marți, 23 decembrie 2014

Pe simezele baimarene




Arta plastica contemporana romaneasca


Cristina Abrihan, Gavril Abrihan


Muzeul Judetean de Arta Centrul Artistic Baia Mare


19 decembrie 2014 - ianuarie 2015




afis

    În perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015, Muzeul Judeţean de Artă Centrul Artistic Baia Mare, prezintă publicului, la sediul muzeului de pe str. 1 Mai nr. 8, expoziţia temporară de tapiserie şi sculptură Cristina şi Gavril ABRIHAN.
    Prezentarea oficială a expoziţiei a avut loc vineri, 19 decembrie 2014, la sediul muzeului de pe str. 1 Mai nr. 8.
    Comisar de expoziţie şi moderator, dr. Tiberiu Alexa, director al Muzeului Judeţean de Artă Centrul Artistic Baia Mare.
***Ioan Angel Negrean,
Şef Birou Programe şi Marketing

Generatia '60 si recuperarea avangardei




Arta plastica contemporana romaneasca


Golden Gallery, Baia Mare


24 decembrie 2014 - martie 2015






   Incepând de miercuri, 24 decembrie 2014, Muzeul Judeţean de Artă Centrul Artistic Baia Mare prezintă publicului, la Golden Gallery din cadrul complexului Gold Plaza din Baia Mare, expoziţia temporară de pictură, grafică şi sculptură, cu titlul

GENERAŢIA 60 ŞI RECUPERAREA AVANGARDEI.

    Expoziţia prezintă o selecţie de cincizeci şi trei de lucrări semnate de treizeci şi doi artişti reprezentativi pentru acea perioadă.

dr. Ioan Angel Negrean,
Şef Birou Programe şi Marketing

***http://muzeuldeartabaiamare.wordpress.com/

Vindecări miraculoase: Theodor Aman




Muzeul Theodor Aman


București


23 decembrie 2014





    Un cadou de Crăciun pregătit cu minuțiozitate de Muzeul Theodor Aman: deschiderea unei noi săli de expoziție, ce vine să completeze întreg patrimoniul casei muzeu și continuă ciclul expozițional Vindecări miraculoase, aducând în fața publicului noi tablouri restaurate de specialiștii Muzeului Municipiului București.
    Una dintre temele preferate ale pictorului Theodor Aman este natura statică cu cireşe. Cu toate că în majoritatea naturilor statice cu această temă pictorul foloseşte nenumărate alte obiecte pentru a întregi compoziţiile, cireşele sunt centrul de interes al picturilor sale.
   Puţini privitori îşi pot imagina că pictura lui Aman înseamnă un sumum de elaborări, încercări şi renunţări.
   Aman nu era pictorul meticulos pe care-l cred mulţi admiratori ci era un temperament vulcanic, oricând gata să experimenteze noi expresii tematice şi plastice, folosindu-se de o pensulaţie energică, subsumând calităţile de sculptor, desenator şi gravor în gestul pensulei.
    Martori ai framântării sale creative putem fi astăzi nu doar învăţând să-i privim opera cu valenţele ei ci, datorită dezvoltării tehnicii de analiză a picturii, pătrunzând prin straturile picturale de suprafaţă, vizibile cu ochiul liber. Astfel, la studiul picturii cu aparatul de reflectografie în infraroşu se descoperă portretul unui personaj feminin pictat de Theodor Aman în alte lucrări ale sale. Acest caz nu este singular în opera lui Aman ci se întâlneşte în foarte multe dintre creaţiile sale.
   În cadrul vernisajului va avea loc lansarea volumului Theodor Aman. Renaștere și edificare, autor Marian Constantin, editura Noi Media Print 2014, a cărei apariție a fost posibilă datorită parteneriatului cu Unarte.
   Muzeul Theodor Aman, primul muzeu de artă din capitală, a fost deschis oficial la 16 iunie 1908.
   Clădirea eclectică, asimilabilă în principal tipologiei neoclasice franceze, afişează în partea superioară elemente de decor ce amintesc templul grec (cornişa puternică, sugestia denticulilor, meandrul grec, frontoanele marcate de acrotere, care alcătuiesc coronamentele ferestrelor), precum şi elemente ce se revendică din Renaşterea florentină (volumetria aproape cubică, asemeni celei de la palatele florentine, simetria faţadelor principale, nişele cu statui de pe faţada nordică, prezenţa medalioanelor şi discurilor decorative).
    Este casa în care a trăit şi a creat peste 22 de ani Theodor Aman (1831 – 1891), cel care a conceput fiecare detaliu al acestui veritabil "templu al artei", de la proiectul de arhitectură pus în practică de antreprenorul german Fr. Scheller între anii 1867 – 1869, până la decoraţia exterioară şi cea interioară (vitraliile, pictura murală, medalioanele sculptate pe uşi, pictura aplicată pe uşi, mobilierul sculptat, lambriurile şi soba din atelier, stucatura tavanelor).
    Vernisajul are loc marți, 23 decembrie, ora 13 :00 la Muzeul Theodor Aman, C.A Rosetti nr. 8, București.
***
http://www.historia.ro/exclusiv_web/timp-liber/articol/expozi-ia-misterele-picturii-lui-theodor-aman-muzeul-theodor-aman

Marca Inregistrata




Arta plastica contemporana romaneasca


Diana Ivanov


Libraria Carturesti, Palas Mall, Iasi


24 decembrie 2014 - 15 ianuarie 2015