Prezențe românești peste hotare
Livia Rusz
Seghedin, Ungaria
1 iunie 2022
Miercuri, 1 iunie 2022, de la 16:00, Filiala Seghedin a ICR
Budapesta, în parteneriat cu Biblioteca Orășenească și Județeană Somogyi
Károly din Seghedin vernisează expoziția retrospectivă de benzi desenate Livia Rusz, o poveste fără sfârșit la sediul acesteia din Seghedin, Piața
Domului, nr. 1, 6720.
Organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului,
evenimentul este dedicat în primul rând celor mici, dar și celor care își vor
aminti cu nostalgie de anii copilăriei, privind panourile ce conțin benzile desenate
ale graficienei şi ilustratoarei Liviei Rusz, cunoscută în egală măsură atât în
România, cât și în Ungaria.
Grafician, pictor și, ilustrator, Lívia Rusz a debutat la
Cluj, în 1958, la revista pentru copii Napsugár (Raza de soare). Împreună cu
scriitorul Fodor Sándor, aceasta a creat în 1963 personajul Csipike/Cipi, un
pitic devenit eroul a cinci povestiri, tipărite în numeroase ediţii şi traduse
în mai multe limbi. Începând din anul 1966, aceasta a publicat benzi desenate
în periodice româneşti, semnând totodată şi numeroase volume bogat ilustrate și
albume. Împreună cu scriitoarea Lucia Olteanu a creat îndrăgitele personaje Mac
şi Cocofifi. La sfârşitul anului 1987, Lívia Rusz s-a stabilit la Budapesta,
unde a început colaborarea cu scenaristul şi colecţionarul de benzi desenate
Ferenc Kiss.
Curatoriată de Alexandru Ciubotariu, cunoscut grafician, autor și colecționar de benzi desenate, expoziția Livia Rusz, o poveste fără sfârșit va fi dublată de activități artistice și educative dedicate celor mici și organizate de Biblioteca Orășenească și Județeană Somogyi Károly din Seghedin.