duminică, 30 noiembrie 2014
Colinde si pricesne din Valeni - Maramures
Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Grupul Datina
6 decembrie 2014
Muzeul
Etnografic al Transilvaniei, Asociația Maramureșenilor din Cluj-Napoca și
Biserica din Deal vă invită
sâmbătă, 6 decembrie 2014, la două recitaluri de colinde și pricesne susținute
de grupul Datina din Văleni - Maramureș.
Program:
10.00
Biserica din Cizer, Parcul Etnografic Național Romulus Vuia,
str. Tăietura
Turcului f.n.
Sfânta
Liturghie, oficiată de pr. Dinu Criste
Recital de
colinde și pricesne
15.00
Muzeul Etnografic al Transilvaniei – sediul central, str. Memorandumului nr. 21
Recital de
colinde și pricesne
Povestea
satului Văleni, povestită de Ioan Godja Ou
George Löwendal. Întâlnirile mele cu țăranii
Muzeul National al Taranului Roman
Bucuresti
26 noiembrie 2014 - 8 ianuarie 2015
Expoziția
de pictură și grafică George Löwendal. Întâlnirile mele cu țăranii prezintă, în
Sala Tancred Bănățeanu a Muzeului Național al Țăranului Român, în perioada 26
noiembrie 2014 – 8 ianuarie 2015, o galerie de portrete unice în pictura
românească modernă. Realizate de-a lungul a trei decenii (1933-1963), aceste "chipuri‟ de țărănci și țărani sunt însoțite, pentru prima dată, de fragmente
inedite din însemnările artistului.
Împreună,
imaginile și textele restituie dimensiunea unui pictor "etnograf‟, care a
documentat chipuri și vederi din țara sa de adopție, România. (Re)cunoscut și
consacrat ca "pictor al țăranilor‟, George baron Löwendal și-a asumat cu bună
știință sarcina de a înregistra, în tablourile sale, fragmente ale unei istorii
(stră)vechi, pe cale de a se pierde în zorii timpurilor moderne:
"Ani
de-a rândul am petrecut între țărani. Muncind
alături de ei la câmp și în muncile casnice, m-am împrietenit cu sute dintre ei
și poate că asta s-a oglindit și în nenumăratele cartoane și pânze ale mele. Am
nădejdea că în multe chipuri de țărani ce am pictat am reușit să redau uneori
și starea lor sufletească; dar firește că nu puteam să nu mă entuziasmez și de
portul lor, păstrat nevătămat nu de secole, ci poate de milenii. Mi-am dat
repede seama că marile descoperiri în domeniul tehnicii nu vor întârzia să
modifice felul de trai și deci întreaga înfățișare a țăranilor și m-am simțit
răspunzător, ca martor ocular, de a păstra ceea ce nu peste multă vreme va
dispare cu desăvârșire." (fragment din însemnările lui George Löwendal)
Curatori:
prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu
drd. Cristina Cojocaru
Alt Schaessburg
Lansare de carte
Anuarul Muzeului de Istorie
Sighisoara
1 decembrie 2014
De Ziua
Nationala a Romaniei, pe 1 Decembrie 2014, Muzeul de Istorie Sighisoara va invita sa participati la LANSAREA NUMARULUI 7 AL
ANUARULUI MUZEULUI, ALT SCHAESSBURG, in Sala Festiva a Primariei Municipiul Sighisoara,
incepand cu ora 15:00!
Acest eveniment a devenit deja o traditie, anuarul
muzeului fiind asteptat atat de specialisti cat si de elevi, studenti si cadre
didactice. De asemenea, multi sighisoreni pasionati si interesati de istorie si
in mod deosebit de istoria locala, asteapta in fiecare an aparitia acestei
lucrari prestigioase, care aduna in paginile ei, munca de cercetare de peste an
a specialistilor Muzeului de Istorie Sighisoara si a colaboratorilor acestuia.
In acest an multe subiecte interesante asteapta sa le descoperiti lecturand cu
placere lucrarea! Va asteptam cu drag!
***Ina Hent
Franz Mandy fotograful regal
Muzeul Municipiului București
4 decembrie 2014
Se născuse
la Budapesta, în 1848 după G. A. Tacid, în 1846 după istoricul Adrian Stan. Într-un
interviu din preajma primului război mondial, marele avocat George Mandy era
convins că unchiul său urmase cursuri universitare, chimia şi dreptul, dar,
simţindu-se atras de pictură, se reprofilase ca diletant în acest domeniu,
sfârşind prin a se orienta către fotografie, unde cunoştinţele de chimie puteau
fi puse în slujba „frumosului”.
