Inițiative de toată lauda
Ateneul Național Iași
15 - 31 august 2019
După mai mult de 70 de localități din România în care a
performat echipa actorilor Ateneului Național din Iași, iată că, în plină
Stagiune Estivală, Turneul Național Unire prin Cultură va ajunge pe litoralul
românesc pentru a bucura publicul prin spectacole de calitate și va participa
la festivaluri și în proiecte cultural-artistice consacrate la nivel național,
cu piese de teatru pentru copii și adulți.
Structurat în mai multe etape, acest proiect extrem de
important pentru Ateneul Național din Iași, dar și foarte apreciat de iubitorii
de teatru din toate localitățile prin care echipa ieșeană a trecut, în perioada
14 – 18 august 2019, va ajunge în Brăila, Cernavodă, Constanța, Medgidia,
Saturn, Mangalia, Babadag, Tecuci, urmând ca între 25 – 31 ale lunii să
poposească la Botoșani, Darabani, Fălticeni și București.
Piesele la care iubitorii de teatru sunt invitați în
perioada 14 – 18 august sunt Aventuri cu …Dl. Goe și Dumbrava basmelor
muzicale, spectacole interactive cu mesaje educațional-culturale. Regia la
ambele spectacole este semnată de Iulian Ioan Sandu, cel care a pus de asemenea
în scenă și îndrăgitele piese de teatru Peter Pan și Alice în Țara
Minunilor.
Evenimentele reprezintă o oportunitate unică pentru copii de a se
bucura de teatru sau de spectacole muzicale de operă, special create pentru ei.
Iașul va fi reprezentat la Cernavodă, în data de 15 august,
și cu un moment artistic susținut de Hora Moldovei, coordonator prof. Emilian
Păduraru, coregraf Petre Șusu.
În cea de-a doua parte a lunii, respectiv, 25 – 31 august,
piesele care vor putea fi urmărite sunt: Aventuri cu … Dl Goe, Peter Pan,
în regia Iulian Ioan Sandu, Cenușăreasa, regia Toma Hogea, Take, Ianke și
Cadîr în regia lui Ion Sapdaru și Pijamale în regia lui Andrei Ciobanu,
ultimele trei urmând să fie prezentate în cadrul Festivalului Internațional de
Creație și Interpretare G. V. Birlic de la Fălticeni.
Pentru Ateneul Național din Iași, aceste deplasări
reprezintă pași importanți în concretizarea obiectivele propuse și lansate în
spațiul public în cadrul Stagiunii celor 100 de ani, de a juca în toate
județele țării și în cel puțin 100 de localități din România.
Deplasările vor fi realizate cu sprijinul Companiei de
Transport Public Iași, cu cele trei autobuze care formează Caravana Unirii,
proiect inițiat de Primăria Municipiului Iași în decursul anului 2018.
Programul turneului pentru luna august 2019 este următorul:
- 15 august – Cernavodă, ora 11.00, Dumbrava basmelor
muzicale – Casa de Cultură, Zilele Municipiului Cernavodă,
- 15 august – Constanța, ora 19.45, Aventuri cu DL. GOE la
Delfinariu,
- 16 august – Medgidia, ora 11.00, Aventuri cu DL. GOE la
Casa de Cultură a Sindicatelor,
- 16 august – Saturn, ora 20.30, Aventuri cu DL. GOE la
Grădina de Vară,
- 17 august – Mangalia, ora 10.30, Dumbrava basmelor
muzicale la Casa de Cultură,
- 17 august – Babadag, ora 18.00, Aventuri cu DL. GOE la
Centrul Cultural Nicolae-Bălășescu Nifon,
- 18 august – Tecuci, ora 11.00, Aventuri cu DL. GOE la
Sala Ion Petrovici,
- 25 august – Botoșani, ora 13.00, Peter Pan, la Uvertura
Mall,
- 25 august – Darabani, ora 18.00, Peter Pan, la Casa de
Cultură Theodor Balș,
- 26 august – Fălticeni, ora 19.00, Take, Ianke și Cadîr,
Festivalul Internațional de Creație și Interpretare G. V. Birlic,
- 27 august – Fălticeni, ora 12.00, Cenușăreasa,
Festivalul Internațional de Creație și Interpretare G. V. Birlic,
- 27 august – Fălticeni, ora 19.00, Pijamale, Festivalul
Internațional de Creație și Interpretare G. V. Birlic,
- 31 august – București, ora 10.00, Aventuri cu...DL GOE,
în cadrul proiectului Teatru în TVR, Grădina Moliere.