marți, 29 ianuarie 2019

Pe simezele timișorene - Audiții grafice




Arta plastică contemporană românească 


Eugenia Drăgoi-Banciu 


Galeria Pygmalion, Timișoara 


31 ianuarie - 19 februarie 2019




   Dacă e joi, e vernisaj la Casa Artelor. Un nou demers plastic își face loc pe simezele Galeriei Pygmalion. Al doilea din acest an. De data aceasta, cea care ne provoacă la un exercițiu artistic inspirat și tentant este Eugenia Drăgoi-Banciu. Expoziția sa, intitulată Audiții caligrafice se întâlnește oficial cu publicul în 31 ianuarie, ora 18:00.
    “Trasate în gesturi mari și linii sinuoase seria lucrărilor mele, reunite în expoziția de grafică sub titlul Audiții caligrafice, dezvăluie propriul experiment muzical – estetic derulat pe parcursul ultimilor trei ani. Dedicate gestului caligrafic și emoției muzicale, aceste lucrări încearcă să surprindă modele sonore complexe, ritmuri, tonalități, contururi melodice, repetări insistente, modul misterios în care se întrupează emoția în muzică și artă. Conceptul acestei expoziții este bazat pe o transcriere, o translație din limbaj sonor în limbaj vizual, adică o transpunere vizuală a stării efemere, fluide, de moment, dată de muzică și fixarea acesteia în semn grafic, stabil, durabil. Și pentru că am dorit ca fiecare vizitator să poată să „descifreze” cât mai bine fiecare compoziție grafică, am atașat alături un suport cu căști și MP3 playere, cu melodiile care mi-au fost muze și cu simbolul QR cu link-ul de pe internet al compoziției muzicale. Cred că ineditul acestei expoziții stă tocmai în modul în care se creează puntea dintre arta vizuală și arta muzicală, dintre publicul receptor și opera de artă, dintre simbolul sonor, simbolul grafic și cel caligrafic.” – spune despre creațiile sale, Eugenia Drăgoi-Banciu.
    Despre artistă și creațiile sale va vorbi, la vernisajul din 31 ianuarie, prof. univ. dr. Dumitru Șerban. Lucrările stau pe simezele Galeriei Pygmalion până în 19 februarie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu