România de-altădată
Oameni care au trecut prin viață
Am intrat de curând în posesia unui lot măricel de cărți
poștale și fotografii.
Acoperind, cu aproximație, perioada anilor 1920 - 1950.
Nu credeam, la prima vedere, să fie vreo legătură între ele.
Luate la puricat, mi-au dovedit că m-am înșelat.
Deși nu am avut la dispoziție prea multe date certe, mă voi
strădui
să alcătuiesc o mică "poveste" despre Victor
Morfei.
Mai bine zis, o relatere despre un crămpei din destinul său...
***
La aproximativ o săptămână de la cele scrise mai sus,
din aceeași "sursă"
am mai procurat o sacoșă...Mai puține fotografii, mai multe documente.
Astfel, reconstituirea mea a putut fi mai completă.
La fel, dacă nu chiar mai dureroasă...
Victor Morfei s-a născut, în comuna Topalu, județul Constanța
(în alt document la București), pe 18 octombrie 1902.
Licențiat al Academiei Comerciale din Capitală.
Profesiunea de bază: "Funcționar de Bancă".
Octombrie 1925 - Iulie 1926 lucrează ca impiegat stagiar,
la Ministerul Agriculturii, Lichidarea Expropierilor.
Din noiembrie 1926 și până în august 1927, lucrează la B.N.R.
Tot ca impiegat.
Din august 1927 și până la 15 septembrie 1928 își satisface stagiul militar.
Din 15 septembrie 1928 și până la 31 mai 1951 figurează ca impiegat- consilier
la B.N.R.
Angela Maria Mirela Florescu, viitoarea soție a lui Victor,
s-a născută, la Buzău, pe 6 februarie 1910.
Părinți: Mihail și Marie.
Lincențiată în Științele matematice
(Diploma Școalei de Statistice de actuar - specialist in calcule statistice
privitoare la asigurări și în general la probleme financiare).
Vorbitoare de limba franceză și engleză.
Colaj (din două fotografii) cu familia Florescu.
Părinții (în stânga, la tinerețe), cu cei patru copii.
"Dragă mamă,
Mirela mea a ajuns mare școlăriță. Dar a ajuns și mare răsfățată. Are dese
invitații personale. Una din aceste familii unde a fost a vrut să rămăie și o
amintire de timpul petrecut împreună așa că a fotografiat-o. Îți trimit și ție
una ca să vezi ce schimbare a luat de cănd n'ai văzut-o. Cu drag sărutăm
cu toții mult. Mia. Doamnei Elena Poenaru. Buzău. Calea Victoriei 19."
Undeva prin anii 1917-1918.
Dacă am înțeles bine genealogia, pe mama Mirelei o chema Mia,
căsătorită Florescu, cu numele de fată Elena (Poenaru).
Mirela. Fotografie pentru permis/abonament C.F.R.
Institutul Fotografic D. Fuhrmann, str. Română 10, Cernăuți.
Mirela și fratele ei Bogdan (în partea dreaptă).
Mirela.
Personaj necunoscut (probabil rudă cu Mirela).
Studio Royal. Follender &...Bul. Elisabeta, București.
Manuela, sora Mirelei.
Mirela.
"Anul nou 1925 să v'aducă toate fericirile. Mama."
Fotografie adresată Dnei și Dlui Lt. Colonel Traian Grigorescu
"Comandantul scoalei militare din Cernăuți."
Tatăl Mirelei, militar de carieră, probabil, activa la Cernăuți.
Unde a și făcut o parte din școală. Mai jos aveți imagini
cu căteva colege de-ale ei.
"Prietenelor mele dragi ca amintire dela Mioara.
Domnișoarelor Mirela și Manuela Florescu. Cernăuți.
Mioara." F. Mazdys. București. 1925.
"În semn de dragoste și de prietenie dela Nineta"
Fotograful curții regale Salo Br...Cernăuți.
Fotograful curții regale Werd...Raul. Cernăuți.
"Examen. Iunie 1930."
Foto Secan. Deva. 8 iulie 1930.
Fotografie dublu-imprimată.
Mirela. Studio Julietta.
Aceeași imagine ca mai sus. Probabil o încercare de colorare (parțială).
Împreună cu sora ei, Manuela. Studio Julietta.
Fotograful Curții Regale Guggenberger Mairovich
Calea Victoriei 39, et. 1 (Palatul Adriatica).
Mirela.
Fotograful Curții Regale Guggenberger Mairovich
Calea Victoriei 39, et. 1 (Palatul Adriatica).
Sora (?) Mirelei.
Mirela lucrează, ca actuar, la Societatea de Asigurări Dacia Română,
București, între 15 septembrie 1931 - 15 aprilie 1933.
A predat matematica, în diverse școli secundare din Capitală,
în perioada 1 septembrie 1930 - 1 martie 1934.
Act dotal. 20 aprilie 1933.
Din care aflăm că Mirela a mai fost căsătorită.
Cu Petre N. Ionescu, magistrat din Brăila.
"Mirelei de ziua ei dela Daci".
Executat de Foto W. Weiss. Sinaia, 8 septembrie 1933 (de Sf. Maria).
Jos, în dreapta imaginii, apare un anunț pentru vânzarea proprietății
înfățișate.
Știm ziua și luna, 5 octombrie, dar nu și anul în care s-a consemnat
divorțul Mirelei.
În urma căruia își recuperează dota...
Timbrele fiscale aplicate in colțul din stânga, sus, al cererii.
Poate răspunsul la misterul de mai sus îl dezlegăm cu ajutorul
acestei recomandate trimise de P. N. Ionescu fostului, de-acum,
tata-socru. Plic desfăcut, imi pare, cu furie...
6 octombrie 1933.
Familia Mirelei avea o casă la Bușteni.
Probabil o imagine pe timpul construcției acesteia.
Fotografie de familie, cu Elena (?) în prim plan.
Mirela și Manuela în centru. Nu realizez gradul de rudenie
cu celelalte două personaje. Poate verișori.
Aproape în aceeași formulă ca mai sus.
Foto W. Weiss.
"Draga mea Mirela. Ne este dor de tine - cu toții simțim lipsa ta
de care ne lovim la tot momentul gândul nostru fiind tot la tine.
Totuși - iacă aproape au trecut 2 zile și azi - Marți - am primit și
scrisoarea ta care ne-a mulțumit mult. Acum cred că ai intrat în normal
și că Sâmbătă vei veni cu tolba plină de povești. Mme Păpușanu a dormit la
noi. E o ploaie urâtă - urâtă care cade năvală închizîndu-te în casă lângă
sobă. N'ai a ne invidia, te asigur. Îngrijește-te draga mea bine și lasă uitării
guturaiul și strănutatul. Mulțumesc Zinei că te îngrijește și te are de aproape.
Asemenea și lui Bogdan. Vă sărut din toată inima cu dor și dragoste. Mia."
În continuare, alt scris, cu altă cerneală:
"Dragă Baby, de eri sunt ocupată cu Mme Păpușanu care pleacă maine. Îmi e
foarte dor de tine. De ce nu ne dai voe să venim la tine aici plouă mereu mereu.
Manuela."
Domnișoarei Mirela Florescu. Bulevardul I. C. Brătianu. Creditu Minier 16.
București. Bușteni, 1937 (lună ilizibilă).
Mirela, după cum se vede, locuia în Capitală și lucra la Creditu Minier.
"Dragă Mirelo,
Am primit azi o scrisoare dela tine, ne-am bucurat foarte mult
dar te-am și prins. Dacă erai un om cumsecade după <e cald, nu veniți> de eri -
ar fi urmat< e răcoare veniți> ceeace nu s'a produs. Știi tu ce se întâmpla acuma?
Tițu se revoltă că n'a mai fost de 4 ani la Cărăbuș (fiecare cu necazurile lui -
eu ași putea să zic că de 4-5 ani n'am mai înotat).
