joi, 19 iulie 2018
Pe simezele Capitalei - retrospectivă...
Arta plastică contemporană românească
Horea Cucerzan
Cercul Militar Național, București
23 iulie - 9 august 2018
Un fluture pe lampă
De pe scenele teatrului românesc de-odinioară
Teatrul Național I. L. Caragiale
La repetițiile noii piese a lui Paul Everac Un fluture pe lampă.
Regia: Horea Popescu.
Premieră: 4 decembrie 1972.
Scenă din Un fluture pe lampă de Paul Everac.
Direcția de scenă Horea Popescu.
Programul de sală al spectacolului vizionat pe 12 decembrie 1972.
Program de sală. Stagiunea 1973 - 1974.
Spectacol vizionat pe 30 decembrie 1973.
Pentru mărire, click pe imagine (deși, în acest caz, claritatea lasă de dorit).
Victor Rebengiuc și Emil Botta.
Matei Alexandru, Cella Dima și N. Gr. Bălănescu.
Gh. Cozorici (Crăciunescu) și Victor Rebengiuc (Ovidiu Petrescu).
Marin Moraru (Leon Schwartza), Gh. Dinică (Venceslas Vrabie)
și George Motoi (Anton Suditu).
Program de sală. Stagiunea 1974 - 1975.
Program de sală. Stagiunea 1979 - 1980.
Poveste tristă...
Din istoria, recentă, a unui partid istoric - PNL
Fotografii, format carte poștală cu dimensiunile mărite,
găsite zilele trecute într-un târg de vechituri.
De prin februarie - martie 1990...
Pe când un partid cu un trecut important, uneori decisiv, în istoria țării noastre,
chiar și infiltrat cu membrii ai defunctului sistem securisto-ceaușist,
avea o doctrină clară. Anticomunistă și națională. Și curată aș mai adăuga.
Un drum care, din păcate, după aproape trei decenii, s-a încheiat lamentabil...
Pe simezele ieșene
Arta plastică contemporană românească
Gabriel Gheorghiu
Galeriile de Artă Theodor Pallady, Iași
20 - 30 iulie 2018
Sarmații în nordul Moldovei
Muzeul Județean Botoșani
18 iulie 2018
"Prin intermediul acestui proiect expozițional ne
propunem să aducem în atenția publicului o serie de artefacte aparținând
acestei populații care a avut un rol important în istoria spațiului Europei și
care a fost prezentă și pe teritoriul est carpatic, în perioada secolelor I-III
d. Chr.", a precizat muzeograful Daniel Ciucălău din cadrul Muzeului
Județean Botoșani.
Vizitatorii vor putea vedea arme, podoabe și vase provenind
din descoperiri realizate la Mitoc, Vorniceni, Prăjeni, dar și din alte localități
ale județului Botoșani. Cu această ocazie a fost realizat şi catalogul dedicat
acestei expoziții, în cele mai bune condiții grafice și care cuprinde piese
aflate în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani. Catalogul expoziţiei poate fi
achiziţionat la preţul de 10 lei.
Desfășurarea
De pe ecranele cinematografelor de-odinioară
Cinemateca
În cinematografele din Capitală rulează noul film romînesc Desfășurarea
(după nuvela cu același nume a scriitorului Marin Preda).
În fotografie: un moment din turnarea filmului. Foto: Tadeus Cios.
Consemnare publicată în Revista Flacăra, Nr. 2. 15 ianuarie 1955.
Articol publicat în Almanah Cinema 1974. Decembrie 1973.
***Alte informații despre această peliculă puteți afla și de aici:
Desfășurarea - Wikipedia
Olăritul, tradiție și contemporaneitate
Muzeul de Artă Populară
Constanța
20 - 22 iulie 2018
Muzeul de Artă Populară Constanța continuă seria
manifestărilor culturale din acest sezon estival, sub genericul Meșteșuguri
tradiționale. Utilitar și decorativ. Astfel, după ce de Sânziene a fost
organizat un dublu eveniment dedicat Zilei Universale a Iei (expoziția Tipologia iei și manifestarea Ia românească - tradiție și artă), la
sfârșitul acestei săptămâni, timp de trei zile, începând de vineri, 20 iulie,
până duminică, 22 iulie, pe platoul din fața muzeului se va organiza
manifestarea Olăritul, tradiție și contemporaneitate.
Vor veni în fața publicului cu roata olarului, dar și cu
obiecte tradiționale decorative sau de uz gospodăresc, modelate din lut (căni,
farfurii, platouri, jucării și multe altele), familii cu tradiție în realizarea
vaselor de ceramică. Din faimosul centru de olari Horezu (Vâlcea) va fi
prezentă familia Gheorghe și Maria Iorga. Vestitul centru de ceramică de la
Marginea (Suceava) va fi reprezentat de Dumitru Pascaniuc iar dintr-un alt
centru celebru, Corund (Harghita), va veni la Constanța Iosef Molnoș.
Prin organizarea manifestării Olăritul, tradiție și
contemporaneitate și aducerea la Constanța a acestor familii de olari, care
transmit din generație în generație meșteșugul modelării lutului (bărbații
modelează la roată, iar femeile și, uneori, copiii se ocupă de decorarea
ceramicii), Muzeul de Artă Populară și-a propus să oferă o privire de ansamblu
asupra evoluției și continuității meșteșugului olăritului în timp, în formele
sale autentice.
Cei interesați să vadă evoluția în timp a acestui meșteșug
sunt invitați să admire în expoziția de bază a Muzeului de Artă Populară
Constanța, la etajul I, piese de ceramică reprezentative pentru centre de
olărit din Oltenia, Moldova și Transilvania. Aceste piese de ceramică fac parte
din patrimoniul cultural fiind clasate în categoria Tezaur. Alături de plăcile
de sobă bistriețene (cahle), în expoziție se află ceramică din centrul azi
dispărut de la Vama, Oaș, ceramică veche de Horezu, cancee și farfurii din
centrele săsești din Transilvania, dar și spectaculoasa ceramică galițiană de
tip Kuty, lucrată în Bucovina.