Marian Crișan
Muzeul Național al Literaturii Române, București
5 septembrie 2017
Te așteptăm la o întâlnire cu regizorul Marian Crișan care
va vorbi despre realizările sale și despre relația dintre film și literatură în
cadrul unei întâlniri moderate de Ileana Bârsan.
Vor fi proiectate o serie de fragmente extrase din filmele
sale, ce vor fi analizate și discutate împreună cu participanții la eveniment.
Marian Crișan s-a născut la 8 septembrie 1979, la Salonta,
județul Bihor. Este regizor și scenarist român. În anul 1999 a absolvit UNATC,
secția Regie. A devenit cunoscut publicului prin scurtmetrajul Megatron, cu
care a obținut în anul 2008 Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes.
Debutul în lungmetraj a avut loc odată cu filmul Morgen (2010), peliculă pentru
care a câștigat Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional de la
Locarno, precum și Premiul Juriului Ecumenic și Premiul Federației
Internaționale a Societăților de Film. În 2015 a ecranizat nuvela Moara cu
noroc de Ioan Slavici ca Orizont (adaptare liberă).
Evenimentul face parte din cadrul proiectului Filmul și
Literatura, inițiat de Asociația pentru Dezvoltarea Obiectivelor Culturale
(ADOC).
La următoarele ediții, vor participa Cristi Puiu, Tudor
Giurgiu și Andrei Cohn.
ADOC este o organizație non-guvernamentală înființată în
anul 2014, axată pe creșterea vizibilității asupra obiectivelor culturale și
turistice din România, crearea de proiecte software (portaluri, aplicații) în
vederea eficientizării metodelor de localizare a punctelor de interes turistic
și cultural din diferite regiuni ale țării.