Lansare de carte
Mihai Matei
Biblioteca Județeană Mihai Eminescu, Botoșani
24 martie 2015
vineri, 20 martie 2015
"Istoria este un domeniu în care pictura se simte la ea acasă"
Arta plastică contemporană românească
Lucia Dem. Bălăcescu (1895 - 1979)
Coperta și ilustrațiile. Editura Cultura Națională. 1931.
Tudor Arghezi - Ce-ai cu mine, vântule?
Editura pentru Literatură și Artă Regele Carol II. 1937.
Editura Națională Gh. Mecu. 1941.
Coperta și ilustrațiile. Editura Socec & Co. 1942.
Desen pentru Baudelaire publicat în Revista Universul Literar,
Nr. 1, de luni, 10 ianuarie 1944.
Idem, cronică plastică.
Revista Arta plastică, Nr. 10 - 11. 1963.
Primul invitat.
Negresa.
Articol publicat în Revista România literară, Nr. 19, de joi, 8 mai 1969.
Editura Meridiane. 1970.
Catalog expozițional, Sala Dalles, București. 1971.
Cursele, 1911.
Viaduct.
Ritual Vasile Lupu.
Omagiu lui Monet.
Cîmpeni.
Frumoasele Bucureștiului.
Olimpia românească.
Articol publicat în Revista Flacăra, nr. 39. 22 septembrie
1973.
Catalog expozițional. Sala Eforie, București. Septembrie - octombrie 1978.
Editura Litera. 1979.
Catalog expozițional, București. 1980.
Pliant expozițional (copertele III și IV).
Textul este reprodus în continuare.
A treia expoziţie din ciclul Vindecări miraculoase este
dedicată pictoriţei Lucia Dem. Bălăcescu de la a cărei naştere se împlinesc
120 de ani, iar lucrarea referenţială - redată circuitului expoziţional prin
procesul de "tămăduire” a restaurării - este de astă dată Peisaj bucureştean.
Acesteia i se adaugă pe simeză alte cinci picturi din colecţia Pinacotecii
bucureştene.
Lucia Dem. Bălăcescu a urmat cursurile Şcolii de Arte
Frumoase din Bucureşti între 1913 şi 1918 iar apoi, până în 1922, s-a specializat
la Paris în diverse academii particulare care promovau arta de factură
modernistă. Revenită în ţară, s-a alăturat "Asociaţiei femeilor pictore” precum
şi grupărilor de la Contimporanul şi Arta nouă, care promovau o estetică
îndrăzneaţă, opusă tradiţionalismului.
În acest context artista şi-a precizat stilul şi tematica ce
o vor consacra pe scena modernismului românesc, când, de altfel, abordează mai
temeinic tehnicile de apă. Realizează în guaşă şi acuarelă lucrări cu subiect
(parodic) istoric, într-o manieră comică şi naivă totodată, care o vor impune
în expoziţiile de atunci: O nuntă-n 1930, boieri tăifăsuind într-un interior
vechi, personaje închipuite în costume de la 1880 etc., alcătuiesc un univers
fabulos, relatat savuros, pe care nu-l va mai părăsi, indiferent de motivul,
genul ori tehnica abordate. Acest filon tematic narativ, redat într-un colorit
viu şi spontan, răspundea fanteziei sale debordante, hrănită cu lecturi şi
poveşti de familie, dar şi gustului său pentru mucalit şi (auto)ironie.
Pe parcursul vieţii, artista a deschis mai multe expoziţii
personale, a participat la numeroase expoziţii de grup, - între care figurează
cele de la Salonul oficial – atât în ţară cât şi în străinătate. S-a remarcat,
în egală măsură, în ilustraţia de carte, printre cele mai cunoscute volume pe
care le-a înfrumuseţat numărându-se Cartea cu jucării şi Ce-ai cu mine,
vântule, de Tudor Arghezi, Corigent la limba română, de Ion Minulescu, Un port
la Răsărit, de Radu Tudoran şi Decameronul lui Boccaccio. Pentru ilustraţiile
la poeziile lui Baudelaire, a primit premiul Academiei Române în 1939.
A debutat în publicistică la ziarul Timpul, în 1937, şi a
colaborat apoi cu cronică plastică, articole culturale sau impresii de
călătorie la: Le Moment, Bis, Vremea şi Astra. Ne-au mai rămas de la ea două
semnificative volume de memorii: primul, intitulat În noul Paradis (1942),
descrie experienţa traumatizantă a ocupării Basarabiei de către sovietici, pe
când artista se afla internată în sanatoriul de la Bugaz, de lângă Cetatea
Albă; cel de-al doilea, Destăinuiri literare (1979), desfăşoară o retrospectivă
mult mai detaşată asupra întregii sale existenţe.
