele co-editate cu Danielle Delmaire și Lucian Zeev Herșcovici).
   Intrare - 10 lei. Biletele se pot cumpăra în ziua conferinței, de la standul de bilete al Casei Filipescu-Cesianu.
Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

Să ne cunoaștem artiștii




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Ion Sî(â)rbul (1887 - 1947)




Desen de Silvian.





Editura Dacia, Cluj. 1973.







Articol publicat în Gong '88, Almanahul Revistei Teatrul. Decembrie 1987.




Să ne cunoaștem artiștii




Arta plastică contemporană românească 


Constantin Bulat




Vas formă - ceramică angobă patinată cu decor smalț negru mat.




Formă (ceramică glazurată).




Cronică (semnată Olga Bușneag) publicată în Revista Arta Plastică.
Nr. 10. Octombrie 1966.



Pictură cubană




Lumea și noi...


Cuba


Arta plastică contemporană




Amelia Pelaez - Femei (ulei).




Servando Cabrera Moreno - Nud (ulei).


Adigio Benitez - Peisaj (ulei).


Cronică (semnată N. Argintescu-Amza) publicată în Revista Arta Plastică.
Nt. 10. Octombrie 1966.



Știință şi etnicitate II: Biopolitică şi eugenism în România, 1920-1944




Muzeul Dr. Nicolae Minovici 


București 


29 martie - 31 iulie 2019





    Muzeul Municipiului București și Centre for Medical Humanities, Oxford Brookes University vă invită vineri, 29 martie 2019, ora 14:00, la vernisajul expoziției tematice 
Știință şi etnicitate II: Biopolitică şi eugenism în România, 1920-1944. Evenimentul va avea loc la Muzeul Dr. Nicolae Minovici (Str. Minovici Nicolae, nr. 1).
Intrarea este liberă la vernisaj, în limita locurilor disponibile.
    Această expoziție documentează complexul program biopolitic și eugenic gândit pentru a crea o nouă familie și o nouă națiune română printr-un management științific atât la nivel individual, cât și colectiv. În România, între anii 1920 și 1944, biopolitica și eugenismul au fost sprijinite oficial, așa cum s-a întâmplat de altfel în întreaga Europă și în Statele Unite. De la bun început, programul eugenic ce urmărea crearea unei populații românești sănătoase a fost plasat în cadrul mai larg al unui proiect biopolitics de instituire a unui protecționism național și de construcție a națiunii. Expoziția descrie acest proiect biopolitic.
     Așa cum această expoziție o dovedește, sprijinul pentru biopolitică și eugenism acordat de elitele românești nu a fost doar un simptom al rasismului și antisemitismului acestora (deși unii autori au fost notorii pentru rasismul și antisemitismul lor), ci era în principal expresia dorinței de a proteja corpul național prin controlul funcțiilor sale biologice și sociale. Ideea unei Românii etnic omogene a fost, desigur, exprimată încă de la începutul secolului douăzeci, dar ea a devenit o normă politică abia în timpul regimului lui Ion Antonescu, dând consistență argumentelor ideologice care au stat la baza exterminării evreilor și a romilor în perioada 1941-1942. Atunci, în centrul atenției nu mai erau îmbunătățirea și protejarea eugenică a familiei române, ci însăși supraviețuirea și viitorul națiunii. Menținerea potențialului rasial al națiunii devenise un obiectiv de primă importanță, și oricine punea în pericol acest potențial era stigmatizat ca inamic al statului. Această formă radicală de etnicitate a fost promovată odată cu intensa politizare și totala subordonare a instituțiilor de cercetare științifică față de guvernul României.
     Folosind materiale puțin cunoscute marelui public, această expoziție ilustrează măsura în care agenda națională a redefinit proiectele științifice în România. Popularitatea biopoliticii și eugenismului în perioada interbelică și a celui de al Doilea Război Mondial nu poate fi contestată, dar efectele acesteia rămân a fi cercetate de aici înainte. În ultimă instanță, această expoziție încurajează atât publicul larg, cât și specialiștii să reflecteze critic asupra acestor idei fără a ezita însă să recunoască rolul central ocupat de biopolitică și eugenism în istoria României în perioada 1920-1944.
Curator: Prof. Univ. Dr. Marius Turda, Oxford Brookes University (UK)
Expoziția este realizată în colaborare cu:
Lector Univ. Dr. Răzvan Pârâianu - Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș (Romania).
    Expoziția reprezintă colaborarea dintre următoarele  instituții: Centre for Medical Humanities, Oxford Brookes University, Muzeul Municipiului București, Embassy of Israel in Romania.
Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

Să ne cunoaștem artiștii




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


I. G. Morțun





Desen de Silvan.





Editura Dacia, Cluj, 1973.


Problemă veșnic...actuală




România de-altădată (?!)




Anul trecut, în orașul Hunedoara s-au construit numeroase blocuri,
printre care și acestea din fotografie, cu ajutorul cofrajelor glisante.
Foto: Gh. Vințilă.



Articol publicat în Ziarul Scînteia de sîmbătă, 1 februrie 1964. 

Pe simezele clujene - Magia formelor și culorilor




Arta plastică contemporană românească 


Palko Csaba 


Muzeul de Artă Cluj - Napoca 


21 martie - 7 aprilie 2019






Să ne cunoaștem artiștii




Arta plastică contemporană românească 


Eugenia Dumitrașcu (1931 - 2003)




Peisaj - tehnică mixtă.




Natură moartă - tehnică mixtă.




Cronică (semnată Olga Bușneag) publicată în Revista Arta Plastică, Nr. 10.
Octombrie 1966.

***Mai multe despre acest artist plastic puteți afla și de aici: Pressalert



 



La început de ianuarie...1948




De pe ecranele cinematografelor de-odinioară 


Cinemateca










Consemnări publicate în Ziarul Universul de pe 7 ianuarie 1948.