vineri, 5 aprilie 2019

Premiile de creație ale Uniunii Artiștilor Plastici pe anul 1967




Arta plastică contemporană românească




Ion Musceleanu - Portret (ulei).

Premiul Uniunii Artiștilor Plastici - Ion Musceleanu











Consemnare publicată în Revista Arta plastică, Nr. 5. Mai 1968.


Amintiri din copilărie




Colecții și Colecționari 


Cristian Dumitru, Mihai Dumitru 


Muzeul Vasile Părvan, Bârlad 


6 aprilie 2019




    La ceas aniversar, Muzeul Vasile Pârvan, Bârlad, în colaborare cu Asociația Muzeul Jucăriilor din București și Școala Gimnazială Vasile Pârvan din Bârlad, vă invită sâmbătă, 
6 aprilie 2019, ora 11:00, la expoziția temporară Amintiri din copilărie dedicată împlinirii a 
105 ani de la înființarea instituției noastre. 
   Împrumutând titlul celei mai frumoase cărți a îndrăgitului scriitor Ion Creangă, expoziția propune publicului bârlădean, o colecție impresionantă de cărți și reviste pentru copii, publicate între anii 1930-1990. Vor fi expuse, în premieră, periodicele Universul Copiilor, Licurici, Cravata Roșie, Cutezătorii, Arici Pogonici, Luminița, Șoimii Patriei, Dimineața Copiilor, piese pop-up, ilustrate, benzi desenate, volume de poezii și povești scrise de autori români și străini, basme nemuritoare și personaje simbol, ghicitori, cărți de colorat, calendare de buzunar cu reviste pentru copii și edituri, adevărate comori scrise, publicate în perioada interbelică și comunistă, din colecția Asociației Muzeul Jucăriilor.
    Pasionați și iubitori de jucării, jocuri, desene, cărți, reviste și alte tipărituri, colecționarii ing. Cristian Dumitru și fratele său, Mihai Dumitru, și-au creat propriul univers al copilăriei colecționând numeroase piese cu caracter ludic pe care le expun unui public cât mai larg. Astfel, bârlădenii, de la mic la mare, vor putea admira, timp de o lună, o multitudine de publicații care evocă o lume feerică, caracterizată prin joc, bucurie și culoare, în care predomină întâmplările haioase și aventurile pline de vitejie. Cei mici se vor putea întâlni cu Pinocchio, Dănilă Prepeleac, Făt Frumos, Păcală, Albă ca Zăpada, Scufița Roșie, Cenușăreasa și alte personaje preferate, printr-o călătorie în tărâmul basmelor. Cei mari vor avea ocazia de a retrăi propria copilărie, printr-o incursiune în universul cărților, unde vor redescoperi poveștile care le-au marcat anii tinereții, împărtășind reciproc amintiri, trăiri, sentimente și experiențe.
   Activitatea va fi animată de un moment poetic realizat de copiii de la Școala Gimnazială Vasile Pârvan din Bârlad, clasele a III-a și a IV-a, coordonați de bibliotecar Jidănașu Manuela și de un recital muzical susținut de Grupul Ecou din care fac parte Bejinariu Bianca, Botaș Claudia și Mereuță Fabian, îndrumați de profesor Cornel Pleșu.
    Evenimentul are ca scop apropierea publicului de cultura scrisă prin cultivarea conduitei pozitive spre carte și literatură și nu în ultimul rând, promovarea lecturii în rândul cititorilor.
    "Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii şi tineri, trebuie să intereseze și pe oamenii maturi și instruiți. Copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieţii noastre.” G. Călinescu
    Vernisajul expoziției va avea loc la sediul central al Muzeului Vasile Pârvan, Bârlad, iar accesul publicului va fi gratuit.
Vă așteptăm cu drag!

Pe simezele Capitalei - Citadine




Arta plastică contemporană românească 


Cenaclul de Arte Plastice al Medicilor Ion Țuculescu 


Cercul Militar Național, București 


2 - 15 aprilie 2019






Un jurist ajuns...păpușar și dramaturg




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Costel Popovici







Articol publicat în Gong '81, Almanahul Revistei Teatrul. Decembrie 1980.


Târgul Colecționarilor




Colecții și Colecționari 


Centrul Cultural Drăgan Muntean, Deva 


ediția a 59-a, 13 aprilie 2019





Bienala de pictură și sculptură 1966




Arta plastică contemporană românească








Interviu publicat în Arta plastică, Nr. 11. Noiembrie 1966.



Corneliu Baba - Arlechin.


George Apostu - Nud.


Dumitru Ghiață - Trandafiri albi.


Ion Vlasiu - Maternitate.


Ion Pacea - Familie de țărani.


Victor Roman - Mireasă.


Mihai Rusu - Sudori în cazangerie.
Imagini publicate în Revista Gazeta Literară, Nr. 1, de joi, 5 ianuarie 1967.







Articol publicat în Revista Gazeta Literară, Nr. 3, de joi, 19 ianuarie 1967.


Iulia Oniță - Rodica.


Vasile Baboie - Femeie din Viștea (detaliu).


Pușkaș Alexandru - Mai.
Imagini publicate în Revista Gazeta Literară, Nr. 5, de joi, 2 februarie 1967.
Foto: Mariana Dragu.

Să ne cunoaștem artiștii




Arta plastică contemporană românească 


Ana-Emilia Apostolescu (1927 - 2016)




Portret - ulei.




Peisaj - ulei.




Cronică, semnată de Octavian Barbosa, publicată în Revista Arta plastică, Nr. 11.
Noiembrie 1966.

***Mai multe despre acest artist puteți afla și de aici: 
www.bjbv.ro/dictionar/apostolescu.php



Sâ ne cunoaștem artiștii...Născută de Crăciun...




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Geta Grapă (1929 - 1992)







Articol publicat în Gong '81, Almanahul Revistei Teatrul. Decembrie 1980.

***Mai multe despre această actriță puteți afla și de aici: Monitorul Expres