În timpul comunismului nu şi-a schimbat semnificativ stilul,
ci mai degrabă tehnica – majoritatea operelor sale fiind acum realizate în ulei
– însă a răspuns rigorilor realismului socialist prin subiecte acomodate
momentului: Căpitan Costache (călăul poporului, 1848), Şiretenia lui Hangerli,
Lumea veche şi cea nouă 1848 etc. A figurat printre expozanţii Grupului plastic
al pictorilor şi sculptorilor din U.S.A.Z. Flacăra (1948), Expoziţiei
femeilor democrate (1949), Expoziţiei regionale de pictură şi ai Expoziţiei
anuale de grafică (1957) etc.
După 1966 mai ales, a revenit la temele care au consacrat-o
în perioada interbelică şi a redat pe pânză, cu verva şi gustul pentru exotism
de odinioară, portrete, scene cu personaje, scene de interior, naturi statice
etc. În 1974 a primit premiul Ion Andreescu al Academiei R.S.R.
S-a stins din viaţă la 5 noiembrie 1979.
Autor Ilinca Damian. 2022.
Editura Muzeul Național de Artă al României.
Muzeul Colecțiilor de Artă, București. 26 octombrie 2022 - 26 martie 2023.
Salonul de pictura Arte mici
Arta plastica contemporana romaneasca
Casa de Cultura, Motru
21 martie 2015
***Gustav Ioan Hlinka
Grădini pierdute din Bucureşti
Muzeul Municipiului București
25 martie - iulie 2015
Geografia oraşului nostru a fost destul de generoasă în
vechime. Ostrovurile Dâmboviţei, care absorbeau debitul suplimentar de apă
protejând de inundaţii cartierele din apropiere, erau adesea înconjurate de
păduri. Fragmente din aceste bogăţii au supravieţuit până la mijlocul secolului
al XIX-lea. Ele au dispărut pe măsură ce oraşul şi-a sporit zestrea demografică
cu tot ceea ce presupune acest lucru: noi cartiere, spaţii industriale etc.
În vestul oraşului vechi, unde se află biserica Sf. Elefterie
Vechi, a existat o vastă zonă împădurită, care se întindea până pe Dealul
Cotrocenilor. După 1850, o parte din această zonă verde a devenit grădina
Zdrafcu, aflată în zona actuală a Monumentului Eroilor Sanitari. Către 1870, în
grădina Zdrafcu a fost amenajată o sală mare de dans, sală care găzduia şi un
teatru. Grădina dispare treptat după primul război mondial în urma lotizărilor
cauzate de extinderea oraşului. În apropierea ei, pe malul celălalt al
Dâmboviţei, unde este Facultatea de Drept se afla grădina Procopoaiei, care
urca şi pe Calea Plevnei. La intersecţia Căii Plevnei cu bulevardul Regiei se
afla grădina Scufa, a cărei perioadă de glorie a fost undeva între 1850 şi
1900. După primul război mondial a dispărut într-un teren viran "unde-şi
păstrează furagiul Regimentul de Escortă”, deoarece în apropierea ei se afla
Manutanţa Armatei.
Una dintre marile grădini dispărute a Bucureştiului a fost
aceea numită Belvedere şi care s-a aflat între actuala stradă Mircea
Vulcănescu (fostă Fracmazon) şi cartierul Gării de Nord. A fost una dintre
primele grădini publice creată ad hoc, martoră a modernizării costumelor şi a
manierelor. Începând cu 1870 dispare cu repeziciune pe măsură ce apar Spitalul
şi Muzeul Militar, Gara de Nord şi cartierele aferente.
Apoi cine ar mai putea crede că au existat mici pete de
culoare chiar în centrul oraşului: grădina Sărindarului lângă Cercul Militar;
grădina Slatter în zona Pieţei Valter Mărăcineanu de azi; Grădina cu Cai nu
departe de statuia lui Mihai Kogălniceanu; Grădina Raşca de pe actuala stradă
Edgar Quinet; Grădina Universală a "tinerilor berbanţi” din piaţa Universităţii
de astăzi unde se afla nu demult instalat celebrul ceas al întâlnirilor;
grădina "jupânului Stavri” de pe strada Academiei; grădina Oteteleşanu din zona
Palatului Telefoanelor; Grădina Union de pe strada Ion Câmpineanu evocată de
Caragiale în piesa O noapte furtunoasă; întinsa grădină a lui Heliad din zona
Pieţei Obor de azi, unde se aflau ruinele casei lui Heliade Rădulescu; grădina
lui Ivaşcu din vechea barieră a Vergului; grădina Orfeu din spatele Palatului
Regal.
Dacă coborâm mai mult în timp aflăm de frumoasa grădină
amenajată "după principiile şcoalei italiene” şi care înconjura generos Bărăţia
de astăzi sau întinsa grădină în stil englezesc a familiei Dudescu, care în
secolul al XVIIII-lea o încânta pe Lady Craven, oaspete a familei Dudescu.
