marți, 25 aprilie 2017
Ioan Ianolide - deţinutul profet
Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu
Târgoviște
4 mai 2017
Joi, 4 mai 2017, ora 17:00, la Sala de Conferinţe a
Bibliotecii Judeţene I. H. Rădulescu Dâmboviţa (Str. Stelea, nr. 2) va fi
organizat programul cu titlul Ioan Ianolide - deţinutul profet.
Eveniment este realizat de Asociaţia Literata în parteneriat
cu Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa, Consiliul Judeţean
Dâmboviţa şi Asociaţia pentru Cultură Alfa.
Invitat special – soţia lui Ioan Ianolide, Constanţa
Ianolide.
Să ne cunoaștem artiștii
De pe scenele teatrului românesc de-odinioară
Adela Mărculescu
În Logodnica din Nunta însîngerată de Federico Garcia Lorca -
alături de Emanoil Petruț.
În Isabela din Regina de Navarra de Eugene Scribe.
Consemnare făcută în Caiet - Program, Nr. 12,
Teatrul Național I. L. Caragiale, București,
stagiunea 1971 - 1972.
Cine-portret publicat în Magazin Cinematografic 1974. Decembrie 1973.
Consemnare publicată în Almanah Femeia 1974. Decembrie 1973.
Consemnare publicată în Caiet program, Nr. 18.
Teatrul Național I. L. Caragiale. Stagiunea 1972 - 1973.
Logodnica din Nunta însîngerată.
În Povestea dulgherului și a frumoasei sale soții de Radu Stanca.
Isabelle din Regina de Navara.
Cassandra din Troienele de J. P. Sartre.
În filmul Ceața alături de Emmerich Shaffer.
În filmul Serbările galante.
Articol publicat în Caiet-program, Nr. 23, Teatrul Național I. L. Caragiale.
Stagiunea 1974 - 1975.
Consemnare publicată în Almanah Cinema 1976. Decembrie 1975.
Alături de Damian Crîșmaru în Între patru ochi de Al. Ghelman.
Teatrul Național I. L. Caragiale, stagiunea 1982 - 1983.
***
Mai multe despre acest artist puteți afla de aici:
Adela Mărculescu - Wikipedia
Metamorfoze
Arta plastică contemporană românească
Muzeul Militar Național Regele Ferdinand, Constanța
27 aprilie 2017
Avem placerea sa va invitam joi, 27 aprilie, incepand cu ora
17:00, in sala mare a Muzeului Militar National Regele Ferdinand, filiala
Constanta, sa luati parte la vernisajul expozitiei de pictura Metamorfoze,
vernisaj unde vor expune lucrari 13 artisti plastici din Constanta, Bucuresti
si Buzau.
Programul evenimentului:
17:00 – 17:30 Primirea invitatilor de
catre Garda Imperiala Romana (renactorii de la Asociatia Culturala Tomis)
17:30 – 18:00 Gazdele noastre si in
acelasi timp moderatori ai evenimentului domnul Costin Scurtu director
al Muzeului Militar si doamna Daria Nicolae presedinte al Asociatiei Culturale Astra Dobrogeana va vor prezenta artistii expozanti si lucrarile acestora
18:00 – 18:30 Moment artistic sustinut
de trupa de dans a centrului de plasament Micul Rotterdam Constanta
18:30 Oferirea premiilor pentru artistii
participanti din partea Turkish Airlines Constanta
18:40 Sunteti invitati sa admirati
lucrarile si sa savurati un pahar de vin de la Cramele Alira intr-o prezentare
realizata de catre Maestrul Somelier Sevghin Menan
Evenimentul este organizat de Costin Scurtu – directorul
Muzeului Militar National Regele Ferdinand, filiala Constanta, doamna Daria
Nicolae - presedinte al Asociatiei Culturale Astra Dobrogeana si doamna
Petronela Serea – presedinte al Uniunii Artistilor Plastici Constanta.
Ne va onora cu prezenta ca fotograf oficial al evenimentului
doamna Cristina Munteanu.
Invitati speciali sunt doamna Seila Ratiu – Presedinte al
Departamentului de Marketing si Comunicare al Uniunii Artistilor Plastici si
doamna Gina Maican – Presedinte al Departamentului de Marketing și Comunicare
Bucuresti
Artistii plastici care ne vor bucura cu lucrarile expuse
sunt:
1. Iulia Lavinia Falcan
2. Zoltan Lorencz
3. Andrei Stoian -
Presedinte Departament Strategie,
Comunicare,
Parteneriat UAP cu Institutiile Statului si Autoritatile Locale
4. Raceanu Adrian
5 . Georgiana Ciuclaru
6. Șeila Rațiu - Presedinte al Departamentului
de Marketing
si Comunicare al Uniunii Artistilor Plastici
7. Gina Maican - Presedinte
al Departamentului de Marketing
și Comunicare Bucuresti
8. Mihaela Onesa
9. Liliana Cornila
10. Atena Macarov
11. Alexandrina Macarov
Prezenta dumneavoasta la acest eveniment ne va onora in mod
deosebit.