Am avut vizita lui Mme Păpușeanu o vizită cât se poate de armonioasă - a venit
alaltăeri la 3 și a plecat azi la 11. Am împărțit <bedroom> ul cu ea - în schimb am
avut plăcerea să mi se dea în cărți de nenumărate ori (cică eu sunt nehotărâtă și cu
ideile încărcate). Ai putea sa-mi explici <persoană blondă> de ce ești înlăcrămată?
Aștept cu nerăbdae răspunsul tău și te sărut - miu miu miu Manuela"
Drei Mirela Florescu. Bdul Brătianu 16 București.
Bușteni, 18 august 1937.
9 aprilie 1938.
Mirela și Victor s-au căsătorit pe 14 iulie 1938.
Aveți mai jos câteva telegrame de felicitare. Trimise destul de târziu...
De unde trag concluzia că cei doi n-au făcut cine știe ce tam-tam pe această temă.
Din partea Serviciului Acordurilor (BNR). 26 iulie 1938.
Din partea Mihalei și lui Ion Stan. 27 iulie 1938.
Gică (din Constanța port), prieten de-al lui Victor. 29 iulie 1938.
Familiile Elefterescu și Pantelimonescu. 1 august 1938.
Telegrama venea, desigur, împăturită...
...cu timbrul pe post de sigiliu.
Alte felicitări pentru proaspeții însurăței sau venit cu...plicul.
Plic expediat de o rudă de-a lui Victor, maior Morfei Ismail.
Rânduri primite din partea Generalului Grigorescu.
Vezi o fotografie anterioară (1924)...Pe când acesta era Locotenent-Colonel.
18 iulie 1938.
Recomandată expediată de General Florescu.
A rezolvat cu actul de cununie de la preot (de unde trag concluzia că
oficierea cununiei a avut loc la Bușteni). Bogdan, frate și cumnat, povestește
de cheful de după nuntă. Mama soacră este bucuroasă de cum au ieșit lucrurile.
Manuela scrie și ea. O roagă de Mirela sa-i aducă cele Three Flowers (parfumuri)
și jacheta maron. Eventual pantofii, tot de aceeași culoare.
"Dragă Mirelo,
În scrisorile anterioare am uitat să te rog să ne aduci cateva lucruri din care
cel mai important lucru este Vinul tonic Chihaescu, care este pe sfarșite. Mia
te mai roaga dacă e posibil sa aduci și No - numerele - n.a. din <Cariatide>
pe langa lucrurile pe care te-a rugat Manuela. Te sărut. Tițu"
În continuare, cu alt scris și altă cerneala:
"Dragă Bis, eu nu pot să-ți spun decât să vii repede, cât mai e vreme frumoasă.
Dacă mai întârzii mult o să găsești zăpadă groasă de 2 palme. Dacă poți, bis,
te rog sa-mi aduci muzicuța a nouă, pe cea veche am terminat-o! - și dacă se
poate o carte , una singură baremi, care să nu fie nici taina ghețarilor, nici
puhoiul argintiu și nici secretul fericirii. Te sărut cu drag. Manuela."
Dnei Mirela Morfei, Banca Națională a României. București.
Bușteni. 21 iulie 1938.
"Luni ?...Dragii noștri,
de obicei, după plecări, Mia, Tițu și cu mine rămânem singuri și, ori care
ar fi ora și vremea parcă ar fi frig și întuneric - stăm zgribuliți și tăcuți
(de fapt eu vorbesc, dar vorbesc totdeauna așa de mult încât prin comparație
par tăcută) și greu dar sigur, timpul trece. Aseară am avut copiii la masă și
ora retragerii în <apartamentele noastre> a sosit repede în mijlocul gălăgiei și
exuberației copiilor. După cum știți rămăsesem cu cele mai bune hotărâri. Ne-am
sculat azi dimineață știind că am ceva important de făcut numai după un
timp mi-am adus aminte că azi reîncep gimnastica după 2 luni de absență.
După masă am fost la plimbare la Poiana Țapului - a fost foarte frumos și eu
am fost foarte mulțumită deși nu era meritul meu <o întâmplare m'a făcut sa
ies din casă imediat după masă - restul a mers foarte ușor - adică am fost
cuminte> Azi după masă Bogdana <miss Ba>a fost iar indispusă - noroc că o
bomboană - administrată la momentul oportun a consolat-o. Vă sărut cu drag.
