Lansare de carte
Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului
21 decembrie 2018
Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului vă invită vineri, 21
decembrie, ora 12:00, la două lansări de carte inedite, dedicate Centenarului
Marii Uniri.
Volumul Discursul ritual şi costumul tradiţional din sud –
estul Transilvaniei, autori dr. Ligia Fulga si Gabriela Chiru, abordează în
premieră recuzita simbolică a costumului tradițional din sud-estul
Transilvaniei dezvăluind subtil "țesătura” magică a vieții.
Periodicul de specialitate al muzeului, etno.braşov.ro –
percepţii, medii culturale, comunicare. Pe urmele eroilor noştri,
nr. 9/2017-2018, este structurat pe trei registre de discurs grupate în jurul
aceleiași tematici- cadru, Centenarul Marii Uniri.
Este prezentată lumea satului transilvănean, care păstrează
amintiri despre evenimentele petrecute în perioada Primului Război Mondial,
urmată de reîntregirea României Mari, utilizand surse inedite, neexploatate
îndeajuns, respectiv monografiile săteşti întocmite de învăţători şi profesori
originari din 11 localităţi din județul Brașov. De asemenea, sunt prezentate
două mari expoziţii dedicate celor două evenimente majore ale anului 2018,
organizate de colectivul muzeului braşovean, care au fost selectate pe plan
naţional de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Este publicată, de
asemenea, corespondenţa dintre Ion Colan şi Dumitru Z. Furnică, un corpus de
scrisori inedite, a celor doi ctitori de muzeu românesc în Braşov deschis în
1937.
Vă așteptăm cu drag!