Intrarea libera in limita locurilor disponibile.
dress code: cocktail
ne rezervam dreptul de a selecta invitatii
Arh. Victor Ștephănescu între Stilul Național și Modernism
Arta plastică contemporană românească
Radu Cornescu
Muzeul de Artă Constanța
26 aprilie 2017
Spectacole, spectacole...
De pe scenele teatrului românesc de-odinioară
Teatrul Național
Ion Finteșteanu (Costache), Geo Barton (Pascalopol), Maria Voluntaru (Aglaia)
și Raluca Zamfirescu (Aurica) în Enigma Otiliei de George Călinescu.
C. Diplan (Mișu), Constantin Stănescu (Conu Naie), Bogdan Mușatescu
(Madam Șnițel), Costache Diamandi (Don' Ghiță) și
Aimee Iacobescu (Veta) în Romeo și Julieta la Mizil de George Ranetti.
***Imagini publicate în Caietele - Program Nr. 12 și Nr. 14,
Teatrul Național București,
stagiunea 1971 - 1972.
Circulația monetară în Transilvania - Bancnote
Lansare de carte
Marian Bolum
Casa Națională Stroe Belloescu, Bârlad
17 mai 2017
Lansarea are loc, începând cu ora 1730, cu ocazia
Zilelor Culturale ale Bârladului.
Tineri colecționari din România
Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Cluj - Napoca
27 aprilie - 25 mai 2017
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de
cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită
la vernisajul expoziției Tineri colecționari din România care va avea loc
joi, 27 aprilie 2017, ora 17:00, la sediul instituției (str. Memorandumului nr.
21).
Expoziția cuprinde piese de port, podoabe, documente
fotografice și țesături ale unor colecționari din diverse zone ale României:
Ligia Alexandra Bodea. Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea din
localitatea Iaz cuprinde elemente reprezentative de port și țesături din zona
etnografică Sălaj, subzona Valea Barcăului; Deborah Faoro. Asociația Creative
Transylvania deține o colecție de costume și obiecte etnografice din zona
Avrig, județul Sibiu, datând din perioada interbelică; Marius Matei. Colecția
etnografică Marius Matei cuprinde peste 2500 de piese, precum: ansambluri
vestimentare, podoabe, documente fotografice și textile de interior
reprezentative pentru subzonele etnografice: Timișoara, Lugoj, Buzias, Deta-Ciacova
și Sânnicolau Mare. Toate piesele au foat atent achiziționate după criterii
foarte stricte, precum statutul social, stare civilă, specificul locului,
datând din perioada anilor 1860-1945; Maria Sorana Copil. Colecția își propune
să surprindă etapele vieții unei femei, în casa dintr-un sat din Țara Binșului
(Valea Crișului Negru, Bihor): confecționarea unui costum pentru mers la
biserica și purtat în zile de sărbătoare, confecționarea unui costum pentru
fata din casă (fiica sau nepoata) și confecționarea unui costum menit sa fie
purtat la propria înmormântare; Patricia Tomas. Colecția cuprinde obiecte
vestimentare aparținând zonei Submeseș, mai exact din satul Marin, județul
Sălaj și surprinde o imagine a lumii țărănești de la mijlocul secolului al
XX-lea, în care statutul social și apartenența etnică aveau un rol deosebit de
important; Laura Diaconu. Colecția de artă populară Laura Diaconu cuprinde
ansambluri vestimentare din diverse zone etnografice ale țării. Este o colecție
de suflet, din suflet și pentru suflet. Un amalgam de trăiri, sentimente,
dragoste și talent; talentul ei, pentru că totul este despre Ea, pentru EA și
de la EA. Piesele au fost atent selecționate în timp, după criterii stricte,
dar care să îmbine deopotrivă tipicul, evoluția și frumusețea fiecărei zone,
statutul social sau starea civilă a posesoarei ... regăsim în colecție piese
vestimentare de sărbătoare din perioada sfârșitului de secol al XIX-lea și
începutului de secol al XX-lea; Paic Sebastian. Colecția etnografică a Asociației Zestrea cuprinde peste 1000 de piese de port și diverse obiecte din
inventarul gospodăriei țărănești, din 50 de zone etnografice din toată țara,
cele mai vechi dintre acestea datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea;
Flocea Silviu Darius. Colecția este compusă din piese ce provin din subzona
etnografică a Câmpulungului Moldovenesc, parte integrantă a costumului de
Bucovina si Moldova. Piesele sunt o mostră a portului de la munte din perioada
secolului al XX-lea - fază intermediară dintre costumul traditional arhaic și
cel contemporan; ele sunt rezultatul mozaicului etnic și cultural caracteristic
Bucovinei de altă dată; Boriceanu Gabriel. Colecția Etnografică Gabriel
Boriceanu cuprinde elemente de port țărănesc românesc și al minorităților din sudul
Transilvaniei, propunându-și să urmărească evoluția în timp, de la sfârșitul
secolului al XIX-lea și raporturile dintre diferitele comunități, de la poalele
Munților Făgăraș înspre Țara Bârsei, Mărginimea Sibiului și zona Târnavelor.