Manuela." Dnei și Dlui Victor Morfei. Str. Dr. Sergiu, 32. București.
Bușteni. 26 iulie 1938.
După cum ati realizat deja, Manuela locuia impreună cu parinții
(Mia și Tițu) la Bușteni.
Știm și unde locuiau Mirela și Victor Morfei: Str. Dr. Sergiu, nr. 32.
"Dragi copii,
Am citit azi scrisoarea voastră și din ea văd că nu veți veni Duminică la
Bușteni. În cazul acesta noi ne vom vedea conform programului adică după
ce mă prezint regimentului am să vă caut la B.N. (telefonic) și (de visu) - acasă.
Noi după cum știți ne purtăm a merveille. Ceeace vă doresc și vouă și vă
îmbrățisez cu toată dragostea. Bogdan. Domniei - Sale Doamnei și Domnului
Victor Morfei. București. Str. Doctor Sergiu 32." 27 iulie 1938.
Fratele Mirelei (în partea dreaptă). Bogdan.
Bogdan cu viitoarea soție și Mirela.
Mirela și Bogdan.
Bogdan.
"Dragii mei,
Nedreapta învinuire care mi-a adus-o Mirela, m'a necăjit așa de tare încât n-am
putut să vă scriu. Duminică dimineața am plecat cu Lenuța Deleanu și surorile ei,
(adică sora ei, prietena soru ei: Octavia, o doamnă mai <în vârstă>, Dna Cornea
și fratele Lenuței). Cum aveam de gănd să mergem mai sus de Urlătoare, până
la Winkh (?) Station; am mers pe lângă Urlătoare, ne-am urcat mai sus de Winkh
Station și ne-am coborât la Urlătoare, pe care am admirat-o în tăcere vreo 5
minute și ne-am întors. - pe drum , fetele care erau după 20 de zile de străjerie
(sora Lenuței și prietena ei veniseră de 2 zile dela Predeal) au cântat marșuri
străjerești. Astfel în formație para-militară, în ps militar și în sunetul cântecelor
străjerești am ajuns iar în Bușteni la 12 fix, cum fusese vorba. Acum se vorbește
mult de începutul unor partide de volley, cotidiane. Să vedem ce va fi și cu asta!
Pe masa mea de noapte sunt 6 romane din colecția Le masque. Să vă aștepte?
Vă sărut cu drag Manuela."
Dnei și Dlui Victor Morfei. Str. Dr. Sergiu, 32. București.
Bușteni. 2 august 1938.
"Pentru dragii mei, tanti Mirela și Nenea Victor, dela Tavi."
4 august 1938.
Carte poștală rămasă nescrisă fiind doar începută.
""Dragă Coca, Spre marele meu regret....București, 10 August 1938".
***
Impresie personală.
Citindu-i corespondența, am senzația că era ceva în neregulă cu Manuela.
La nivel psihic mă refer..
Mirela și Victor Morfei transmit salutări, din Milano, Generalului M. Florescu.
Pe adresa: Bulevardul Brătianu, nr. 16, București.
11 iunie 1939.
Mirela și Vicor au primul copil, pe Michaela Maria, născută pe 7 octombrie 1939.
Mirela, o femeie frumoasă și elegantă. La Universitate.
Mirela împreună cu sora și, probabil, cumnata sa.
Mirela și Victor.
Foto Caraiman - I. Vișescu, Brezoianu 17, București.
Foto Caraiman - I. Vișescu, Brezoianu 17, București.
Mirela cu tatăl ei.
Mihai Floescu, aflat la Băile Herculane, îi scrie lui Victor pe 12 august 1940.
Observ și o schimbare de adresă pentru destinatar.
Cotizațiile Mirelei la Asociația pentru Știința Asigurărilor
(1938 - 1940)...
...sunt taxate, retroactiv, pe 25 noiembrie 1940.
Un eveniment important pentru Mirela și Victor are loc
în primăvara anului 1941 (probabil în luna aprilie).
