joi, 18 mai 2017

Maxima Filatelie




Muzeul Orășenesc Tășnad 


20 mai - 3 iunie 2017





Noaptea Muzeelor




Iași 


20 mai 2017





   Primăria Municipiului Iași se alătură și în 2017 evenimentului internațional Noaptea Muzeelor. Anul acesta municipalitatea va organiza expoziții dedicate aniversării Centenarului României și comemorării Primului Război Mondial cu scopul de a promova la nivel național și internațional rolul Iașului, capitala României în perioada 1916-1918, în realizarea idealului național.
   Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a XIII-a ediţie. Mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile și deschid porțile în aceeași noapte. Anul acesta evenimentul este sărbătorit de peste 3.000 de muzee din toată Europa în data de 20 mai 2017.

Programul manifestărilor:

1. Palatul Roznovanu - sediul Primăriei Municipiului Iași, vizitare gratuită, în intervalul orar 19.00- 01.00
Expoziția Iași, Capitala Renașterii Naționale
   Vor fi expuse obiecte de patrimoniu primite de la Muzeul Național de Istorie a României: sabia, chipiul si epoleții Generalul Eremia - Teofil Grigorescu, eroul de la Mărășești. Sabia de onoare a fost conferită lui Eremia Grigorescu de un comitet de inițiativă, compus din profesorii Universității din Iași: Constantin Climescu, Xenofon Gheorghiu, Petru Poni, Emanoil Riegler, Constantin Thiron, Alexandru Dimitrie Xenopol.
   Sabia are garda terminată cu un vultur încoronat, iar pe mânerul din os are o plăcuţă metalică cu cifrul "E. G.” Pe una din feţele lamei apare inscripţia: "Moldova pururea recunoscătoare”, iar pe cealaltă "Mărăşeşti, Oituz”. Pe una din fețele lamei apare stema Moldovei pe care sunt bătute trei diamante şi două rubine.

2. Starea Civilă Iași - vizitare gratuită, în intervalul orar 19.00 – 00.00
    Expoziție de documente specifice activității de stare civilă din perioada Primului Război Mondial (curator: Rodica Iftimi, consilier superior în cadrul Arhivelor Naționale Iași)
    Vor fi expuse documente de stare civilă care au aparținut următoarelor personalități: scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea, pianista și scriitoarea Cella Delavrancea, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea, medicul Teodorescu Leonid - Barbu (a înființat Clinica ORL a Spitalului Militar), profesorul Victor Imerwoll (a înființat Catedra de Clinică Infantilă), doctorul Alexandru N. Brăescu (cel mai important ctitor al Așezămintelor Socola Iași), Zahei Creangă, fratele lui Ion Creangă, actrița Aristizza Romanescu și compozitorul, profesorul și dirijorul Dumitru Chiriac.

Programul complet al manifestărilor organizate în Iași în Noaptea Muzeelor poate fi consultat pe 

Dintre ororile războiului




De prin lume adunate...


Japonia - Hiroshima 


Colecții și Colecționari 


Cartofilie


6 august 1945.
Bombardamentul nuclear asupra Hiroshimei.
Cuvintele sunt de prisos pentru a zugrăvi grozăvia faptei...














Set cărți poștale necirculate.
Editura: Kyoto Awatani, Japonia. 

Festivalul românesc din Flandra




Diaspora română 


Biserica Sf. Apostol Pavel și Sf. Materne, Belgia 


28 mai 2017







Romanțe venețiene




Expoziție de fotografie 


Paul Pădurariu 


Muzeul Vasile Pogor, Iași 


20 mai 2017





    Sâmbătă, 20 mai, cu ocazia Nopții Muzeelor, la Muzeul Vasile Pogor va avea loc vernisajul expoziției de fotografie Romanțe venețiene. Evenimentul, ce va începe de la ora 20:00, se va desfășura în prezența artistului fotograf Paul Pădurariu care a documentat și realizat fotografiile pe parcursul a trei ani, participând la celebrul Carnaval de la Veneția pe care l-a surprins în imagini.
   Expoziția va fi prezentată de către lect. univ. dr. Cristian Ungureanu de la Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași.
   Despre fotografiile realizate, criticii de artă au apreciat că sunt "imagini captivante care ne transportă către un oraş rezervat, taciturn, ȋn care prezența umană este cea care dă pata de culoare peisajului, amintind ȋn parte de fotografiile alb negru ale ȋnceputului de sec. XX, când fotografia se ȋncăpățâna să nu surprindă ritmul rapid al schimbărilor şi degradărilor.”
   Expoziția cuprinde peste 50 de lucrări, cu vânzare, iar fondurile obținute vor fi donate Fundației Bethany.
   Romanțele venețiene vor putea fi admirate până la data de 10 iunie 2017, la Muzeul Vasile Pogor.
  Paul Pădurariu, artistul care "scrie cu lumina”, este unul dintre cei mai cunoscuți fotografi din Iași, având numeroase expoziții atât în oraș, cât și în țară, fiind premiat la concursuri de fotografie.

