Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri de anul acesta
prezintă publicului, pe lângă icoane, cruci, pristolnice, minaturi religioase
și alte obiecte de cult, o serie de întâlniri și workshop-uri cu meșteri
iconari, artiști și meșteri cruceri sau orfevrieri, care, după încheierea
târgului, vor susține câteva discuții libere sau demonstrații prin care vor
încerca să traducă limbajul meșteșugului povestind despre tehnici, stilul pe
care și l-au conturat și sensul / semnificația demersului lor. Iconarii invitați
au un traseu interesant atât din unghiul meșteșugului, cât și din perspectiva
contextului în care s-au format și au lucrat. De la studii de artă, la
descoperiri și dezvoltări autodidacte, ei redescoperă autenticitatea obiectului
de cult prin căutări și reconstituiri personale ori inovații care folosesc
imaginea tradițională ca re-sursă și teritoriu de explorare continuă pentru
creațiile contemporane ale artiștilor și ale meșterilor iconari, urmărind
calitatea tehnicii și a meșteșugului, evitând expresiile kitsch și
serializările industriale pentru scopuri comerciale.
Obiecte prezente în târg: prăznicare, sfinți protectori,
sărbătorile mari, heruvimi, Crucea în variante ne-împuținate, închipuite și
zugrăvite pe icoane pe lemn, icoane pe sticlă, icoane de vatră, crucițe, cruci
de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri,
obiecte și lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre. Însoțim iconarii
cu poame de toamnă, suc de mere, turtă dulce, dulcețuri, miere și prăjituri de casă
ATELIERE / ÎNTÂLNIRI
Copiilor și celor care vor să cunoască atelierul nevăzut al
icoanelor, al îngerilor pictați și al crucilor de mână, le facem, ca și în anii
trecuți, invitația de a descoperi cum se desenează izvoadele și se zugrăvesc
sfinții, cum se însemnează și se încrustează pristolnicele și icoanele de vatră
în cadrul unor ateliere – întâlniri.
PROGRAMUL ATELIERELOR (WORKSHOP-URI, DISCUȚII LIBERE)
12 septembrie, ora 15.00 - 17.00
atelier de sculptură în lemn pentru copii (8 -14 ani) cu Vasile
Moldoveanu, meșter crucer
12 septembrie, ora 13.00 - 15.00
atelier de pictură pe sticlă pentru copii și adulți cu Nicu
Muntean, meșter iconar
13 septembrie ora 11.00 - 13.00
atelier de sculptură în lemn pentru copii (10-14 ani) cu
Vasile Moldoveanu, meșter crucer
13 septembrie, ora 13.00 - 15.00
atelier de pictură pe sticlă pentru copii (10-14 ani) cu
Silviu Batariuc, artist iconar
14 septembrie, ora 11.00 - 13.00
atelier de pictură pe sticlă pentru copii cu Radu Dincă,
meșter iconar
14 septembrie, ora 15.00 - 17.00
atelier de pictură pe lemn cu Angela Ludoșanu, meșter iconar
15 septembrie, ora 11.30 - 13.00
/ discuții – atelier cu
Oana Musceleanu, iconar
16 septembrie, ora 11.30 - 13.00
/ discuții – atelier cu
Teodora Roșca, artist iconar
17 septembrie, ora 11.30 - 13.00
/ discuții – atelier cu
Radu Dincă, meșter iconar
18 septembrie, ora 11.30 - 13.00
/ discuții – atelier cu
Angela Ludoșanu, meșter iconar
19 septembrie, ora 11.30 – 13.00
/ discuții – atelier cu
Popa Bogdan, artist orfevrier, crucer
Perioadă: 12 - 14 septembrie 2014
Loc de desfășurare: Curtea muzeului, Sala Acvariu
Coordonatori: Lila Passima, Cosmin Manolache
Orarul târgului: 10.00 - 18.00
Date de contact: cosmanolo@yahoo.com /
info@muzeultaranuluiroman.ro
Persoană contact: Raluca Oprea Minoiu
021-317.96.61,
raluca.minoiu@muzeultaranuluiroman.ro
Numarul maxim de persoane /atelier - 10.
Iata ce ne scrie unul dintre participanti, dl. Claudiu Victor Gheorghiu
Pentru mine, ca pictor iconar, semnificatia inceputului
anului bisericesc la 1 septembrie are o incarcatura aparte.Primele mari
praznice ale lunii septembrie sunt NASTEREA MAICII DOMNULUI pe 8 septembrie si
INALTAREA SFINTEI CRUCI pe 14 septembrie.Crucea este dovada vie a PATIMILOR si
RASTIGNIRII MANTUITORULUI, pentru noi si pentru a noastra mantuire, probabil de
aceea este si una din cele 3 zile de post obligatoriu de peste an.Din punct de
vedere strict al canoanelor picturii bizantine, asa cum ne sunt ele transmise
si prin Erminii, reprezentarea INALTARII SFINTEI CRUCI nu trebuie sa aiba nici
o abatere grava, cum ar fi adaugarea in scena a SF. MARE IMPARAT CONSTANTIN.In
descrierea INALTARII SFINTEI CRUCI din Erminia picturii bizantine, apar doar
SF. MARE IMPARATEASA ELENA, mama imparatului CONSTANTIN, alaturi de SF.
MACARIE, Patriarhul Ierusalimului, acesta tinand cinstita cruce a MANTUITORULUI
.Alaturi de ei, popor si boieri uitandu-se la cinstita cruce.”. Voi reda mai jos
un mic fragment din lucrarea mea de licenta”CONSTANTIN CEL MARE SI
CRESTINISMUL”, in legatura cu acest subiect:”Astfel, imparatul si mama sa au
ridicat pe Locul Sfantului Mormant o biserica monumentala, distrugand templul
Venerei construit de pagani pe acel loc. Constantin a scris lui Macarius,
episcopul Ierusalimului, sa grabeasca constructia pentru ca autoritatile au
ordin sa-i puna la dispozitie toate mijloacele materiale. Elena construieste o
biserica pe locul NASTERII lui IiSUS HISTOS in Bethleem si alta pe Muntele
Maslinilor. Eusebius de Cezareea descrie aceste trei biserici cu multe
amanunte, dar nu istoriseste despre aflarea crucii originale pe care a fost
rastignit HRISTOS. Aceste amanunte le vom afla de la alti scriitori crestini.
Dupa descoperirea, in mod miraculos, a crucii patimilor lui HRISTOS, mama
Imparatului a lasat o parte din lemn la Ierusalim, iar alta parte i-a trimis-o
lui Constantin, care a pus-o in statuia de pe coloana de profir din
Constantinopolis. Elena a mai gasit tabela cu inscriptia IN.R.I. [n limbile
latina, greaca si ebraica, precum si cuiele ce fusesera batute in mainile si
picioarele lui IiSUS HRISTOS cand a fost rastignit. …… Obosita dupa calatoriile
din Palestina, facute la o varsta atat de inaintata, imparateasa Elena a murit
probabil la Nicomedia, in 327 sau 328 d. HR.”
Troparul Inaltarii Sfintei Cruci
Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea
Ta; biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste si cu
Crucea Ta pazeste pe poporul Tau."
Fotografie din 2007.
Intrarea la târg și atelierele sunt libere.