sâmbătă, 4 octombrie 2014

Trecut-au anii...




Romania de-altadata


Colectii si Colectionari



Un obicei frumos...


Liceul Real - Umanist. Ludus.
Promotia 1977.







Maria - Elena Pascu.
Foto: Moldovan. C. Str. A. Vlaicu nr. 3, Ludus.
25 mai 1977.



Ce mi-e Wolf, ce mi-e Lupu...




Romania de-altadata


Un album cat o viata 


Inscrisuri de toate felurile


Colectii si Colectionari


Wolf Vogel s-a nascut la Barlad, la 7 ianuarie 1866.
(in alt document apare 1865)
Ii vom urmari pasii prin viata prin intermediul mai multor documente.
Unele de-a dreptul spectaculoase. Oricum, incarcate de patina timpului trecut.
Si-a vremurilor cu razboaiele si schimbarile sociale petrecute...
La fel si pentru unele dintre rudele lui.




Cel mai timpuriu act al "dosarului" Wolf/Lupu Vogel.
Inscris parafat de Max Schiffer & Mayer din Barlad la
13/25 august anul....indescifrabil. 
Probabil, la inceputul anilor 1880.
N-am reusit sa inteleg decat ca-i vorba de cinci ani. 
La ce se refera certificatul, inca nu stiu.


Certificat de studii.
Provenind, se pare, de la o scoala comerciala - divizia constructii.
Viena, Austria. 1887 (ziua o stiu: 10; nu si luna...posibil iulie)


Un carnet de asigurari de sanatate
Nu cunosc limba germana si cu traducerile de pe Google...
mai mult ma nelamuresc.
Probabil pe perioada cand a muncit (ucenicie sau practica;
nu prea mi-e clar) la o firma care se ocupa cu...tampoane
 (cred de cele tip vagoane sau locomotive)
Avand in vedere ocupatia trecuta in documentul prezentat in continuare,
posibil sa  fi activat in domeniul constructiilor metalice.


Cert este insa ca a fost emis la Viena, in Austria.



Intuiesc ca a urmat doua cursuri, cu maistrii diferiti
(sau a lucrat in doua echipe)
Intre 15 septembrie 1887 - 2 ianuarie 1888.



1888. Tanarul Vogel este chemat sub arme (prin centrul - "depozitul" -
de recrutare Bucuresti; campania a IV-a)
Nu stim daca sub prenumele de Wolf. Sau de Lupu.
Oricum, este acelasi lucru.


Certificat eliberat de Arsenalul Armatei. 
La 29 octombrie 1893.
Atesta ca Fogel (corect Vogel) Lupu a lucrat in atelierul de mecanica
in calitate de strungar, pe perioada:
7 februarie 1891 - 29 octombrie 1893.
Document important (in economia "istoriei" noastre):
 - Vogel si-a tradus (romanizat) prenumele in Lupu.
De-acum incolo asa il vom regasi in "inscrisurile" prezentate.


Act Dotal.
20 decembrie 1897.
Viitorul sot: Lupu Vogel
Tinichigiu; Calea Rahovei nr. 13 (si cel care a scris documentul)
Viitoarea sotie: Anna Hersch Fogl (casnica).
Nascuta pe 10 mai 1875, Bucuresti.
Parinti: Hersch Fogl (croitor) si Maria Fogl (casnica)
domiciliati pe str. Cazarmii, nr. 70 bis.
Astfel stim si cum arata scrisul de mana al lui Vogel.


Dota compusa din:
trusou si mobilier (2000 lei)
bani in numerar (3000 lei).


Treaba serioasa (am mai mentionat asta); semnata si parafata...

La un an de la casatorie, are primul copil: Carol Vogel, 
nascut pe 18 octombrie 1898.
despre acesta nu am mai gasit vreo referire....
Pe 7 iunie 1901 vine pe lume David Vogel.
Are si o fetita, pe Massita, nascuta la 11 august 1905.


Recipisa datata 1 august 1909.
Atesta plata unor taxe pentru constructii de imprejmuire 
si reparatii la un etaj.
Apare si mentionarea adresei: Bateriilor nr. 22.


De pe un fragment de schita putem afla urmatoarele:
Domiciliul lui Lupu Vogel, in 1913: str. Bateriilor nr. 22, Bucuresti.
Si faptul ca avea un atelier 
(presupun, in lumina documentelor din acest articol, de confectii metalice).


Iarasi o presupunere: imobilul de locuit (din care se vede doar un fragment)
se afla la nr. 20.


Ordin de Rechizitie
12 mai 1916.


S-au rechizitionat printre altele
400 drugi de arama, teava de arama (3 kg)
De notat ca la acea data Romania inca era tara neutra 
devenind tara beligeranta (de partea Antantei) 
incepand cu 27 august 1916.