Craiova, parfum de epocă




Craiova 


29 mai - 4 iunie 2017





Va asteptam cu drag la o intalnire de neuitat!
lmagini rare cu Craiova de odinioara!
  Savoarea de neegalat a acelor vremuri... in expozitia de fotografie veche si afise de epoca realizata de Oltenia mea si Serviciul Judetean Dolj al Arhivelor Nationale cu sprijinul Muzeului Olteniei, partener media Studioul TVR Craiova.
Expozitia face parte din manifestarile dedicate Zilelor Craiovei 2017.
Centrul Vechi, Piata Buzesti, 29 mai - 4 iunie 2017.
Afisul expozitiei: fotografie din 1910 realizata pe strada Kogalniceanu, Craiova.
Sursa foto: S.J.A.N. Dolj, Fond familial Vorvoreanu, 5/foto114.

Pictura - un orizont în mișcare




Arta plastică contemporană românească 


Dan Bota 


Biblioteca Națională a României, București 


22 mai - 12 iunie 2017





    Biblioteca Naţională a României, în parteneriat cu galeria Colony Art, vă invită luni, 22 mai 2017, ora 18:00, sala Euforia/Symposium, la vernisajul expoziției Dan Bota: Pictura - un orizont în mișcare.
   “Pictor format în cultura tradițională a imaginii, – aceea care se hrănește constant din structurile constituite ale lumii vizibile și care a sistematizat expresia în genuri, adică a identificat imaginea drept peisaj, natură statică, portret, compoziție etc. -, Dan Bota a căutat permanent soluții de evaziune din enunțurile preexistente, dar a păstrat continuu distanța optimă față de logica lor elementară. Astfel, pictura lui se manifestă pe un interval larg, când mai aproape de sursa obiectivă, de modelul în funcțiune la un moment dat, când mai aproape de expresia suficienta sieși, de subiectivitatea în plină expansiune, însă mecanismele de reglare a distanței sunt atât de subtil manevrate încât imaginea evită spectaculos atât retorica realului nemijlocit, cât și dezagregarea, fuga în abstracțiunea fără memorie, a purei subiectivități.
Pictând pânze mari, suprafeţe care se substituie realului însuşi, Dan Bota încearcă o reproiectare a lumii, o reconfigurare a acesteia printr-un scenariu aproape mistic – adică prin mântuirea imaginii brute şi prin transsubstanţierea culorii”. (Pavel Şuşară)
    Expoziția va putea fi vizitată în Sălile Euforia și Symposium, în perioada 22 mai-12 iunie 2017, după următorul program: luni, miercuri, vineri între orele 10:00-18:00, marți, joi între orele 10:00-20:00.
Intrarea este liberă.

La pas prin Grădina Publică în Galaţii de altădată




Galați 


20 mai 2017





    Cea de a III-a ediţie a manifestării culturale La pas prin Grădina Publică în Galaţii de altădată va avea loc sâmbătă, 20 mai 2017, începând cu ora 15:00, la Grădina Publică din Galaţi.
    Evenimentul este organizat de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galaţi, Asociaţia Tinerii şi Viitorul din Galaţi,cu sprijinul Centrului Cultural Dunărea de Jos Galaţi, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, Teatrul Dramatic Fani Tardini, Comunitatea Elenă din România- Filiala Galaţi, Uniunea Ucrainenilor din România- Filialele din Galaţi şi Tulcea, Uniunea Ruşilor Lipoveni - Filialele din Galaţi şi Brăila, Comunitatea Meglenoromânilor din Tulcea, Liceul de Artă Dimitrie Cuclin din Galaţi, Clubul de dans sportiv Fantezia, Polifonic Cvartet din Galaţi, Palatul Copiilor din Galaţi.
    Manifestarea este dedicată împlinirii a 140 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României. Doamne şi domnişoare îmbrăcate în costume de epocă, domni purtând costume militare sau civile din perioada anilor 1877-1878, vor putea fi văzuţi prin Grădina Publică din Galaţi, alături de publicul care se va delecta, timp de patru ore, cu muzica de promenadă, polcile, marşurile şi valsurile vremii, cu cântecele şi dansurile comunităţilor etnice ale oraşului cosmopolit, vor putea savura berea, braga şi delicioasele produse de patiserie tradiţionale puse la dispoziţie de firme din Galaţi, precum şi de comunităţile elenă, ucraineană, ruso-lipoveană.
    Mihail Kogălniceanu, domnitorul Carol I, vor putea fi, de asemenea, văzuţi în Grădina Publică, alături de armata română care se va înfrunta cu armata turcească, reprezentate de către membrii Asociaţiei Tradiţia Militară.
Accesul publicului la manifestare este, ca de obicei, liber.
    După încheierea spectacolului, în jurul orei 21:00, incursiunea în istoria, arta şi cultura locală, regională şi naţională va putea continua la muzeele gălăţene deschise până noaptea târziu, deoarece, ca o fericită coincidenţă, Noaptea Muzeelor a fost organizată în aceeaşi zi.