Miercuri, 17 decembrie 2014, ora 12.00, Institutul Cultural
Român Mihai Eminescu la Chișinău organizează, la Sângerei, dezvelirea
bustului mitropolitului Iosif Naniescu, lucrare finanțată de Institutul
Cultural Român și realizată de artistul plastic din Republica Moldova, Iulian
Condrea.
La eveniment și-au anunțat prezența domnul Nagy Mihály
Zoltán, vicepreședinte al Institutului Cultural Român, domnul Valeriu Matei,
director al Institutului Cultural Român Mihai Eminescu la Chișinău, domnul
Gheorghe Meaun, președintele Raionului Sângerei, domnul Vasile Doga, primarul
orașului Sângerei, împreună cu alți reprezentanți ai autorităților centrale și
locale.
Marele mitropolit al Moldovei si Sucevei Iosif al II-lea,
Naniescu, a fost, alături de Sfântul Calinic de la Cernica, cel mai strălucit
ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din a doua jumătate a secolului XIX. Născut
la 15 iulie 1818 în familia preotului Vasile Anania şi al prezbiterei Teodosia,
din satul Răzălăi (de lângă Sângerei), ţinutul Bălţi, el rămâne la vârsta de
doi ani orfan de tată și de aici încolo cunoaște toate greutățile vieții.
Educat de mama în spiritul creștinismului ortodox, luat în grijă de fratele
mamei Teofilact, care a fost călugăr apoi ierodiacon la Mănăstirea Frumoasa din
Basarabia, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, Iosif Naniescu învață
la Manăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi, la Seminarul teologic din Buzău şi
apoi la Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti (1840-1847) și face, apoi, o
strălucită carieră în biserica ortodoxă: de la simplu călugăr în 1835, egumen
la Mănăstirea Şerbăneştii Morunglavului - Râmnicu-Vâlcea (1849), preot în
Bucureşti (1850), protosinghel în 1852 şi egumen la Mănăstirea
Găişenii-Dâmboviţa (1857), arhimandrit (1861) şi egumen la Mănăstirea Sărindar
din Bucureşti (1863), arhimandrit și profesor de religie la Gimnaziul Gheorghe
Lazăr şi la Liceul Matei Basarab din București (1864 – 1870), director la
Seminarul Central din București (1870 – 1871), arhiereu (1872) și episcop de
Argeş (1873), mitropolit al Moldovei (din 1875 până în 1902). În această ultimă
calitate, timp de 27 de ani, mitropolitul Iosif Naniescu a păstorit cu o rară
blândeţe şi înţelepciune Mitropolia Moldovei, desfîșurînd o bogată activitate
duhovnicească, teologică, pastoral, cultural şi socială, fiind supranumir în
popor Iosif cel sfânt şi milostiv, un exemplu viu şi greu de urmat. Refuză de
mai multe ori scaunul patriarhal. Se stinge din viață la 26 ianuarie, 1902 și e
înmormântat în partea de sud a Catedralei mitropolitane din Iași.
Iosif Naniescu a fost un mare ctitor de așezăminte
ecleziastice, de cultură și de învățământ. De numele său este legată ridicarea
Catedralei mitropolitane din Iaşi (1881–1887), a cărei piatră de temelie şi
început fuseseră puse de mitropolitul Veniamin Costachi. Cu mari eforturi
biserica catedrală din Iaşi era finalizată prin sfinţirea din 23 aprilie 1887,
în prezenţa regelui Carol I. Ulterior, în această catedrală Iosif Naniescu
aduce moaştele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.
Mitropolitul Naniescu reface și clădirile din incinta
Centrului mitropolitan, restaurează bisericile Sfinţii Trei Ierarhi,
ctitorită de Vasile Lupu şi Sfântul Nicolae Domnesc ctitorită de Ștefan cel
Mare.
Iosif Naniescu este cel care continuă lucrările începute de
mitropolitul Veniamin Costachi şi în ceea ce priveşte Seminarul teologic Veniamin. Constatând condiţiile improprii în care acesta îşi desfăşura
activitatea, mitropolitul Iosif cumpără palatul din Iaşi al fostului domnitor
Mihail Sturdza pentru a stabili acolo şcoala. După reparaţiile necesare şi
extinderea impusă de noua destinaţie a clădirii, Seminarul Veniamin este
mutat în această locaţie din imediata apropiere a Catedralei şi a Reşedinţei
mitropolitane din Iaşi.
