De pe scenele teatrului românesc de-odinioară
Horia Lovinescu.
Articolul reprezintă punctul de vedere expus de Lovinescu la plenara Consiliului
Teatrelor. Publicat în Revista Teatrul, Nr. 1. Ianuarie 1965.
vineri, 17 decembrie 2021
Pe simezele sibiene
Arta plastică contemporană românească
Galeria de Arte UAP, Sibiu
17 decembrie 2021
Contesa Livia de Dymsza-Maiorescu
Muzeul Național al Literaturii Române
București
21 decembrie 2021
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită marți, 21
decembrie 2021, ora 17:00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, la
vernisajul expoziției de fotografie documentară Contesa Livia de
Dymsza-Maiorescu (1863-1946). Vernisajul propune un dialog Paul Cernat cu Radu
Petrescu-Muscel, curatorul expoziției.
România. Germania. Rusia. Lituania. Suedia. Între aceste
țări există un liant: Livia de Dymsza-Maiorescu. În plin scandal matrimonial
între părinţii săi, Titu Maiorescu şi Clara Kremnitz, soldat cu un divorţ
răsunător, Livia de Dymsza-Maiorescu pleacă la Berlin alături de mama sa, în
1886, dar și pentru a curma un eventual scandal stârnit de relația ei cu
pianistul și compozitorul polonez Zdzyslaw Lubicz. La despărțire, regina
Elisabeta îi trimite fostei domnișoare de onoare portretul ei, cu mesajul: „Mai
tare ca soarta!“
În Germania, Livia Maiorescu l-a cunoscut pe nobilul polonez
Eugeniusz Dymsza, inginer de căi ferate și porturi, cu averi în Lituania. S-a
măritat cu el în 1892 și a avut trei fiice, urmașii uneia din ele trăind și azi
în Polonia. Descendent al unei familii bogate şi influente, Eugeniusz Dymsza
absolvise celebra Facultate de Drumuri şi Comunicaţii de la Sankt Petersburg şi
bătuse, până la aproape 40 de ani, în lung şi în lat Rusia ţaristă, de la Marea
Neagră până în Caucaz şi de acolo până la Marea Baltică. Construise mari
porturi şi căi ferate de importanţă strategică pentru acele vremuri, la sfârşit
de secol XIX. Livia l-a însoțit tot timpul, din Crimeea, Sankt Petersburg, până
la Viena şi Berlin. Cum parte a familiei sale locuia în centrul Europei,
celebrul inginer decide să cumpere o proprietate undeva pe la mijloc, pe drumul
dintre Sankt Petersburg şi Berlin. Alege moşia de la Ilzenberg, în Lituania de
azi. De curând au fost finalizate lucrările de restaurare a întregului complex
rezidențial, astfel încât vizitatorii pot să vadă cum arăta reședința familie
Dymsza în perioada sa de glorie.
După moartea lui Eugeniusz la Stockholm și o scurtă perioadă
petrecută la rudele soțului în Varșovia, Livia se stabilește definitiv cu cele
două fiice la moșia pustiită de haosul evenimentelor dramatice de după Primul
Război Mondial. A continuat să gospodărească conacul Ilsenberg cu o mână
pricepută, străduindu-se să fie o gazdă primitoare și o mamă atentă. În tot
acest timp, situația politică devine tot mai neagră. Bolșevicii îi
naționalizaseră în 1917 un milion de ruble, pustiind și conacul, unde acum
locuia în „35 de odăi deșarte“, fără ferestre și sobe. Se schimbă și granițele;
exportul de produse agricole, de pe urma căruia trăia, devine imposibil. Prin
sate umblă lupii, dar și bandiți înarmați, iar moștenirea paternă se
devalorizează. Rudele Liviei Dymsza sunt ucise sau alungate de la moșii, altele
pier în bombardamente. Vin sute de refugiați, iar ea îi ajută cu haine, perne,
cărți. Anexarea Lituaniei de URSS din 1940 a pus capăt perioadei de liniște la
Ilsenberg. Ca să nu ajungă în Siberia ca mulți alți proprietari de pământ din
țările baltice și Basarabia, Livia se refugiază la București, trăind, cu o mică
pensie, din lecții de limbi străine, împreună cu cele două fiice și două
nepoate. Acestea vor învăța la școli românești și pe urmă se vor stabili în
Polonia. Livia moare la Câmpulung Muscel în 1946 și e înmormântată, conform
propriei dorințe, lângă tatăl ei, la Cimitirul Bellu din București.
Accesul este liber și se face prin respectarea restricțiilor în vigoare și printr-un mesaj la adresa programe@mnlr.ro sau la numărul 0736.598.451 (WhatsApp)
La inaugurare...
Arta plastică contemporană românească
Horațiu Mălăele
Carabulea Gallery Transylvania, Sibiu
18 decembrie 2021
A Story About Unicorns
Lansare de carte
Alexia Țone
Muzeul Județean Teohari Antonescu, Giurgiu
18 decembrie 2021
Concluzii în urma unui turneu
De pe scenele teatrului românesc de-odinioară
Teatrul de Stat Constanța
Dan Herdan (Petruchio) în Femeia îndărătnică de Shakespeare.
Articol publicat în Revista Teatrul, Nr. 1. Ianuarie 1965.
Memoria
Arta plastică contemporană românească
Galeriile Karo, Bacău
18 decembrie 2021
Expoziţia prezintă documente din arhiva lui Mihai Sârbulescu
adunate pe parcursul a cinci decenii: fotografii, afişe, corespondenţă,
articole din ziare şi reviste, schiţe, însemnări, cataloage, dar şi efemera:
numere de telefon, adrese, pliante, bileţele, invitaţii, hârtii diverse culese
de prin atelierul acestuia. Sunt crâmpeie de viaţă cu şi despre Paul Gherasim,
Horia Bernea, Teodor Rusu, Ioan Alexandru, Ștefan Sevastre, Afane Teodoreanu,
Petre Ţuţea, Florin Niculiu, Octav Grigorescu, Ștefan Luchian, Vasile Gorduz,
Simion Crăciun, Aurel Cojan, Gheorghe Berindei, Daniel Turcea, Virgil Almăşanu,
Joseph Kosuth, Sorin Costina, Coriolan Babeţi, Andrei Pleşu, Sorin Dumitrescu,
Ioan Iacob, Mircea Roman şi mulţi alţii. Alături de fotografiile din anii
studenţiei lui Paul Gherasim stau graficele lui Mihai Horea, desenele de Ion
Grigorescu şi Constantin Flondor, scrisori semnate Horea Paştina, Vasile Varga,
uleiuri de Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu, Bogdan Vlăduţă, acuarele,
colaje, asamblaje, xilogravuri, sculpturi.
Expun: Paul Gherasim, Matei Lăzărescu, Mihai Horea,
Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Christian Paraschiv, Horea Paştina, Mihai
Sârbulescu, Bogdan Vlăduţă, Constantin Ţînteanu.
Curator: Constantin Ţînteanu
Spectacol experimental de pantomimă și dans
De pe scenele teatrului românesc de-odinioară
Teatrul Evreiesc de Stat
Un duel, versuri de G. Topîrceanu, în interpretarea Evei Pătrășcanu.
Dansatoarea Miriam Răducanu în Fata și soarele (muzica Modern Jazz Quartet).
Carol Marcovici recitînd Noapte bucureșteană de Mihu Dragomir.
Felix Caroly în Scara vieții pantomimă după Deburau.
Articol publicat în Revista Teatrul, Nr. 1. Ianuarie 1965.
Istoria unei zile
