joi, 3 august 2017
Mineral Expo
Muzeul de Artă Constanța
ediția a VII-a, 10 - 13 august 2017
Aflată la a 7-a ediție organizată la malul Mării Negre,
expoziția de bijuterii, cristale și pietre semiprețioase Mineral Expo se va
desfășura în incinta Muzeului de Artă Constanța între 10 și 13 august 2017.
Pentru acest eveniment important, exponate din cele mai indepartate colțuri ale
lumii vor fi prezentate vizitatorilor:
- Larimarul, denumit Piatra Delfinilor, este descoperit în
anul 1974 de părintele Miguel Domingo Fuertes Loren în Republica Dominicană.
După analize amănunțite, specialiștii au certificat calități estetice dar și
proprietăţi metafizice remarcabile ale larimarului. Pe lângă pandante și
coliere din vibrantul mineral, care încorporează frumoasele nuanțe albastre ale
apei și cerului din Caraibe, la aceasta ediție se vor expune și trei eșantione
spectaculoase în formă brută, cel mai mare având o greutate de peste 250 de
grame.
- Perla considerată un miracol al lumii apelor exprimă
feminitate rafinată, eleganță regală, valoare și puritate. Toate aceste
calități se regasesc în frumoasele șiruri, denumite perle Tahiti după cea mai
mare insulă cu același nume, din arhipelagul Polinezia Franceză.
- Elixirul energetic compus din 7 cristale (definite special
pentru fiecare persoană), este menit să revitalizeze întreg sistemul pe baza
căruia omul funcționează. Despre modalitatea relativ simplă de energizare a
apei cu ajutorul a 7 cristale corespunzătoare celor 7 chakre,
cristaloterapeuții afirmă că așa numitul elixir energetic amplifică,
transformă, înmagazinează și focalizează energiile pozitive.
Pe lângă piesele amintite, ediția 2017 a Mineral Expo aduce
în Constanța bijuterii din întreaga gamă a pietrelor semiprețiose, obiecte de
decor dar si minerale destinate colecționarilor.
Expoziția gazduită de Muzeul de Artă Constanța din
Bulevardul Tomis, numărul 82-84, este deschisă între orele 10:00 și 20:00
intrarea fiind liberă.
Cronică în piatră
Columna lui Traian
Colecții și Colecționari
Cartofilie
Album, Editura Meridiane. 1966.
Foto: Oscar Savio (Italia).
***
Consemnare publicată în Revista Gazeta literară, Nr. 8, de joi, 23 februarie 1967.
Copie a columnei
Emil Panaitescu a adresat numeroase memorii Academiei
Române, Ministerului Instrucțiuni Publice, Ministerului de Finanțe și
Parlamentului pentru a realiza o copie a Columnei care să fie expusă în
România. Eforturile sale au fost încununate de succes în 1939 când statul român
a comandat copia, aceasta fiind terminată în 1943. Copia a fost executată din
ciment alb armat, amestecat cu praf de marmură, și respectă proporțiile
monumentului.
Din cauza războiului mulajele au fost depozitate în diverse
locuri în Roma (Muzeul Lateran, Forul lui Traian, Palatul Expozițiilor) și doar
în 1967 au fost aduse în România.
Din 1972 copia la scară naturală a bazei
Columnei lui Traian și copii ale scenelor reprezentate pe acest monument sunt
expuse într-o sală a Muzeului Național de Istorie a României.
Coloana lui Traian. Călătoria lui Traian pe Marea Adriatică.
Foto: Floarea Bobu Florescu. Anii '60-'70. Necirculată.
Muzeul de Istorie al R. S. România.
Columna lui Traian. Nobili daci.
Cod: 0038. 1975.
Muzeul de Istorie al R. S. România.
Columna lui Traian. Trupe romane în marș.
Cod: 0038. 1975. Necirculată.
Muzeul de Istorie al R. S. România.
Columna lui Traian. Prizonieri daci.
Cod: 0042. 1975. Necirculată.
Muzeul Național de Istorie.
Columna lui Traian. Romanii construiesc un drum prin pădure.
Cod: 0216. 1979. Necirculată.
Muzeul Național de Istorie.
Columna lui Traian. Dacii atacă o fortificație romană.
Cod: 0233.1979. Necirculată.
Muzeul Național de Istorie. Columna lui Traian - Asediul Sarmizegetusei. 1979.
Muzeul Național de Istorie. Columna lui Traian.
Romanii construiesc fortificații.
Cod: 0053. 1980. Necirculată.
"Actul de naștere" al poporului român, o copie a Columnei lui Traian,
constituie principala atracție a Muzeului de istorie a R.S.R.
Volum: București - Ghid turistic. 1980.
***Am respectat întocmai inscripționările de pe ilustrate și celelalte surse folosite.
Greșelile de titulatură, ortografice, etc., nu-mi aparțin (cele de tastare, da !)
Orice completări sau corectări sunt utile și le voi avea în vedere
cu promptitudine spre postare. Nu mai vorbesc de donații !