Certificat de absolvire. Datat 20 iunie 1916.
Lui David Vogel (pregatit in particular) ii este atestata, de catre
o "comisiune" de examinare, terminarea invatamantului primar.
Dupa cum se observa, cu note mari la toate disciplinele.
Locul examinarii: Scoala de baieti nr. 12, Bucuresti.



Un alt pas important in viata lui Lupu Vogel
Prin aceasta cerere, datata 4 iulie 1919, solicita acordarea cetateniei romane 
pentru el si familia lui.
Act legalizat la 5 august 1937.



Certificat, datat 4 iulie 1919.
Dovedeste ca a facut (in aceeasi zi, vezi mai sus) cerere pentru
dobandirea cetateniei romane.
Act necesar, cred, in derularea activitatii sale (de "industrias").


Certificat. 3 septembrie 1921.
Se atesta faptul ca David Vogel a frecventat cele 4 clase secundare la
Liceul Real al Comunitatii Evanghelice, Bucuresti.
Situatie care spune cate ceva (despre spiritul tolerant si deschis al societatii);
 desi de religie mozaica, David a fost admis
intr-o institutie religioasa crestina (evanghelica).



Certificat emis la 3 aprilie 1922.
Emitent: Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale Bucuresti.
Institutie unde David Vogel era student; in anul I.

La 11 septembrie 1922, Lupu Vogel cumpara, de la Nicolae Basilescu,
un teren de 600 mp (20 x 30 m). 
Bucata de pamant a facut parte din mosia Maicanesti - Grecoaicele
(daca vreti sa stiti). 


Dl. Lupu Vogel are un nepot, Iancu Vogel. Aflat la mare anaghie.
Ii datoreaza o mare suma de bani (53.350 lei) lui Gheorghe I. Carnaru.
Detinator de "magazin cu fierarie, marchitanie, vopselarie, articole tehnice, etc.,
fringherie, opincarie, ciurele, site, etc.". Dincolo de o esalonare a sumei de incasat, 
mai trebuie acoperita valoarea de 7350 lei. Unchiul sare in ajutorul nepotului
si livreaza lui Carnaru marfuri in contul restului datorat.


Document intocmit la 31 ianuarie 1929.


Certificat datat 15 septembrie 1930.
Bernard (de fapt) Bernhard Vogel (probabil ruda; nascut la 16 martie 1920)
Elev in clasa a III-a.
"Doctorul in medicina" Aurian confirma ca este vaccinat si nu are in familie
vreun caz de boala contagioasa. Act necesar, presupun, necesar pentru inscrierea
in noul an scolar)


Buletin de casatorie intre
David L. Vogel si Rebecca Y. Tevi.
14 septembrie 1933.


Carnet de Contributii detinut de Lupu Vogel.
Atesta plata impozitelor datorate catre stat in perioada 1933-1938.



Document necompletat, cu exceptia a doua pagini, scrise cu 
creionul, cu situatia pe anul 1936/37, respectiv 1937/38.


Recipisa pentru plata sumelor cuvenite statului. 19 noiembrie 1933.
Daca studiati rubricile de impunere fiscala, aflati lucruri interesante.
Se taxa detinerea de servitori (distinct pentru cei cu livrele), de caini
(distinct pentru cei de curte si de lux) sau de cai (de serviciu si de lux).
La fel si pentru vehicule. Exista o taxa si de pompieri.


O alta recipisa, datata 23 august 1935.
Model modificat fata de cel de mai sus.
Servitorii, cainii si caii nu mai sunt taxati (fiecare in parte) distinct. 
Dupa haine, sau rasa... 


Lupu Vogel se adreseaza Primarului. Pe 20 noiembrie 1935.
Aflam ca, din 1933, Massita se casatorise cu dl. Kamerling.
Si ca se produsese o incurcatura cu plata impozitelor (dupa cum reiese 
din textul documentului).
De-acum incolo, pe aceasta tema, numai necazuri si belele...
O sa aflati in continuare.

Dar pana atunci, sa vedem si cum arata un bon de inregistrare a 
"inscrisului" de mai sus.



Chitanta de mana, autentificata, prin care se atesta ca 
Lupu Vogel a primit arvuna (10.000 lei) la vanzarea terenului luat in 1922.
Cel care i-a inmanat arvuna, Lazar Wagner locuia in
suburbia (pe atunci) Grivita, Bulevardul Bucurestii Noi, nr. 173.


2 februarie 1938.


Restul sumei (44.000 lei) urma sa fie achitat pana la 
2 martie 1938.


Pe schita cu situarea terenului vandut (datata 2 martie 1938)
apar si proprietarii (in parti egale):
Iohan Iosephi, Gustav Hauder si Mihail Wagner.


Nu prea mi-e clar. Cel care a platit arvuna a pierdut-o sau 
s-a asociat cu altii. Important este ca Lupu Vogel si-a luat banii.