Istoricul Narcis Ispas ofera cu generozitate date
suplimentare descoperite în arhive. Din nota domniei sale am aflat că tatăl fotografului
se numea Leopold şi că în anul 1891 trăia în localitatea Czegled, că numele de
fată al soţiei sale era Rosa Kun, că Johann (de ce nu Janos?) Mandy, fără
specificaţia gradului de rudenie, domiciliat în Cluj, îl reprezenta într-o
delicată problemă de succesiune ivită după decesul în 1905 al unui misterios
Liszner Filip din Czegled, probabil rudă apropiată a mamei sale. Nu am
specificat întâmplător nemenţionarea de către fotograf a gradului de rudenie
ce-l lega de Johann Mandy. Era sau nu fratele lui? Nu numai că îi acordase
încrederea maximă în demersurile succesiunii, dar, vreme de aproximativ cinci
ani, între iunie 1877- ianuarie1883, proprietarul atelierului Mandy din
Bucureşti figura când doar cu iniţiala “J” urmat de „& CO”, când cu această
iniţială plus „& Fr.”, rareori cu numele „Frantz Mandy”.
În aceşti cinci ani, conform lui Tacid, care l-a ignorat pe
„J”!, dar şi adresei de pe suportul fotografiilor, atelierul – preluat de la
Franz Duschek-tatăl – se afla pe Podul Mogoşoaiei nr. 21, în casa Hristodor. În
anul 1882, când Franz Mandy şi-a construit casa de pe strada Câmpineanu (fostă
Ştirbey Vodă) nr. 4, în vecinătatea Teatrului Naţional şi a casei Torok, „J.
Mandy” se gândea deja la părăsirea definitivă a Bucureştilor, deci şi la
ruperea asocierii. Este o presupunere argumentată de „cartoane” şi de „Anuarul
României” pe 1883.
Este de remarcat că, încă din 1879, dacă data de pe
fotografie (astăzi nu-i mai ştiu cota) este corectă, „J. Mandy” îşi deschisese
un atelier la Râmnicu-Vâlcea, apoi, pentru aproape un deceniu, va mai avea unul
la Târgu Jiu şi, înaintea stabilirii la Cluj, la Braşov. Până în prezent nu am
nicio dovadă că „J” este iniţiala lui Johann şi că persoana cu acest prenume
era fratele său, cum am afirmat cândva. Vorbind la începutul acestui articol de
începutul exploziv al carierei lui Franz Mandy făceam referire directă la nota
lui Tacid, pe care o citez: „În timpul războiului (din 1877, n.n.) fu chemat să
ia oarecari vederi, ca de pildă Baracele de la Cotroceni şi intră astfel în relaţiuni
cu Curtea Domnească, care de-atunci nu-l mai părăsi, conferindu-i titlul de
Fotograf al Curţii Domnesci încă din anul 1878”. În colecţia arhitectului Paul
Miclescu am găsit trei fotografii fără autor ce reprezintă barăci în Cişmigiu,
asemănătoare cu „vederile” de la Cotroceni. Cât priveşte noutăţile tehnice
anunţate de Mandy în Anuare şi în presa bucureşteană, ele sunt numeroase,
prezentate cu o emfază scuzată de calitatea ridicată a fotografiilor. În parte
sunt enumerate şi de Tacid, prezentarea sa elogioasă culminând cu semnalarea
introducerii „fotografiei în culori prin procedeul pigmentului” în anul 1896.
Emanuel Bădescu este bibliotecar în cadrul Cabinetului de
Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Licenţiat în istorie, a colaborat cu
peste 1000 de articole la revistele Formula AS, Magazin Istoric, Lumea Magazin,
Historia, Descoperă, la Ziarul de Duminică şi la multe alte publicaţii. A
publicat volumele 1 decembrie 1918 Alba Iulia-Bucureşti, Imnurile naţionale la
români, Bucureştii subt Guvernul Vremelnicesc, Marele foc şi alte poveşti din
Bucureşti. Este coautor al volumelor Scurtă istorie a Regalităţii în România,
Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Bucureştii
în vremea lui Carol I (lucrare premiată de Uniunea Scriitorilor), Conspiraţia
Securităţii, Carol Popp de Szathmári, fotograful Bucureştilor, ultima apariţie
editorială fiind De toate din vechiul Bucureşti.
Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiei
permanente.
Următoarea conferinţă de joi:
11.12.2014 Cartierele Regiei monopolurilor de stat cu
Andrei Răzvan Voinea
