Arta plastică contemporană românească
Constantin Dipșe
Muzeul de Artă Cluj - Napoca
3 - 21 mai 2017
Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează, în perioada 3 –
21 mai 2017, expoziția de pictură Culorile soarelui a artistului bucureștean
Constantin Dipșe. Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 3 mai 2017, la
ora 18:00, în sălile de expoziții temporare (parter) ale Muzeului de Artă
Cluj-Napoca. Expoziția va fi prezentată de către Florin Gherasim, muzeograf
organizator al evenimentului. De asemenea, personalitatea lui Constantin Dipșe
va fi evocată de către doamna Maria Dipșe și Ionuț Dipșe, soția, respectiv,
fiul artistului.
Constantin Dipșe s-a născut la 26 septembrie 1917 în comuna
Șurdești din județul Maramureș. A urmat treptele educației artistice până la
absolvirea Institutului Nicolae Grigorescu din București, secția pictură,
promoția 1945, la clasa profesorilor Nicolae Dărăscu și Camil Ressu.
Activitatea artistică și expozițională a lui Constantin
Dipșe, începută chiar din studenție, adună un buchet excepțional de strălucite
momente, însemnând proiecte, burse, călătorii de studiu, participări la
expoziții de anvergură în țară și străinătate (Franța, Germania, Italia,
Austria, Polonia, Cehoslovacia, Grecia, URSS și până în țări din extremul
orient, ca India, Pakistan, Japonia.) Dintre numeroasele premii și distincții,
amintim doar Ordinul și Medalia Meritul Cultural. În prezent, numele său
patronează spiritual școala din satul natal, Șurdești. Deși s-a stabilit la
București, artistul a revenit deseori în ținutul de baștină, iar sevele,
amprentele Maramureșului s-au insinuat statornic în opera sa. Acest lucru a
fost remarcat și de către numeroșii exegeți care, de-a lungul timpului, au
descoperit în lucrările lui Constantin Dipșe, elaborate într-un demers creativ,
statornic și continuu, de peste șase decenii, noi și noi valențe estetice.
Organizat într-un moment aniversar, 100 de ani de la nașterea artistului,
evenimentul de la Cluj-Napoca prezintă o selecție reprezentativă din opera sa,
însoțită și de o bogată parte documentară (fotografii, scrisori, diplome,
cataloage, broșuri) ce ilustrează traseul bogat al vieții și creației unui
artist de excepție, Constantin Dipșe.
Expoziția va fi deschisă spre vizitare în perioada 3 –
21 mai 2017, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00 -
17:00.