Simon Hollósy, părintele a ceea ce astăzi numim cu legitimă
mândrie Centrul Artistic Baia Mare s-a născut la Sighetu Marmaţiei în anul
1857, într-o familie înstărită de etnie armeană venită din Moldova prin secolul
al XVIII-lea.
Primele desene realizate de Hollósy datează din perioada
studiilor liceale de la Liceul Piarist din Sighet, unde a fost îndrumat de
profesorul Franz Griesmayer.
În urma terminării liceului, tânărul Hollósy a plecat la
Budapesta unde a avut mai multe încercări de şcolire academică, frecventând
sporadic Academia Comercială şi apoi, în anul universitar 1875-1876, cursuri
academice de desen şi pictură la Şcoala de desen după model cu Ferencz
Klimovits şi Bertalan Székely. După aceste încercări şi tatonări a ajuns la
München, unde între 1878 şi 1882, şi-a săvârşit pregătirea artistică la
Academia Regală Bavareză de Arte Plastice sub îndrumările lui Alois Gabl, Otto
Diez şi Ludwig von Loefftz.
La München a găsit un climat prielnic dezvoltării sale, atât
ca pictor cât şi mai apoi ca profesor, aşa că şi-a stabilit reşedinţa
permanentă în metropola bavareză unde a locuit până la sfârşitul vieţii. Tot
aici, în 1886 şi-a deschis propria Şcoală particulară de pictură, împletind de aici
înainte căutările şi realizările din creaţia proprie cu demersurile pedagogice
de artă, care împreună aveau să contribuie la definirea personalităţii marelui
artist şi profesor. În timpul vieţii, Hollósy nu a excelat printr-o bogată
activitate expoziţională. Totuşi, lucrări ale artistului au fost expuse la
München şi Budapesta (1897, 1899, 1900 – Expoziţiile colective ale coloniilor
Şcolii Hollósy; 1904), la Paris – Expoziţia Universală (1900), la Satu Mare –
Expoziţia de grup a membrilor Coloniei şi Şcolii Hollósy de la Baia Mare (1901)
şi la Baia Mare – Expoziţia Jubiliară (1912).
Abia după moartea artistului, în anul 1918, circulaţia
postumă a operelor sale a înregistrat o evoluţie ascendentă începută în 1922 cu
participarea a trei lucrări la Bienala de la Veneţia şi continuată apoi cu
participări la mai multe expoziţii aniversare şi omagiale. Lucrările sale au
ajuns în importante colecţii publice muzeale din Ungaria (Galeria Naţională
Maghiară, Budapesta) şi România (Muzeul Judeţean de Artă Centrul Artistic Baia
Mare, Muzeul Naţional de Artă din Cluj Napoca şi Muzeul de Artă din Târgu
Mureş).
Lucrarea Căpiţe de fân este un peisaj de dimensiuni
moderate, unde pictorul prezintă un "cadru strâns”, adică un decupaj în care
prim-planul este dominat de trei căpiţe de fân. Planul secund este ţinut
aproape de prim-plan, împreună formând registrul terestru care ocupă puţin mai
mult de jumătatea întregului. În partea superioară registrul aerian se
decupează printr-un puternic contrast valoric – cerul, care este redat în
frumoase grizări subtil colorate în albastru, roşu şi violet, toate abia
perceptibile datorită apropierii de valoarea deschisă a albului.
La o "citire” superficială am fi tentaţi să afirmăm că… asta
ar fi tot. Am putea părăsi tabloul revenind la gândurile şi preocupările
noastre cotidiene.
Şi ar fi mare păcat… pentru că, abia privind mai atent
pictura ni se relevă adevăratele sale valenţe artistice şi estetice, dimpreună
cu măiestria pictorului care reuşeşte să transforme un subiect aparent banal
într-o compoziţie remarcabilă, abordând o interesantă, curajoasă şi originală
compunere prin organizarea şi structurarea ma aparte a spaţiului plastic.
Hollósy aşează în primul plan cele trei forme masive ale căpiţelor care ocupă
cea mai mare parte a tabloului şi care obturează voit pătrunderea privirii
curioase să descopere multitudinea elementelor de peisaj situate în planul secund,
unde abia se pot întrezări coroanele pomilor şi silueta unei case ţărăneşti
specifice zonei. Această "ecranare” premeditată a peisajului din planul secund
reţine aproape forţat privirea pe cele trei elemente din prim-plan care, prin
formă, culoare şi mişcare, se „încarcă”, pe măsură ce le privim, de valenţe noi
glisând inevitabil spre „citirea” în cheie sugerată a celor trei forme ca
reprezentări antropomorfe care finalmente duc la posibila lor personificare.