Profesorii şi elevii s-au bucurat de atenţia specială a
ierarhului. Între 23 martie 1883 şi 18 ianuarie 1887, sub îndrumarea şi cu
cheltuiala mitropolitului Iosif, a apărut la Iaşi Revista Teologică, redactată
de profesorii Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu. Revista a avut o
înaltă ţinută ştiinţifică şi un profund caracter misionar.
Mare iubitor de cultură, mitropolitul Iosif Naniescu a
dăruit Academiei Române bogata sa bibliotecă (peste 10.000 de volume, peste 300
tipărituri vechi româneşti, numeroase manuscrise şi doua lăzi cu documente).
Interesat de literatura română, el a continuat să adune lucrări cu o tematică
variată, multe dintre ele ale unor autori contemporani cu el, dar şi opera ale
literaturii universal de o reală valoare istorică şi literară, pe care la
finele vieţii le-a dăruit bibliotecii Academiei Române, la fel ca şi
manuscrisele sale, în special cele de muzică.
La 16 aprilie 1888, Academia
Română l-a ales membru de onoare. Mitropolitul Iosif s-a remarcat prin
dragostea sa pentru muzica bisericească, rămânând de la el manuscrise muzicale de
o deosebită valoare. La rugămintea compozitorului Gavriil Musicescu, dirijorul
corului catedralei, a permis şi a susţinut prezenţa femeilor în corurile
bisericeşti. A selectat cei mai buni cântăreţi şi predicatori care să
înfrumuseţeze sfintele slujbe. Între cei care au activat în această perioadă
amintim pe arhidiaconul Vasile Marţian şi pe protopsaltul Dimitrie Suceveanu.
Mitropolitul Iosif era el însuşi un bun liturgist, un predicator priceput şi un
neîntrecut cântăreţ, participând zilnic la slujbele oficiate la catedrală.
Mitropolitul Iosif a scris lucrări literare şi musicale (unele dintre melodiile
sale, precum Răspunsurile Mari în glasul VIII, au fost înveşmântate
armonico-polifonic de mari compozitori români precum Gavriil Musicescu, George
Dima, Dumitru G. Kiriac, Ioan D. Chirescu, Nicolae Lungu şi mulţi alţii,
păstrându-se neschimbată linia melodică şi fiind cântate şi în zilele noastre),
a adunat toate cântările bisericeşti, care circulau în foi volante, pentru a le
pune într-un volum, a scris predici, cuvântări şi o lucrare dedicată istoriei
seminariilor teologice. A editat lucrarea lui Gavriil Protul Viaţa Sfântului
Nifon. A păstrat cu sfinţenie manuscrisele psaltice ale lui Macarie, pe care i
le încredinţase episcopul Chesarie. Spre sfârşitul vieţii le-a donat
Bibliotecii Academiei Române.
Iosif Naniescu a fost un bun orator, un
neîntrecut vorbitor. S-au păstrat câteva predici cu totul deosebite. A ţinut o
predică la sfinţirea catedralei de o mare profunzime teologică, culturală şi
patriotică. În timpul său era o creştere duhovnicească, o slujire căutată de
toată lumea din Iaşi şi nu numai.
Mitropolitul Iosif Naniescu era un om
milostiv. Nimeni nu pleca de la el neajutorat. Mărturiile vremii consemnează că
aproape 200 de oameni săraci veneau constant la mitropolitul Iosif Naniescu
pentru a primi ajutor. O mulţime de tineri, studenţi şi elevi din Iaşi veneau
la el ca la un părinte după ajutor. Documentele vremii spun că sufrageria lui
era ca un internat pentru copiii sărmani. De aceea a intrat în istoria
Bisericii ca un ierarh milostiv.
Mitropolitul Iosif Naniescu, mare ierarh ortodox, a cărui
canonizare e preconizată de Biserica Ortodoxă Română, e şi o mare personalitate
a culturii române şi prin instalarea acestui bust, ICR îi aduce prinosul de recunoştinţă
al tuturor românilor.
