marți, 28 august 2018
Picturi dinainte de 1860
De pe simezele de-odinioară
Biblioteca Academiei Române, București
februarie 1963
Articol publicat în Contemporanul, nr. 7. Vineri, 15 februarie 1963.
Lupeni 29
De pe ecranele cinematografelor de-odinioară
Cinemateca
Filmul, povestit de scenaristul N. Țic.
Grupaj foto publicat în Revista Cinema, Nr. 1. Ianuarie 1963.
Pe copertă: Lica Gheorghiu și Colea Răutu.
Actorii Colea Răutu (Letean), Lica Gheorghiu (Ioana),
C. Rauțchi (Hudici) într-un cadru din Lupeni 29: e o frumoasă duminică
de vară, minerii au organizat o petrecere la iarbă verde.
Trei interviuri cu:
Actrița Lica Hgeorghiu în rolul Ioanei
Alt cadru din Lupeni 29: în abataj - condiții inumane de lucru, muncă istovitoare.
Acolo, la sute de metri sub pămînt, a încolțit revolta.
Ștefan Ciubotărașu, nea Varga.
Una din secvențele dramatice ale filmului: soțiile, mamele, fiicele minerilor
în timpul masacrului din 1929.
Mircea Drăgan
George Calboreanu interpretează rolul unui miner vîrstnic, Todor baci.
Iată-l, împreună cu ortacii, susținînd revendicările greviștilor.
Articol publicat în Contemporanul, nr. 7. Vineri, 15 februarie 1963.
Lupeni 29 se află pe ecrane. În București și în alte orașe ale țării.
Printre spectatori se află și minerii din Valea Jiului. Mulți dintre ei au luat parte
la greva din 29, oferind realizatorilor filmului Lupeni 29 un bogat și autentic material
de viață. Alături de alți numeroși mineri, mai tineri, ei au adus o contribuție directă
la crearea acestui emoționant film.
Consemnare publicată în Contemporanul, nr. 8. Vineri, 22 februarie 1963.
Cu Lupeni 29 în zece orașe ale țării
La Lupeni, actrița Lica Gheorghiu împreună cu Ana Golcea, Mircea Drăgan -
regizorul filmului - și Mihnea Gheorghiu - președintele Consiliului Cinematografiei.
La Cluj, realizatorii filmului de vorbă cu artistul poporului Ștefan Braborescu.
Articol publicat în Contemporanul, nr. 11. Vineri, 15 martie 1963.
(apărut cu aproape 2 luni întârziere - n.a.)
Participă, în concurs (film pe ecran lat și cu sunet
stereofonic),
la Festivalul internațional al filmului, ediția a III-a, de la Moscova
(începînd cu 7 iulie 1963)
Consemnare publicată în Contemporanul, nr. 23, 7 iunie 1963 -
Președintele juriului, Grigori Ciuhrai, înmînează lui Mihnea Gheorghiu -
conducătorul delegației noastre - și regizorului Mircea Drăgan,
Medalia de argint acordată filmului Lupeni 29. Foto: I. Hananel.
Idem, Revista Cinema, Nr. 6. Iunie 1963.
Explicația pentru imagine:
21 iulie, mult așteptata seară a decernării premiilor, Grigori Ciuhrai, președintele
juriului pentru filmele de lung metraj, înmînează lui Mihnea Gheorghiu, președintele
Consiliului Cinematografiei, Medalia de argint conferită filmului Lupeni '29.
Cunoscutul regizor sovietic Gr. Roșal (dreapta, cu microfonul în mână)
îl felicită pe Mircea Drăgan pentru calitățile artistice ale filmului său.
Încă un moment de emoție pentru regizorul Mircea Drăgan după Medalia de argint
și diploma de onoare, primește și autograful cosmonautei Valentina Tereșkova.
De la stînga: Ștefan Ciubotărașu, Alexanddra Zevialova, Ion Popescu Gopo
și Paul Cornea într-o pauză a Festivalului.
Consemnare și alte fotografii publicate în Revista Cinema, Nr. 6. Iunie 1963.
Grupaj publicat în Contemporanul, nr. 30. 26 iulie 1963.