The Essences of Reality este un proiect expoziţional iniţiat în 2012 de galeriile private Várfok Galleria (Budapesta, Ungaria) şi Nasui Collection & Gallery (Bucureşti, România) având ca scop prezentarea a varii abordări artistice contemporane pe scenele actuale din Europa Centrală şi de Est. Proiectul a pornit de la prezentarea a 4 artişti români şi 3 unguri, prezenţe care au reflectat tendinţa artistică specifică din regiune, atât din punct de vedere tradiţional, cât şi contemporan.
Structura expoziţiei oferă oportunitatea mai multor interpretări ale realităţii, folosind diverse materii şi medii, fiecare abordare devenind o formulare vizuală a unor problematici esenţiale, a unor atitudini despre trecut şi identitate.
Esenţă, esenţial, substanţial: cum poate cineva simţi realitatea? Dintre numeroasele segmente de realitate, câte şi cum poate cineva să le interpreteze? Sau poate vorbim de un singur tip de realitate?
Elementul determinativ din lucrările lui Radu Belcin (1978, Braşov / RO) este jocul dintre lumini şi umbre, acel chiaroscuro în care artistul plasează figurile şi obiectele, astfel dându-le noi şi neaşteptate semnificaţii. Identitatea picturală a personajelor sale, care nu au nici personalitate nici trăsături, rămâne o dilemă. Dar tocmai această dilemă indică o căutare continuă, o trăsătură esenţială a noilor realităţi.
Una din cele mai noi serii ale lui Francisc Chiuariu (1966, Sibiu / RO) surprinde individul într-un spaţiu comun, colectiv, unde acesta este captiv prin propria rutină şi unde „consumă” spaţiul din jurul său. Artistul foloseşte cerneală tipografică şi ulei pe un material special numit backlit, iar aceste materiale şi suporturi permit realităţii să se „descompună” în mai multe layere, astfel sugerând dezintegrarea sau disoluţia individului şi individualităţii într-o realitate colectivă.
Corpul uman nu poate lipsi din lucrările lui László Győrffy (1976, Budapesta / HU): acestea prezintă de obicei fragmente dintr-un trup uman mutant, plasate în scenete groteşti, care au o viaţă de sine stătătoare. În sculptură, capetele care se auto-digeră şi se descompun reprezintă una dintre acele secvenţe de realitate a lui Győrffy, în timp ce în desene părţi de corp levitează într-un „nimic” care ne face să punem întrebări asupra existenţei noastre şi a înţelesului ei.
Motivele determinante ale unora dintre recentele serii ale lui Levente Herman (1976, Târgu Mureş / RO) prezintă un tip de inconografie personală a artistului. Lucrările sale nu aspiră să fie o reprezentare realistă a realităţii, ci oferă o viziune a unei alte lumi, impregnată cu memorii. Iar dacă personajele sale iau o formă umană, privitorul picturilor sale va întâlni doar haine plutind ca nişte fantome, emanând o forţă neaşteptată de pe suprafeţele monocrome care permit devoalarea unei esenţe ascunse.
Un element de bază în fotografiile lui Mátyás Misetics (1982, Budapest / HU) este lumina, lumina artificială. Lucrările lui pornesc de la întuneric şi doar sursele de lumină agreate de artist vor pune în evidenţă anumite figuri sau scene. Deşi alienarea omului şi calitatea relaţiilor sale sunt topice recurente în lucrările lui Misetics, esențială pentru artist apare investigarea unor noi posibilități de modelare a luminii – „photo-graphing” –, pentru că doar prin iluminări speciale şi neaşteptate se pot revela noi layere ale realității.
Lucrările Flaviei Pitiş (1978, Făgăraş / RO) nu prezintă realitatea, ci urmăresc să transplanteze în prezent ceea ce lipseşte din realitate. Pitiş îşi prezintă subiectele în mod izolat, astfel obligându-le să se confrunte cu propria solitudine. Întunecimea din lucrările sale poate fi interpretată ca un echivalent al imaterialului, în timp ce umbrele abia schiţate sugerează ceva indefinit, poate o prezenţă misterioasă. Picturile sale transmit linişte şi sensibilitate, deşi sunt angrenate active în căutarea identităţii generaţiilor viitoare.
Bogdan Raţa (1984, Baia Mare / RO) explorează un post-umanism inovativ, cu ajutorul unor forme genetice preluate din anatomia umană. Raţa recreează şi multiplică aceste forme şi le oferă noi vieţi în noi „corpuri”, care apar astfel ca fiind ieşite din laboratoare experimentale. Elaborarea industrială a sculpturilor sale se referă la o infirmitate contemporană, i.e. la estomparea individualului (şi a personalităţii), iar culorile vii şi puternice sugerează folosirea contemporană a corpului ca pe un obiect de jucărie.
Expoziţia iniţiată la Budapesta, prezentă acum la Muzeul Brukenthal din Sibiu, va continua în Europa Centrală şi de Est în perioada 2014-2015, cu includerea şi a unor artişti polonezi şi cehi. Institutele Polonez şi Ceh din România susţin deja acest proiect.
Text oferit de curatorii Borbála Kálmán şi Cosmin Năsui