Conform unei legi (169/1938) au loc verificari/revizuiri ale dosarelor 
prin care a fost acordata cetatenia romana. Asa a fost si cazul lui Lupu Vogel.
Prin sentinta data la 18 mai 1938, in urma actelor depuse, se inchide 
procedura de revizuire.
Aflam, datorita acestui act, si cand Lupu Vogel a facut armata
 - 1888 -

Prim Procurorul Tribunalului Ilfov face insa recurs la aceasta sentinta;
urmeaza un alt proces...







...incheiat, in mod favorabil pentru Lupu Vogel, la
9 august 1938.


Proces Verbal de sechestru
(pentru impozite neachitate)
5 februarie 1940.
S-a pus sechestru pe o masina de cusut Singer si pe...
nu mai sunt sigur ce. In mod cert avea insa capac...


Cerere de suspendare a procesului verbal de sechestru aratat mai sus.
Aflam ca la acea data (7 februarie 1940) Lupu Vogel era decedat.
Succesiunea era pe rol la tribunal si se cerea pana atunci un ragaz, urmand ca 
sa se plateasca apoi tot ceea ce este cuvenit statului.
Se mai arata ca suma pentru care s-a instituit sechestrul este datorata de 
Massita si Jean Kamerling care nu-si achitasera taxele, desi erau
evidentiati separat la fisc.


Certificat - Cazier. Data 2 iunie 1941.
Beneficiar: Bernhard Vogel (vezi mai sus, 1930).
De observat ca locuieste la aceeasi adresa cu Lupu Vogel.



Document in fotocopie. Datat: 2 mai 1942.
Se refera la modul de impozitare a proprietatii imobiliare 
detinute de familia Vogel.
Important pentru noi caci stim cine locuia efectiv aici (fara a sti, in mod precis
si daca era proprietar):
apartament nr. 1, parter (3 camere): ocupat de Ana Vogel (mama lui David).
apartament nr. 2, semi-etaj (2 camere), ocupat de David Vogel.
o magazie de zid si alta de fier (probabil, atelierul). Apartamentul (cred ca se refera 
la spatiu) ocupat de I. A. Comarom. (poate vreo firma)


Proces Verbal de sechestru. 
(pentru impozite neachitate). 
Tot pe numele decedatului Lupu Vogel.
27 mai 1942.
N-am putut distinge mare lucru referitor la bunurile puse sub sechestru. 
Ceva mobilier dar si o cuvertura de masa din plus...


Chitanta prin care, probabil, se acopera datoria constatata mai sus.
4 iunie 1942.


Document in fotocopie. Datat 2 august 1942.
La acea data, elevul Bernhard Vogel facea parte din 
Batalionul Depozit al Marelui Stat Major.
Se cere trecerea lui la Antrepriza Eng. Petrenelli
unde a fost repartizat "nominal".


Proces Verbal
pentru stabilirea impozitului exceptional de reintregire
(Basarabia si Bucovina de Nord)
Se observa ca documentul este destinat mostenitorilor lui Lupu Vogel.
4 februarie 1943.


Comunicare de impunere fiscala.
Aceeasi observatie ca mai sus.
15 octombrie 1943.


Buletin de Nastere. Datat: 30 noiembrie 1946.
Eveniment fericit pentru David si Rebeca Vogel.
Pe 29 noiembrie 1946 vine pe lume fiica lor Eugenia.


Atat pe fata documentului cat si pe spatele acestuia
putem distinge stampilele necesare cartelei.
Cea de aici, pe perioada aprilie - iunie 1946,
arata ca Rebeca lucra la AKO. SA.


Cartea de Munca a Rebecai Vogel (sotia lui David).
25 iulie 1946.



Datorita acestui document aflam date suplimentare despre Rebeca.
Nascuta la Bucuresti pe 16 august 1916.
Parinti: Iacob si Vida Tzevi.
Pregatire: 4 clase de liceu.
La data intocmirii carnetului: functionara (dactilografa)
- biroul de "vamuiri".
La specialitate este trecut termenul: "cherestea".
Cam hazliu termen si ambiguu !
Se refera, de fapt, la specificul firmei la care lucra (de la 1 mai 1946)
A.K.O. S.A. - str. Regala nr. 9, Bucuresti.
Unde a mai lucrat pana-n 1946:
practicanta (I. Hang) 1928 - 1929.
Dactilografa la Distributia de Petrol Bucuresti (1930-1940)
si diversi (1945-1946).

La A.K.O. lucreaza pana la 30 septembrie 1948
(intre timp survenise si Nationalizarea...)




Rebeca Vogel.
Singura, din pacate, fotografie din acest album.
Lipsa acestui  fel de imagini este compensat si inca bogat, cred eu,
de multimea documentelor si de tipul acestora. 
Am putut afla multe si am putut retrai astfel, odata cu personajele noastre, 
anii dar mai ales vremurile demult apuse.