Manuscrisul cuprinde 24 de file din hârtie, caligrafiate cu
cerneală neagră, în limba franceză. Lucrarea a fost restaurată recent,
integral, de către doamna Cristina Petcu, expert restaurator, beneficiind, în
prealabil, de investigații fizico-chimice realizate de doamna dr. Cristina
Carșote, cercetător științific, specialiști în cadrul muzeului.
Lucrarea este structurată în trei părți de dimensiuni
disproporționate, prima constituind baza lucrării și cea mai consistentă parte.
Ultimele două sunt scurte prezentări, completând lucrarea în mod util.
În prima parte a Genealogiei istorice, intitulată Maison
des Princes Cantacuzène, este prezentată însemnătatea acestei familii, una
dintre cele mai prestigioase din Europa, care a slujit Bizanțul prin
intermediul împăraților, generalilor, înalților demnitari, marcând istoria
Europei încă din secolul al XI-lea.
În a doua parte, cu titlul Charges remplies par la famille
Cantacuzène, se enumeră demnitățile ocupate de Cantacuzini de-a lungul
secolelor, începând de la împărații bizantini la principi din Peninsula
Balcanică, inclusiv Țările Române dunărene, până la generali și înalți
demnitari imperiali din Orient, Rusia și Austria.
Paragrafului anterior îi urmează un subcapitol privitor la Dignites. În cadrul acestuia, se face apel la dreptul ereditar, consfințit de
biserică și imperiu, asupra înaltului Ordin Sfântul Gheorghe, cu mai multe
clase, care aparține familiei Cantacuzino, enumerându-se pentru credibilitate
Marii Maeștri ai Ordinului (de la împărații Cantacuzini ai Bizanțului până la
Rudolf-Radu Cantacuzino, fiul lui Ștefan Vodă Cantacuzino).
Al doilea subcapitol al părții a doua este denumit Aliances, unde sunt enumerate alianțele încheiate în scop matrimonial,
rezultând alianțe de înrudire între Cantacuzini și mari familii dinastice din
Europa de Sud-Est, Bizanț, Balcani și Țările Române.
Ultima parte se intitulează Armes de la Maison des Princes
Cantacuzène. Este descris blazonul familiei princiare, fiind prezentate toate
formele specifice de dezvoltare multiseculară. Scutul, format din nouă piese,
conține deviza latină: Quae nocent, docent, care se traduce prin "ceea ce
dăunează, te învață". Lozinca a fost adoptată de Cantacuzini când au fost
nevoiți să părăsească Bizanțul, în urma persecuțiilor prin care au trecut după
cucerirea Constantinopolului în 1453.
Genealogia Cantacuzinilor, ramura Măgureanu, atribuită după
o cercetare temeinică caimacamului Constantin Cantacuzino al Țării Românești,
din perioada 1848-1849, are menirea de a demonstra încă o dată, dacă mai era
nevoie, preocuparea permanentă a boierimii noastre princiare pentru istoria
familiei. Această grijă, pentru consemnarea curgerii neamului, indiferent de
scopul pentru care a fost alcătuită, interesează nu numai familiile, ci şi
istoria naţională. Cu atât mai mult cu cât, familia în cauză numără printre
strămoşii săi împăraţi şi despoţi bizantini, principi şi demnitari ai
Principatelor Române, cu înrudiri în toată Europa de Sud-Est şi de Apus, ei
înşişi făuritori ai istoriei.
Curatorul expoziției este dr. Ginel Lazăr, cercetător în
cadrul MNIR.
Expoziţia va fi deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a
României în perioada 20 mai - 13 iunie 2021 şi va putea fi vizitată de
miercuri până duminică, între orele 10:00 -18:00.
Vă așteptăm cu drag!
