Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Ion Borcea
Bacau
13 noiembrie 2015
Începând de vineri, 13 noiembrie 2015, ora 11.00, publicul
băcăuan este invitat să viziteze expoziţia temporară: Din lumea fluturilor organizată de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Ion Borcea Bacău, la
subunitatea Muzeul de Ştiinţele Naturii Bacău cu sediul din str. Aleea Parcului
nr. 9.
De-a lungul timpului, fluturii au stârnit curiozitatea
multor oameni de ştiinţă, care au încercat să elucideze misterele acestor
vieţuitoare. De asemenea, mulţi oameni şi-au constituit şi dezvoltat colecţii
personale, fluturii fiind achiziţionaţi, sau obţinuţi în urma schimburilor
între colecţionari, ori colectaţi chiar de ei.
Expoziţia ce va fi deschisă la Muzeul de Ştiinţele Naturii
Bacău este una specială deoarece este transdisciplinară (îmbină ştiinţa cu
arta). Sunt expuse 30 de specii de fluturi autohtoni şi desenele acestora
realizate într-o manieră deosebită, ele redând în mărime naturală, în cele mai
mici detalii fluturi adulţi iar la unele specii şi stadii de dezvoltare ale
acestora (omizi şi pupe).
Desenele fac parte dintr-o colecţie achiziţionată de
instituţia noastră în anii ’60 şi au fost realizate la începutul secolului XIX,
într-o mănăstire din Germania.
Vă aşteptăm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu