luni, 2 decembrie 2019

In memoriam Amos Oz




Teatrul Evreiesc de Stat 


București 


3 decembrie 2019




   Teatrul Evreiesc de Stat vă invită marți, 3 decembrie, de la ora 16:00, la spectacolul - lectură In memoriam Amos Oz, eveniment realizat în parteneriat cu Editura Humanitas Fiction și Ambasada Israelului în România.
   Din distribuția spectacolului vor face parte Maia Morgenstern, Dorina Păunescu, Roxana Guttman, Viorica Bantaș, Nicolae Călugărița, Mircea Dragoman, Mircea Drîmbăreanu, Neculai Predica, Viorel Manole și Mihai Prejban.
   La eveniment îi vom avea ca oaspeți pe doamna Denisa Comănescu, Director General al Editurii Humanitas Fiction, și pe Excelența Sa, domnul David Saranga, Ambasador al Israelului în România.
   Amos Oz (1939-2018) este unul dintre cei mai importanți prozatori și eseiști israelieni. S-a născut la Ierusalim, părinții săi fiind originari din Polonia și Rusia. La 15 ani se stabilește în kibbutz-ul Hulda. Urmează cursurile Facultății de Filosofie ale Universității Ebraice din Ierusalim. După succesul internațional al romanului Soțul meu, Michael, scriitorul continuă să publice cărți de ficțiune: Odihnă desăvârșită, Cutia neagră, Să cunoști o femeie, Să nu pronunți: noapte, Aceeași mare, Poveste despre dragoste și întuneric, Rime despre viață și moarte, Scene de viață campestră, Între prieteni, Iuda. Semnează eseuri literare, culturale și politice, printre cele mai cunoscute fiind Cum să lecuiești un fanatic și Dragi fanatici. În 2012 publică, împreună cu fiica sa - istoricul Fania Oz-Salzberger, eseul Evreii și cuvintele. Opera sa impresionantă, tradusă în peste 40 de limbi, promovează umanitatea, generozitatea și pacea.
    Printre cele peste 30 de premii și distincții primite de autor se numără: Premiul Păcii al Editorilor Germani (1992), Premiul Goethe (2005), Premiul Grinzane Cavour (2007), Premiul Príncipe de Asturias pentru Literatură (2007), Premiul Heinrich Heine (2008) și Premiul Franz Kafka (2013).
Intrarea la eveniment va fi liberă, în limita locurilor disponibile!

Cule




Arta plastică contemporană românească 


Daria Frunză 


Seneca Anticafe, București 


16 - 31 decembrie 2019




    În urmă cu mai puțin de un an porneam pentru prima oară pe potecile copilăriei cu gândul să redau în ulei pe hârtie manuală câteva dintre siluetele care îmi populează încă amintirile: culele.
Primele cule pictate au fost Duca si Greceanu, ca mai apoi să mă gandesc la un traseu. De mare folos mi-a fost albumul IGLOO "Cule. Casele fortificate între fală și ruină", care mi-a structurat căutările. În această primă etapă aveam să (re)descopăr culele Duca, Greceanu și Cornoiu. O serie de locuri minunate, dar și un peisaj puternic marcat de abandon și distrugere. Am cunoscut personaje resemnate, îngrijorate, zone întregi lăsate pradă parcă tuturor neputințelor omenești. Am văzut cum această neputință poate fi de multe ori cel mai mare dușman al bunelor intenţii și al dorinţei de a face.
Începutul lui august avea însă să îmi schimbe total percepția asupra lucrurilor. Am dat o fugă la Roșia Montană, unde am participat ca voluntar la programul Adoptă o Casă. Aici, printre activitățile specifice ale atelierelor de restaurare, mi-am făcut timp să prind pe hartia manuală o turlă de biserică, un apus de soare, o căpiță, o casă parohială. Așa se face că după 3 săptămâni s-a întâmplat prima expoziție la Roșia Montană, în cadrul Zilelor Patrimoniului, eveniment cu ocazia căruia toate lucrările au fost licitate iar sumele donate activităților de restaurare derulate de Asociația ARA aici, la Roșia Montană.
    Cu bateriile încărcate, plină de speranță și de entuziasmul molipsitor al prietenilor de la ARA de a recupera și restaura ceea ce câteodată pare de nerecuperat, am revenit la proiectul legat de cule, cu gândul că fiecare dintre noi poate face ceva, poate schimba ceva. Am înțeles că trebuie să îmi folosesc uneltele pe care le am la îndemână pentru a atrage atenția, pentru a mobiliza, pentru a mișca lucrurile. Iar deocamdată, uneltele mele sunt entuziasmul și pensulele.     
    Cu ele am revenit pe traseul culelor și am reușit să finalizez 20 de lucrări cu ajutorul cărora sper să pot spune povestea unui patrimoniu în mare nevoie de ajutor. Sper să vă vorbească nu doar despre pericol, abandon sau neputință, dar mai ales despre speranță și despre nevoia de a salva, de a proteja, de a ne implica.
   Vă invit cu mare emoție la prima expoziție de pictură Daria Frunză dedicată culelor. Se cheamă simplu Cule și reunește 20 de lucrări pictate cu suflet și speranță, fiecare dintre ele pe hârtie manuală fabricată în atelierul lui Răzvan Supuran.
Le mulțumesc prietenilor de la Seneca pentru căldura cu care m-au primit.
Expoziția este deschisă în perioada 16-31 decembrie, 
iar vernisajul este pe 19 decembrie, ora 18:00.
Vă aștept cu drag!
Daria

Să ne cunoaștem artiștii




Arta plastică contemporană românească 


Mihai Rusu (1925 - 2013)




Pregătirea tineretului pentru apărarea patriei.



Interviu (luat de Sanda Faur) publicat în Revista Flacăra, Nr. 32. 7 august 1971.


Pîine și flori. Almanah Scînteia 1985. Decembrie 1984.

***Mai multe despre acest artist puteți afla și de aici:


Vase antice de sticlă din Colecţia Maria şi Dr. George Severeanu




Lansare de carte 


Alina Streinu 


Muzeul George Severeanu, București 


6 decembrie 2019




    Vasele de sticlă din Colecția Maria și dr. George Severeanu - Muzeul Municipiului București, cu forme și funcționalități diverse, reprezintă mai mult decât obiecte antice demne de a fi expuse și admirate în vitrina unui muzeu. Analizate individual sau ca ansamblu, vasele de sticlă din epoca romană contribuie la înțelegerea vieții cotidiene antice, de la acea latură economică a fabricării și comercializării până la utilizarea lor în activitățile curente. Chiar și în lipsa contextelor de descoperire, Colecția de vase de sticlă facilitează tuturor celor interesați pătrunderea într-o secvență a universului antic din epoca romană, prin intermediul surselor antice și analogiilor.
   Lansarea volumului Vase antice de sticlă din Colecţia Maria şi Dr. George Severeanu, autor Dr. Alina Streinu, la care sunteți invitați, are loc vineri, 6 decembrie 2019, ora 12:00, la Muzeul Dr. George Severeanu (Strada Henri Coandă, nr. 26).
Vă așteptăm cu drag!

De la alianță la beligeranță...




Interferențe culturale 


Petre Otu


Cercul Militar Național, București 


5 decembrie 2019





Salonul Internațional de Artă Fotografică Interfoto '82



Expoziție de fotografie 


Sibiu 


prima ediție, 1982




Chef Meulenkamp (Olanda) - Marjo (premiul III).



Istvan Toth (Ungaria) - It Was a Hard Way (premiul I).


Rupert A. Nadeau (S.U.A.) - Întîlniri oblice (premiul II).



Rino di Maio (Italia) - Mr...Lady G. (premiul II).


Zigurds Bilzoni (URSS) - Song.



Petro Luis Raota (Argentina) - Vis de copil (premiul I).




Jan Michiels (Belgia) - Cabană rustică (premiul III).



Sergei Pavlenco (URSS) - Cale ferată muncitorească (premiul II).




Veikko Wallstrom (Finlanda) - Mervi & Paivi (premiul III).


Grupaj publicat în Revista Fotografia, Nr. 151. Ianuarie - februarie 1983.
Pe copertă: Mikolay Rudakov (URSS) - Relay (premiul III).


Pe simezele ieșene - Din satul meu, cu drag!




Arta plastică contemporană românească 


Elena Martinov 


Galeria de Artă Nicolae Tonitza, Iași 


1 - 10 decembrie 2019





Un gest deosebit!




Inițiative de toată lauda 


Muzeul Municipal Râmnicu Sărat 


2 decembrie 2019




    De azi, prin generozitatea doamnei Elisabeta Veronica Dumitrache Pionneau, colecția de artă plastică a Muzeului Municipal s-a îmbogățit cu o creație a pictorului Valentin Hoeflich (1910-1995). Elev al lui Nicolae Tonitza şi Francis Şirato, prieten al lui Petre Iorgulescu-Yor, Hoeflich este cel care a donat către Muzeu (1973) fondul documentar al celui din urmă. După 1947, a fost epurat din lumea artistică românească, datorită asocierii cu mişcarea legionară.
Mulțumim pentru gestul deosebit!!
Titlu: Pădure toamna
Autor: Valentin Hoeflich
Tehnică: u/ pânză lipită pe carton
Datare: 1947
Semnat st. sus, prin incizie: "HValentin/ ’47”

Folclorul din cărți




Lansare de carte 


Căminul Cultural Rîșca 


3 decembrie 2019





Exponatul lunii decembrie




Muzeul Universității Politehnica București 


decembrie 2019




Exponatul lunii decembrie 2019: Barograf, fabricat de firma Jules Richard, 1933 .
   Barograful este un aparat pentru înregistrarea concomitentă, pe hârtie cerată și gradată, a înălțimii și a duratei de zbor a aeronavelor, folosit de regulă, pentru certificarea sau omologarea unor zboruri de performanță (raiduri sau recorduri).
    Aparatul a fost folosit pentru certificarea zborului de înapoiere Varșovia-București, în raidul aerian efectuat în ziua de 15 septembrie 1934 de către echipajul format din lt. Comandor Gheorghe Bănciulescu și maistrul mecanic Constantin Oprea (2400 de km. într-o singură zi), pe traseul București-Varșovia-București, cu avionul IAR-23.
    Decolarea s-a făcut în data de 15 septembrie 1934 la ora 5:40 de pe aeroportul Pipera, din București, cu aterizare la 10:25 în Varșovia, iar returul a fost cu plecare din Varșovia la ora 12:55, cu aterizarea, în aceeași zi, pe aeroportul Pipera din București la ora 17:22

Pe simezele vâlcene - Semne identitare




Arta plastică contemporană românească 


Galeria Artex, Râmnicu Vâlcea 


1 decembrie 2019





Construind Unirea cea Mare




Lansare de carte 


Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj - Napoca 


18 decembrie 2019

 




    Universitatea Babeș-Bolyai și Editura Școala Ardeleană vă invită la lansarea lucrării Construind Unirea cea Mare, publicată în 8 volume și avându-i coordonatori pe Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Ioana-Mihaela Bonda, Ana Victoria Sima și Teodor Laurențiu Popescu.     
    Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, apărut sub egida Universității Babeș-Bolyai, cu sprijinul financiar al Academiei Române și al Consiliului Județean Cluj.
    Sponsori: Banca Comercială Română, Banca Transilvania, Fundația Lapedatu, Fundația Transilvania Leaders, Romeo Marius Stolnean.
Prezintă: Irina Petraș, Vasile Pușcaș și Valentin Orga.
Moderator: Ioan Bolovan.
Evenimentul va avea loc miercuri, 18 decembrie 2019, ora 12:00, în Sala Aula Magna a 
Universității Babeș-Bolyai (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1, Cluj-Napoca).