Mirela cumpără pe numele ei (de unde concluzia cu fonduri proprii)
un imobil in Parcul Tei. Inițial, i s-a spus Strada B ca mai apoi să
capete și un nume complet. Maria Ghiculeasa. Nr. 41.
Cartea de imobil datată 29 aprilie 1941.
Timbrul sec aplicat (Prefectura Poliției).
Coperta a IV-a.
Inițial, în apartament (nr. 1) locuiau
Victor și Mirela Morfei precum și fetița lor, Michaela Maria,
născută pe 7 octombrie 1939.
Nu-mi este clar dacă au locuit împreună cu "două servitoare" sau
este o înregistrare a celor care au lucrat succesiv.
"Michaela". Septembrie 1941.
"Mirella și Mihaela." Septembrie 1941.
Victor Morfei - Contabilitate.
Foto Royal. N. Buzdugan, B-dul Elisabeta No. 10, București.
Morfei Victor.
Fotografia poartă ștampila Ligii Navale Romăne.
Foto Julietta - A. Klingsberg, Fotograful Curților Regale.
Mirela Morfei.
Foto Julietta - A. Klingsberg, Fotograful Curților Regale.
Victor Morfei.
Foto N. Buzdugan, Bd. Elisabeta, 16, București.
De pe legitimația/abonament C.F.R.
Document datat 18 ianuarie 1943.
Se certifica, pentru Victor, naționalitatea romănă și religia ortodoxă.
Important pentru că ne indică și unde s-a născut: Comuna Topalu,
Județul Constanța.
"Dragii mei
Veți în primu rând veți ști că eu sunt sănătoasă de la paște
de când ați plecat numai știu nimic de voi ce faceți de nu mai
scrieți ori nu ați fost mulțumiți cu vinirea la Topalu văd că nu miați scris
nici un rând care e caudza Mihaela ce face nu mai vorbește de Topalu nu ea
placut Alecsandru a mai fost pe aici câteva dzile era vorba sâ mai vii și tu
dar văd nu când miei veniși in totu aștept vă sărut pe toți mama."
D. Victor Morfei, str. Maria Băneasa. Parcul Tei, Nr. 1. București.
18 iunie 1943. Nu se poate descifra și localitatea.
Mia, mama Mirelei, nu este într-o stare prea bună. Mentală, zic.
Cel puțin judecând după răndurile de mai sus...
15 februarie 1944.
Achiziție cu "greutate". Valoric mă refer, o cruce și un lanț de aur.
Efectuată la Bijuteria Select de pe strada Doamnei, nr. 1, București.
Chitanță de mână datată 2 mai 1944.
Din care aflăm ca tatăl Mirelei, Generalul Mihail Florescu,
avea în proprietate și o vie. În comuna Dobrilești, Buzău.
Michaela. Mai 1942.
Michaela. Uni-Foto W. Weiss. Regală 10. București.
Michaela. Uni-Foto W. Weiss. Regală 10. București. Iunie 1944.
Michaela și vărul ei (probabil) Bogdan.
Uni-Foto W. Weiss. Regală 10, București. Corbeanca, iulie 1944.
Înregistrare din Cartea de Imobil. Făcută cu ocazia introducerii în spațiu
al celui de-al doilea copil din familia lor.
Gabriela Maria născută pe 27 noiembrie 1944.
După război, Victor și Mirela au continuat să lucreze la Banca Națională.
Mirela dobândește Cartea de Munca și Asigurare Socială,
în urma unei declarații, pe 29 mai 1946.
Loc de muncă: Banca Națională a României.
Modificare în Cartea de Imobil care are loc pe 8 iulie 1947.
Cu ocazia venirii pe lume a Marianei, eveniment petrecut pe 4 iulie 1947.
Carnet ARLUS al Mirelei Morfei.
După cum rezultă din plata cotizației, din trimestrul al doilea al anului 1948.
Lozincă ștampilată: "Trăiască prietenia/româno-sovietică".
Ca să nu fie vreun dubiu...
Supratipar în urma stabilizării.