Ele devin "personaje”, şi folosind această cheie interpretativă "peisajul” de
care vorbeam la început poate şi trebuie să fie analizat din perspectiva unei
compoziţii "figurative” cu trei personaje.
Fie că acceptăm sau nu această cheie interpretativă,
lucrarea în discuţie este şi rămâne o compoziţie deschisă şi dinamică, dacă
socotim că cele trei elemente principale au o mişcare de la dreapta spre stânga
(în sens invers citirii obişnuite care se face de la stânga la dreapta), cu
tendinţa de a părăsi spaţiul plastic prin stânga tabloului. Acest tip de
mişcare, în direcţie contrară mişcării fireşti, creează în compoziţie tensiuni
care subliniază şi evidenţiază greutatea realizării mişcării. Apoi, este lesne
de observat că pictorul aliniază vârfurile căpiţelor pe o semi-diagonală
descendentă (stânga sus – dreapta jos), direcţie care se „lecturează” tot în
sensul invers citirii fireşti (dreapta jos – stânga sus) şi care nu face
altceva decât să întărească şi să amplifice tensiunea mişcării din interiorul
compoziţiei. Mai mult de atât, în partea superioară a lucrării, pe cerul
dominat de griuri valorate uşor, există o dâră subţire de albastru-deschis care
brăzdează cerul într-o curgere pe aceeaşi direcţie (dreapta sus – stânga jos)
şi care părăseşte spaţiul tabloului pentru a se întâlni, undeva în exterior cu
linia care desenează, care profilează şi separă registrul terestru de cel
aerian generând astfel un centru de interes situat, practic, în afara spaţiului
plastic care deschide, şi el, compoziţia în partea stângă. Toate aceste
observaţii argumentative mă îndreptăţesc să afirm că din punct de vedere al
organizării compoziţiei, precum şi din punctul de vedere al ritmului plastic
creat de elementele care structurează tabloul, această creaţie hollósyană este
o compoziţie deschisă şi dinamică.
Analizând modalitatea folosirii culorilor, lucrarea Căpiţe
de fân mă frapează prin lipsa exuberanţei cromatice pe care am întâlnit-o la
alte asemenea lucrări realizate de pictor în aceeaşi perioadă de timp şi cu o aceeaşi
preocupare motivică legată de peisajul cu căpiţe de fân. Nimic din acel
verde-oliv, ocru-galben sau albastru-azuriu şi din acele mici accente
pigmentate în tente pure. În această lucrare Hollósy alege să fie mult mai
reţinut cu exuberanţele cromatice. Tratează aproape identic cele trei elemente
principale în culoarea pământului, un derivat de roşu rupt cu verde şi apoi
grizat. Planul al doilea, cu care se încheie registrul terestru este tratat în
verde şi albastru, ţinute şi ele într-o tonalitate valoric–închisă care dă
unitate şi armonie cromatică acestui registru. Doar jos, în dreapta tabloului,
pe o suprafaţă destul de mică, pictorul foloseşte pentru redarea luminii un
verde-oliv care delimitează planurile componente şi însufleţeşte întregul.
Ceea ce leagă această creaţie hollósyană de lucrările sale
cu motive analoge este modul inconfundabil în care artistul lucrează cu materia
pigmentară, pasta consistentă fiind prezentă în dâre magmatice care texturează
suprafaţa pictată într-un mod personalizat, ce se constituie în marca artistică
a marelui pictor din perioada anilor colonizărilor sale la Teceu (azi Tyacev,
în Ucraina).
O lucrare care se dovedeşte a fi un reper important pentru
pictura întemeietorului Centrului Artistic Baia Mare ajunge să revină din nou
„acasă”, după mai bine de o sută de ani de la zămislire şi după un periplu prin
mai multe colecţii private din spaţiul european. O inspirată şi importantă
achiziţie realizată de muzeul nostru în anul care tocmai s-a încheiat ne oferă
bucuria "întâlnirii” cu această creaţie hollósyană, bucurie pe care dorim să o
împărtăşim cu iubitorii de frumos care ne vizitează la început de an 2015, pe
tot parcursul lunii ianuarie.
*** Dr. Ioan Angel Negrean