vineri, 2 iulie 2021
Pe simezele orădene - Imagini în dialog
Arta plastică contemporană românească
Muzeul Țării Crișurilor, Oradea
1 iulie 2021
Obiectul lunii
Muzeul Vasile Alecsandri
Mircești
1 - 31 iulie 2021
În iulie, vă invităm la Muzeul Vasile Alecsandri din
Mircești unde veți putea admira obiectul lunii: o broderie încadrată de o ramă
personalizată, ce are în mijloc monograma lui Vasile Alecsandri, primită în dar
de scriitor de la Regina Elisabeta, ca semn al prețuirii de care se bucura
acesta din partea Casei Regale.
Broderia regală va rămâne expusă în perioada 1 - 31 iulie 2021, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00 (16:30 – eliberarea ultimului bilet de intrare).
Așa cum a fost în teatrul de pe Magheru
De pe scenele teatrului românesc de-odinioară
Teatrul Armatei
Portul popular românesc - hrană pentru suflet
Muzeul Etnografic al Maramureșului Francisc Nistor
Sighetu Marmației
6 iulie 2021
Marți, 6 iulie 2021, ora 15:00, vă invităm la Muzeul
Etnografic al Maramureșului Francisc Nistor, la vernisajul expoziției Portul
popular românesc - hrană pentru suflet. Colecția de costume populare
românești, aparținând Fundației Culturale Dana Ardelea, a fost expusă și în
Muzeul satului maramureșean Mihai Dăncuș cu ocazia evenimentului Îmbracă o
cămeșă și hai la muzeu... în șezătoare.
Dar, de această dată, o vom avea alături de noi, ca invitat
special, pe Dana Ardelea, creator de modă renumit, cu o bogată activitate
culturală, care, prin fundația care îi poartă numele, promovează tradițiile și
valorile spirituale naționale.
Vă așteptăm cu drag!
Coleoptere din colecția de entomologie
Muzeul Județean Argeș
Pitești
1 iulie 2021
Muzeul Județean Argeș, instituție de cultură subordonată
Consiliului Județean Argeș, vă invită de joi, 1 iulie 2021, la sediul
instituției, intrarea din Bulevardul Eroilor, la deschiderea expoziției
temporare Coleoptere din colecția de entomologie a Muzeului Județean Argeș.
Expoziția propune vizitatorului o incursiune în lumea
fascinantă, dar atât de puțin cunoscută, a coleopterelor, numite popular
gândaci. Vor fi expuse peste 900 de exemplare de coleoptere autohtone,
reprezentând 324 de specii grupate în 20 de familii. Sunt specii colectate din
aproape toată țara, unele dintre ele având o vechime aproximativ 70 de ani.
Vizitatorii vor avea ocazia să admire atât specii comune,
întâlnite frecvent, cât și specii mai "rare", care datorită modului lor de
viață, "ascuns", sunt foarte greu de văzut în natură.
De asemenea, vizitatorii vor avea posibilitatea să afle și câteva date interesante despre morfologia și biologia coleopterelor.
Ceramică din Finlanda