Operațiune care a adus numai nenorociri familiei Morfei...
3 octombrie 1948.
Este luată în spațiu și Morfei Victoria. Rudă cu Victor,
născută la Medgidia în 1924. Studentă la Medicină.
Anterior a locuit pe strada Vînători 1A.
La început de decembrie 1948, Victor Morfei s-a aflat la Moscova.
În interes de serviciu. Între țara noastră și U.R.S.S. erau de bună seamă
probleme importante de pus la punct. Și de executat.
Dacă ne gîndim numai la datoria de război, de exemplu....
Recensământul locuințelor. 11 decembrie 1948.
Bogda cu soția și băiețelul lor. Probabil la Bușteni.
În stânga, Mihaela și Mariana.
Mariana și verișorul ei.
Personaje neidentificate.
Carnet de Salarizare al Mirelei Morfei. Pe anul 1949.
V-am mai prezentat acest tip de document așa încât nu-l mai răsfoim..
Victor ocupa o funcție destul de importantă sau era considerat
un bun specialist în domeniul său (bancar). A și fost trimis în interes de
serviciu la Praga. Am chiar și dovada:
16 mai 1949.
"Dragii mei. Sunt bine și treburile merg deasemenea bine.
Stau la ambasadă. Sper că în cel mult o săptămînă să terminăm tot
ce avem de făcut. Ce face grăssuna? Vă sărut." 18 mai 1949.
29 noiembrie 1949.
Mirela este înștiințată că a rămas în urmă, pe doi ani, cu plata impozitului
pe imobilul deținut.
Carnet de vizite medicale.
Eliberat de Policlinica Băncii R. P. R. la 8 ianuarie 1950.
Posesor: Mariane (Mariana) Morfei, cea de-a treia fetiță din familie.
In calitate de "fiică salariat direcțiune".
Ultima adnotare este făcută pe 14 iulie 1951.
După aceea n-a mai fost cazul. Veți afla, mai jos și de ce...
Noul Libret de Economii.
Deduc că Victor, conștiincios, depunea căte o sumă de bani,
la fiecare chenzină.
Predeal. August 1950.
Foto Bilinski. Calea Victoriei 38. București.
Predeal. August 1950.
Foto Bilinski. Calea Victoriei 38. București.
Predeal. August 1950.
Foto Bilinski. Calea Victoriei 38. București.
Predeal. August 1950.
Foto Bilinski. Calea Victoriei 38. București.
Predeal. August 1950.
Foto Bilinski. Calea Victoriei 38. București.
"Mihaela și Gabi." Predeal. August 1950.
Foto Bilinski. Calea Victoriei 38. București.
"Mihaela și Gabi." Predeal. August 1950.
Foto Bilinski. Calea Victoriei 38. București.
"Trei pisicuțe." Predeal. August 1950.
Foto Bilinski. Calea Victoriei 38. București.
Lui Victor Morfei i se eliberează o nouă Carte de Muncă.
Completată pe 28 octombrie 1950.
Ca funcție de bază este trecut Expert contabil, consilier.
"Mihaele". București. Iunie 1951.
Foto Bilinski. Calea Victoriei 38. București.
"Mariana printre flori." București. Iulie 1951.
Aici se terminau inițial "dovezile" mele (între timp am intercalat
și adăugat altele).
Căutând pe net informații despre Victor Morfei am aflat lucruri infiorătoare.
Pe scurt, este arestat în cursul anului 1952.
Iată cum se încheie cartea de muncă a lui Victor Morfei.
Angajarea încetează încpând cu 1 aprilie 1952.
Conform deciziei Ministerului de Finanțe nr. 2711 din...12 aprilie.
Pe timpul anchetei, pe 11 iunie 1954, a fost omorât în bătaie...
Contextul, il aflați din acest articol
Despre unul dintre anchetatori, Iosif Bistran, aflați de aici
Felicitare, "handmade" semnată de Gabi și Mariana, adresată Mirelei.
Probabil de Sf. Maria (Mică). 8 septembrie 1954.
Certificat de Asigurare ADAS pe anul 1956.
