sâmbătă, 28 octombrie 2017

Desțelinind înțelesuri





Lansare de carte 


Carmen Voisei 


Casa Corpului Didactic Spiru Haret, Iași 


30 octombrie 2017





Regina Soldat




Expoziție de fotografie 


Castelul Pelișor, Sinaia 


29 octombrie - 29 noiembrie 2017






    Asociația România Culturală și Muzeul Național Peleș vă invită duminică, 29 octombrie 2017, ora 12:30, la vernisajul expoziției de fotografie Regina Soldat.
    Expoziția de fotografie Regina Soldat va fi expusă în Holul de Onoare al Castelului Pelișor în perioada 29 octombrie – 29 noiembrie 2017.
    În cele 45 de panouri fotografice, este înfățișată Suverana României, cea care a vrut să se identifice cu suferința poporului român, cu un veac în urmă, în timpul Primului Război Mondial, implicându-se intens în serviciul sanitar, organizând spitale de campanie, cantine sociale, adăposturi pentru sărmani, depozite de alimente și nu numai. Este singura Regină care, în acele vremuri grele, nu a cunoscut frica de gloanțe, de bombe și nici măcar de epidemii, ea fiind văzută zilnic în spitalele de campanie pentru a-i alina pe cei suferinzi, a împărţi medicamente, mâncare şi pături soldaţilor răniţi sau bolnavilor de tifos. Și nu s-a oprit aici! Îmbrăcată în nelipsita uniformă de soră medicală, Suverana noastră a mers chiar și pe front, coborând fără frică în "tranșeele morții” pentru a-și încuraja soldații!
    Pentru atitudinea sa curajoasă din timpul Primului Război Mondial, generalul Prezan a decorat-o cu medalia de război – Virtutea Militară clasa I, iar contele de Saint Aulaire – Ministrul Franței în România, i-a dăruit Medalia de aur a Epidemiilor și Crucea de Război (La Croix de Guerre). De atunci, Regina noastră a fost numită și Regina Soldat!
    Vă invităm așadar "să dăm mână cu mână” și împreună să ne omagiem Regina, duminică, 29 octombrie 2017.
Expziţia este inclusă în tariful vizitei de la Castelul Pelişor.

Expoziție de acuarelă




Arta plastică contemporană românească 


Ela Rusu 


Motel Dacia, Sebeș 


16 noiembrie 2017







Arta romană la Potaissa




Muzeul de Istorie Turda 


3 noiembrie 2017




   Muzeul de Istorie Turda anunţă inaugurarea expoziției de arheologie Arta romană la Potaissa. Vernisajul va avea loc vineri, 3 noiembrie 2017, ora 12:00 cu prilejul celei de a V-a ediții a Colocviului Național de Arheologie organizat de Muzeul de Istorie Turda în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.
   Piese din epoca romană descoperite la Potaissa, unele dintre acestea de mare fineţe artistică,  vor fi expuse în sfârşit publicului, în cadrul expoziţiei permanente de artă. Statuetele de bronz, reprezentându-i pe Jupiter - zeul suprem și Marte - zeul războiului, expuse într-o manieră inedită, vor constitui atracţia principală a expoziției.

Flori de toamnă




Grădina Botanică Anastasie Fătu 


Iași 


ediția a XLI-a, 28 octombrie - 19 noiembrie 2017






Retrospectivă




Arta  plastică contemporană românească 


Cristina Iacob 


Muzeul Bucovinei, Suceava 


3 - 30 noiembrie 2017