luni, 21 iunie 2021

Bicentenarul Revoluției conduse de Tudor Vladimirescu

 


Academia Română 


București 


22 iunie 2021




   Cu ocazia bicentenarului Revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, Muzeul Național al Literaturii Române a pregătit, în perioada 20 – 30 iunie 2021, atât în București, cât și la Târgu-Jiu, o serie de evenimente ce marchează acest moment important care a contribuit la definirea identității naționale și la includerea spațiului românesc pe traiectoria modernizării. Aceste evenimente se înscriu într-un proiect mai amplu al MNLR, dedicat unor repere ale identității culturale românești, proiect realizat cu sprijinul Guvernului României.

   Marți, 22 iunie 2021, de la ora 11:00, Muzeul Național al Literaturii Române și Academia Română, în parteneriat cu Institutul de Istorie Nicolae Iorga, Biblioteca Centrală Universitară Carol I, Asociația Excelsior și Romfilatelia, vă invită, în Aula Academiei Române, la sesiunea științifică dedicată împlinirii a 200 de ani de la Revoluția din 1821.

    În cadrul sesiunii vor susține prelegeri acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Sevastian Cercel, director al Institutului de Cercetări Socio-Umane din Craiova, prof. univ. dr. Cristian Ploscaru de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, și prof. dr. hab. Alin Ciupală.



    Tot în cadrul sesiunii științifice vor fi lansate volumele Istoria revoluțiunii de la 1821 de C. D. Aricescu – volum apărut pentru prima oară  în 1874, la mai bine de 50 de ani de la evenimente, fiind primul studiu amplu despre revoluția lui Tudor Vladimirescu și despre implicaţiile sale –, 200 de ani de la mișcarea lui Tudor Vladimirescu. Antologie de Studii, 1821. Tudor Vladimirescu. Surse redescoperite, precum și emisiunea filatelică Tudor Vladimirescu. Bicentenarul revoluției de la 1821, în prezența doamnei Cristina Popescu, director general Romfilatelia.

Năpasta

 


De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul Dramatic Baia Mare





Olga Sîrbul (Anca), Vasile Constantinescu (Ion) și Ion Săsăran (Dragomir).
Premieră: 24 iunie 1975.




Cronică publicată în Revista Teatrul, Nr. 10. Octombrie 1975.

Liliana Tomescu

 


Lansare de carte 


Maria Spalas, Sergiu Cioiu


Muzeul Național al Țăranului Român, București


21 iunie 2021



Actori, pe calea undelor

 


Teatrul Radiofonic




La-nceput, doar Programul Radio.



Mai apoi...Culese din programele Tele Radio. Exemplificare.


10 iulie 1977.


11 iulie 1977.


12 iulie 1977.



13 iulie 1977.


15 iulie 1977.


15 iulie 1977.



23 martie 1987.


25 martie 1987.


10 august 1987.


13 august 1987.


9 noiembrie 1987.


11 noiembrie 1987.


Programul 3, 12 noiembrie 1987.


Programul 3, 19 iunie 1988.



20 iunie 1988.



24 iunie 1988.


După Revoluție.


25 decembrie 1990.





24, 26 decembrie 1990.

Cămașa sunt EU. SânzIEne la Muzeu

 


Muzeul Bistrița 


22, 24 iunie 2021




   Ce reprezintă cămașa tradițională pentru voi? – este întrebarea căreia își dorește să îi găsească răspuns evenimentul Cămașa sunt EU. SânzIEne la Muzeu unde vom vedea "împletite" măiestria, bucuria și simplitatea unor datini și obiceiuri autentice românești ce au ecou în spațiul european. Transmitem valori moștenite din trecut, tinerei generații. E despre lucruri simple și bucuria unei întâlniri. E despre identitatea ta, a familiei tale, a comunității, a unui neam, despre locul tău între alte neamuri europene.

    La data de 24 iunie, odată cu Sânzienele, în ţara noastră și în comunităţile româneşti din alte peste 50 de țări din întreaga lume este sărbătorită Ziua Universală a Iei – cămașa tradițională românească de sărbătoare. În acest context, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Centrul EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud – găzduit de Asociația Produs în Bistrița-Năsăud și Filiala Bistrița-Năsăud a Asociației Comunelor din România, împreună cu Liceul de Muzică Tudor Jarda, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Colegiul Tehnic INFOEL Bistrița, Liceul Tehnologic Liviu Rebreanu Maieru, Colegiul Național Andrei Mureșanu și Copacul de cafea, organizează evenimentul Cămașa sunt EU. SânzIEnele la Muzeu.

   Acțiunile debutează în data de 22 iunie, ora 11:00, cu o întâlnire de suflet cu reprezentanții mass media, intitulată Cămașa sunt EU. Sărbătoarea SânzIEnelor în spațiul european pentru ca, în data de 24 iunie, toți cei care, cu mic cu mare, doresc să transmită mesajul cămașa sunt EU sunt invitați să sărbătorească SânzIEnele la muzeu, după următorul program:

16:00 - Vernisajul expoziției Cămașa sunt EU. Dialog intercultural între generații, avându-i ca protagoniști pe: creatoarele populare Ana Bodescu, Oltița Dănilă, Ileana Domide, Virginia Linu, designerul vestimentar Alexa Fluvia Fritsch, elevii Colegiului Tehnic INFOEL Bistrița, clasa X A, profesor coordonator Ramona Ciuta, elevii de la Colegiul Național Andrei Mureșanu, clasa IX B profesori coordonatori Müller Krisztina și Poenar-Rus Éva. Publicul de toate vârstele este invitat să se alăture dialogului.

16:40 - Obiceiul Sânzienelor la Maieru, elevii de la Liceul Tehnologic Liviu Rebreanu Maieru, clasa I C, profesor coordonator Măriuța Pop;

17:00 - Concertul anual Jocul Ielelor, elevii de la Liceul de muzică Tudor Jarda, profesori coordonatori: Dragonici Ana-Maria, Bălan-Pahone Cristina, Kovacs Roxana, Platon Doris, Borșoz-Farcaș Mircea, Patrașciuc Ovidiu, Tomi Alina, Deac Melinda, Popa Ioana, Bătinaș Leila, Oniga Elene, Vasile Răzvan, Vasile Bianca, Muntean Corina și corepetitorii: Truț Bianca, Tofan Radu, Lepădatu Cristian;

19:00 – 20:00 – Taraful tradițional Dor Românesc – cântece și jocuri tradiționale din toate subzonele folclorice ale județului;

16:00 - 20:00 - Produs în Bistrița-Năsăud, coord. Elena Bărbos și creatoarele populare: Ana și Cornelia Bodescu, Oltita Dănilă, Ileana Domide, Virginia și Gina Linul;

16:00 - 20:00 - Coroniță înrotată – atelier de împletit cununi de sânziene elevii claselor IX A și X A de la Colegiul Tehnic INFOEL Bistrița, profesori coordonatori: Felicia Bîz și Ramona Ciuta;

16:00 - 20:00 - Cine poartă coroniță? – colț amenajat pentru realizarea de fotografii;

Vă așteptăm cu drag!

Manager, Alexandru Gavrilaș

Dintre monumentele orașului

 


Iași 


Monumentul Alexandru Ioan Cuza 


27 mai 1912















Articol publicat în Revista Flacăra, Nr. 32. 26 mai 1912.


***Mai multe despre această lucrare puteți afla și de aici: Wikipedia