Strada Sfinţii Apostoli traversa această minunată grădină a Bucureştilor din
vechime.
Problema nu este neapărat aceea că au dispărut aceste
grădini ci faptul că, bucureştenii de azi, spre deosebire de aceia de la 1900,
nu mai au liniştea pentru a proteja fiecare metru pătrat de spaţiu verde sau
dorinţa de a crea în jurul reşedinţei o grădină, care să încânte privirea
oricărui trecător.
Expoziţia Grădini dispărute din Bucureşti este realizată în
parteneriat cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu», secţia
Amenajarea şi Planificarea Peisajului.
***Muzeul Municipiului Bucuresti - Palatul Sutu
Ziua Internațională a Poeziei
Centrul Cultural Dunărea de Jos
Galați
21 martie - 23 aprilie 2015
Centrul Cultural Dunărea de Jos sărbătoreşte Ziua
Internaţională a Poeziei într-un mod cu totul inedit propunând gălăţenilor o
întâlnire cu marii poeţi ai lumii.
Astfel, în ziua de 21 martie 2015, un număr
de 12 bannere cu texte semnate de Nichita Stănescu, Emily Dickinson, William
Shakespeare, Mihai Eminescu,Yunus Emre, Marin Sorescu, Walt Whitman, Paul
Valery, Charles Baudelaire, Nicolae Labiş, Arthur Rimbaud, Pablo Neruda, vor fi
amplasate în zone strategice ale oraşului, adică în preajma celor mai importante
unităţi şcolare: Colegiul Naţional Costache Negri, Colegiul Naţional Mihail
Kogălniceanu, Colegiul Naţional Vasile Alecsandri, Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza, Liceul Teoretic Dunărea, Colegiul Economic Virgil
Madgearu, Şcoala Gimnazială nr. 11 Mihail Sadoveanu, Liceul Tehnologic de
Marină, Liceul Teoretic Sfânta Maria, Şcoala Gimnazială nr. 28 Mihai
Eminescu, Colegiul Tehnic de Alimentaţie şi Turism Dumitru Moţoc, Colegiul
Tehnic (Metalurgic) Aurel Vlaicu. Cele 12 postere poetice vor "îmbrăca”
oraşul până pe 23 aprilie 2015 când se sărbătoreşte Ziua Mondială a Cărţii şi a
Dreptului de Autor.
94 de ani in slujba culturii
Zilele Bibliotecii Judetene Nicolae Iorga
Ploiesti
18 - 21 martie 2015
Azi, de la ora 17:00, la Biblioteca Nicolae Iorga din
Ploiești, are loc prezentarea cărții Orașul sacrificat. Al doilea Război
Mondial la Ploiești pe care istoricul Lucian Vasile a publicat-o anul trecut.
Evenimentul are loc în cadrul Zilelor Bibliotecii Nicolae
Iorga din Ploiești.
Locuirea la margine de Bucuresti
Muzeul Municipiului Bucuresti
Robert Stoiculescu
26 martie 2015
Relatarea dintr-o revistă socialistă de cultură prezintă
evenimentul desfiinţării ultimului mare slum al Bucureştiului, atrăgând atenţia
asupra persistenţei insalubrităţii anumitor areale în peisajul urban, chiar şi
la 12 ani de la instalarea regimului şi debutul marilor proiecte de
„reconstrucţie socialistă”.
Locuirea în foste excavaţii pentru materiale de
construcţie, care culmina cu anii `60, era cu mult mai veche în istoria
oraşului. Floreasca, asemenea altor gropi formate până la sfârşitul secolului al 19-lea, a apărut în
urma distrugerii parţiale a oraşului în marele incendiu din 1847 care, alături
de schimbările politice, a impulsionat occidentalizarea Bucureştiului, iar
noile regulamente au impus înlocuirea lemnului îndeosebi cu cărămida. Ca urmare,
se observă industrializarea cărămidăriilor în imediata vecinătate a oraşului.
În a doua parte a secolului, exploatările sistematizate au fost localizate în
afara razei oraşului, iar cele din interior au fost desfiinţate fără
despăgubire, începând cu 1899. După închiderea exploatării de nisip şi de lut,
terenurile erau refolosite atât pentru gropi de gunoi, cât şi ca parcelări
pentru populaţia săracă, nou venită în oraş. Ridicarea caselor în gropile de
nisip şi cele ale cărămidăriilor poate fi observată încă din 1852, pe planul
realizat de maiorul Borroczyn.
Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor
organizate la Palatul Suţu.
Următoarele conferinţă de joi:
2 aprilie 2015 – Fotograful Andreas Daniel Reiser cu
Emanuel Bădescu