Obligatorie pentru deținătorii de imobile proprietate particulară.
Dovadă clară că Mirelei Morfei nu i se naționalizase casa.
"Multe salutări vă trimite din concediul de odihnă. Fany".
Rânduri expediate Mirelei Morfei pe 5 iulie 1956.
Cartea poștală reprezintă Colonia de copii de la Vasile Roaită.
"Dragă Mariana,
Am primit de mult c.p. a ta și mi-a făcut multă bucurie, văzînd că nu m-ai uitat.
Am vrut să-ți răspund imediat dar m-am luat cu treburile și așa am întîrziat pînă
acum. Îmi pare tare bine că te simți bine, că te-ai mai îngrășat și că aveți mîncare
bună. Pe la noi sunt călduri mari și de aceea mergem mereu la ștrand. Cei 2 pisicuți
albi i-a dus Michaela la Etelca așa că Șchiopita a rămas singură. Cred că ai aflat că
Codruț e la Snagov cu Nașa și Vonicu. Nici unul din prietenii tăi de joacă nu este în
București. Anca mică a plecat la Tulcea, Bebe și Anca Mare sunt plecați și ei. La fel
frații Rămureanu. Așa că dacă ai fi la București nici n-ai avea cu cine să te joci.
Nouă însă ne este foarte dor de tine și doresc să te văd sănătoasă și frumoasă
și să-mi cînți toate cîntecele din tabără. Tăți ai tăi sunt sănătoși și noi la fel. Te
sărutăm cu drag. Complimente dela Milicu. Încă o dată te sărută cu drag
Milicu și Dna Ștefi." Rănduri expediate Pionierei Mariana Morfei, aflată
în tabăra de la Hăghig, la începutul lunii august 1957.
"Dragă Mariana, dragi prieteni,
Am ținut să vă scriu imediat ce am ajuns pentru a vă spune ce drum vă va fi
sau nu pe plac. În mașini am stat foarte comod. La ora 6 am ajuns la destinație
după popasuri mai lungi. Dragă Mariana profită de faptul că ai mai rămas și
înghite și pentru noi aer curat. Aici e o zăpușală îngrozitoare. Nici o frunză nu
se poate mișca. Pa și te aștept. Ady."
După cum se vede, Mariana se afla în tabăra de pionieir a
Bâncii Naționale de la Sinaia. 12 august 1958.
"Dragă Mariana
În primul rînd îți pot spune că am călătorit bine cu mașina și am ajuns
în București la ora 19. Mariana, cănd a plecat mașina din tabără a fost o
jale de nedescris. Plîngea Magda și cu Luluța de credeai că cine știe ce
nenorociri li s-au întîmplat. Pe aici e cald și pepenii verzi sănt scumpi.
Mariana să îmi scri și mie unde dormi și cu ce fete te-ai împrietenit. Sa
ști că mai bine este în tabără decît ăn București. În București nu este
așa priveliște ca acolo. Țuțu a rămas să se întîlnească cu Marina iar ea vine
joi la mine și să vedem poate ne întîlnim și cu Tudor și cu Adriana și cu
Sile. Mariana să îmi scri cum este mîncarea în seria a III-a. Multe
complimente lui Gheorghe și lui Mădica. Te sărută Doina."
15 august 1958.
"Din Bazna unde îmi tratez bătrânețea mă gândesc cu drag la voi.
Aici e bine și frumos; doctorii sunt drăguți și conștiincioși; sunt îngrijați
de tensiunea mea și deloc alarmați de greutatea care li se pare normală,
100 Kg. fix; criteriu ardelenesc. Ce mai faceți voi toți? y compris Codruț.
Vă doresc la toți numai bine și vă îmbrățișez cu toată dragostea. Bogdan."
Rănduri din partea fratelui Mirelei. 20 octombrie 1958.
Ultimul document, cronologic vorbind, al istoriei noastre.
Michaela (Mihaela), inginer, devenită Cochet prin căsătorie,
primește o scrisoare de la un fost coleg de facultate (se pare),
aflat acum la Vaslui, pentru îndeplinirea stagiului militar.
12 august 1961.