Expoziția va fi deschisă în perioada 28 aprilie – 25 mai
2017, de miercuri până duminică, între orele 10:00-18:00 (ultima intrare ora 17:00).
Dapyx
Festivalul Internațional de Jocuri și Reconstituiri Istorice
Medgidia
28 aprilie - 1 mai 2017
Programul complet îl găsiți aici:
Runway
Arta plastică contemporană românească
Muzeul Municipal Mediaș
27 aprilie - 26 mai 2017
Muzeul Municipal Mediaș organizează, în perioada 27 aprilie –
26 mai, expoziția temporară de arte plastice Runway. Expoziția de grup prezintă
o serie de lucrări de pictură și grafică din portofoliul unor tineri artiști
medieșeni, preocupați de domeniul fascinant și sensibil al artelor, unii dintre
aceștia fiind înscriși la Licee și Facultăți de Arte Plastice, iar alții sunt
doar preocupați de lumea mirifică a penelului.
În cadrul expoziției vor expune lucrări Diana Apostol,
Adrian Dimitriu, Mădălina Fleșer, Marius Fodor, Cristina Hentea, Alexandru
Luncean, Georgiana Popa, Sabina Rotar, Monica Rusu, Ana Maria Surdu, Mădălina
Tița și Sorin Pănăzan.
Evenimentul este intitulat generic Runway deoarece se referă
în mod direct la debutul artistic al majorității tinerilor cooptați în acest
proiect expozițional, proiect inițiat și coordonat de către prof. Sorin
Pănăzan.
Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 27 aprilie, ora
17:00, și va fi susținut de către artistul plastic Ion Constantinescu.
Expoziţia va fi deschisă la sediul Muzeului Municipal, Str.
M. Viteazu, Nr. 46,
în perioada 27 aprilie – 26 mai 2017.
Oameni și locuri din Bucovina
Muzeul Casa Colecțiilor
Galați
27 aprilie 2017
Muzeul de Istorie Paul Păltănea Galați, în colaborare cu
Muzeul Bucovinei, Serviciul Etnografie, vă invită joi, 27 aprilie 2017, ora
12:00, la vernisajul expoziţiei Oameni și locuri din Bucovina.
"Expoziția readuce imaginea satului bucovinean prin
chipuri de oameni, ocupații și meșteșuguri tradiționale, arhitectura caselor și
peisajul anilor '70. Clișeele document realizate în cadrul campaniilor de
cercetare în teren se află în arhiva etnografică a muzeului și au ajutat la
organizarea muzeelor etnografice ale județului Suceava. Cele 53 de imagini alb
negru sunt și o invitație la redescoperirea Bucovinei de azi, unde peisajul
cultural încă mai păstrează parte din cultura și civilizația
tradițională." (Violeta Enea – şef Serviciul Etnografie, Muzeul Bucovinei)
Evenimentul se va desfăşura la Muzeul Casa Colecţiilor Galaţi (fosta Farmacie Ţinc, str. Eroilor, nr. 64), secţie a Muzeului de
Istorie Paul Păltănea Galaţi.
Salonul Literar Axis Libri
Lansare de carte
Constantin Costache, Leonard Matei, Camelia Iuliana Radu
Biblioteca Județeană V. A. Urechia, Galați
27 aprilie 2017
Biblioteca Județeană V. A. Urechia Galați vă invită joi, 27
aprilie 2017, ora 17:00, la Salonul Literar Axis Libri, manifestare culturală
organizată săptămânal în Sala de lectură Mihai Eminescu, la sediul central.
Evenimentul va cuprinde lansarea următoarelor volume: Singur împotriva
oceanului, autor Constantin Costache; În dialog cu al treilea, autor Leonard
Matei; Caietul roșu și Desaparecida, autor Camelia Iuliana Radu.
Moderatori
vor fi Theodor Parapiru și Zanfir Ilie.
Iubire și culoare
Arta plastică contemporană românească
Daradici
Galeria U Art, București
26 aprilie 2017
Cea mai recenta expozitie semnata de pictorii Daradici se
intituleaza Iubire si culoare iar vernisajul expozitiei va avea loc
miercuri, 26 aprilie, ora 18:30, la Galeria U Art, bdul Iancu de
Hunedoara, nr. 8, et. 7, Pta Victoriei, Bucuresti.
In cadrul expozitiei veti putea admira ultimele lucrari
semnate de marele maestru Constantin Daradici, cel ce, pe data de 11 februarie
a.c. a plecat dintre noi.
Toti cei care l-au iubit si indragit pe maestru sunt
asteptati cu mare drag la acest eveniment dedicat picturii, marea iubire a
maestrului.
Catalog de produse
România de-altădată
Monetăria Statului
Lucrare editată în 1971-1972.
Grafica: Enrico Elmassi.
Tehno-redactori: Leonida Alexandru și Stanciu Ltefan.