vineri, 15 august 2014

Sarbatoarea Buzduganului




Comuna Dragus


17 august 2014





    Acest obicei se sărbătoreşte neîntrerupt de peste 150 de ani, fără a fi modificat în vreun fel. Costumele populare sunt însă mult mai vechi, motivele florale fiind realizate în războiul de ţesut, motive păstrate de femeile vârstnice, care cunosc meşteşugul şi îl transmit mai departe generaţiilor viitoare. Cu ocazia sărbătorii Buzduganul, începând de la copii şi până la cele mai vârstnice persoane din comună, toţi îmbracă portul popular şi pornesc cu alai prin sat.

Semnificaţia Buzduganului

   Acesta e un obicei popular vechi al locului, unul de mulțumire către Dumnezeu: patru cununi împletite din spice de grâu reprezintă cele patru anotimpuri, iar cele 12 spice îi reprezintă pe cei 12 apostoli.Obicei tradiţional pentru satul Drăguş, BUZDUGANUL reprezintă sfârşitul unui ciclu. Acest obicei se desfăşoară la sfârşitul secerisului când tinerii care au lucrat la câmp organizează o petrecere care să marcheze terminarea muncii. Buzduganul este alcătuit din elemente specifice localităţii, rischitor, 3 rânduri de beţe şi spice de grâu, şi este confecţionat de către un localnic.
La sărbătoare participă atât fete cât şi băieţi, aceştia fiind grupaţi câte 12.
   Interesant este faptul că tinerii se adună la troita de langa fantana, după care pornesc prin sat însoţiţi de muzicanţi. La fiecare poartă, femeile bătrâne ies în costumul popular şi se alătură tinerilor. Până la ieşirea din sat, alaiul devine tot mai numeros. Lor li se alătură turişti, rude şi alte persoane venite special pentru a asista la acest eveniment. Toată zona Făgăraşului va răsuna de muzică și voie bună.
***Asociatia "Cele mai frumoase sate din Romania"

Descoperind Tunisia




Prezente romanesti peste hotare


Maia Stefana Oprea


Cap Marina Monastir, Tunisia


23 - 30 august 2014



Asa cum a fost




Romania de-altadata


Un album cat o viata


Colectii si Colectionari



Un nou teanc de "inscrisuri" gasite prin targul de vechituri,
 prilej de a reconstitui crampeie din destinele unor oameni; 
care au trecut prin viata.
Si-o noua ocazie de a rasfoi diverse tipuri de documente
 - dintre care unele in premiera -


Extras din registrul Starii Civile pentru Nascuti pe anul 1900.
Eliberat pe data de 14 ianuarie 1950.
Maria Coama s-a nascut pe data 2 iunie (ora 10 dimineata) 1900, 
in locuinta parintilor:
Ion Coama (26 ani, invatator) si
Ioana (25 ani, casnica)
din localitatea Barastii de Cepturi, comuna Barasti, judetul Olt.
Nasterea a fost inregistrata pe 3 iunie 1900.
Martori: Carstea Din Coama (60 ani) si Ion Mihai Coama (66 ani)
de profesie plugari (locuind in aceeasi localitate).

In noul Certificat de Nastere, emis pe 25 noiembrie 1953,
data inregistrarii nasterii este trecuta ca data propriu-zisa a venirii pe lume.


Maria Coama se casatoreste cu Marin Gh. Constantinescu
pe 21 noiembrie 1921.


Extract Din registrul actelor de casatorie pe anul 1921.
Eliberat la 23 ianuarie 1943.



Interesanta rubrica de "declaratiuni" din partea de sus.


In rezumat, mai aflam urmatoarele:
Marin Constantinescu avea la acea data 25 de ani si era student
fiind cu domiciliul la Bucuresti.
S-a nascut (prin 1896) la Barastii de Vede, judetul Olt.
Parinti:
Gheorghe (agricultor) si Ioana (nascuta Andrei; fara profesie)
ambii domiciliati in Barastii de Vede.
Maria Coama era pe atunci casnica si domicilia in 
comuna Fagatel, jud. Olt.
Martori au fost:
Ana Davidescu (25 ani, fara profesie, str. Tanase Vasilescu, nr. 5)
Gh. Iorgulescu (38 ani, functionar, str. Campoduci, nr. 25)


Al doilea exemplar din acelasi document.


Cei doi au impreuna o fetita; iata si documentele care atesta acest lucru,
in original si copie:


Extras din Registrul Starii Civile de Nascuti pe anul 1924.
eliberata pe 23 februarie 1932.



si copia - eliberata pe 18 martie 1939.


Asadar:
Ligia Constantinescu s-a nascut pe 23 august 1924 (ora 2 dimineata),
in locuinta parintilor din satul Vineti, comuna Spineni, judetul Olt.
Aflam si profesia parintilor de la acea data: 
avocat, respectiv invatatoare.
Martori: D. I. I. Alexiu (27 ani, judecator) si Jean T. Hurnuz (38 ani, avocat)


In 1927, Maria si Marin cumpara o bucata de pamant (7289 mp) in 
comuna Spineni, Olt.




Cei doi se despart pe 7 iulie 1932.
Fapt atestat prin Certificatul de mai jos (original si copie) la...
...23 ianuarie 1943 (aceeasi data cu "extract" -ul de casatorie).





Maria Coama s-a recasatorit cu Vasile Dobrescu,
in comuna Baneasa, Judetul Vlasca,
pe 28 ianuarie 1933.


Extras din Registrul Starii Civile pentru Casatoriti pe anul 1933.
La acea data, Vasile Dobrescu era functionar "public".
Domiciliat in comuna Baneasa, cu resedinta in comuna Calugareni, Vlasca.
Maria Coama era invatatoare, cu domiciliul in comuna Calugareni.
"Nu s-a incheiat act dotal".
Martori le-au fost:
Mari Spanu si Ivan Anni - functionari, cu domiciliul in Baneasa.



Copia documentului de mai sus.


Sa cunoastem mai multe si despre Vasile.
In acest sens ne vor ajuta urmatoarele inscrisuri:


Extras din registrul starii civile de nascuti din anul 1902
(eliberat la 6 ianuarie 1950)


si noul Certificat de Nastere (eliberat pe 15 mai 1956)


Vasile Dobrescu s-a nascut pe 1 ianuarie 1902 (la ora 8 dimineata)
in casa parintilor din localitatea Negru-Voda, judetul Constanta.
Observatie: este vorba de o denumire actualizata sau adaptata caci in 
extrasul de mai sus apare (se pare): cantonul Dambuchioi, comuna Caraorman.
Nastere inregistrata pe 2 ianuarie 1902.
Parinti: Tudor (47 de ani, agricultor) si Elena (37 de ani, menajera).
Martori: Stefan Dumitru (30 de ani) si Vasilachi Stan (45 ani), ambii plugari.


Interesant ultimul paragraf. De unde vedem ca Ilie Stavrescu
nu prea a avut incotro...


Maria Dobrescu, la acea data invatatoare in comuna Draganesti, jud. Vlasca,
cumpara in februarie 1937 o proprietate si-un loc de casa (214, 15 mp) la Giurgiu.
Bunurile imobiliare au in spate o mica "poveste".




O parte (Stefan cel Mare nr. 10) fusese cumparata de la Samy M. Cappon
(comerciant) in aprilie 1914 iar cealalta (de la nr. 12) in octombrie 1923.
Dar cu ajutorul portarelului care l-a ajutat pe proprietarul de drept,
Ilie Stavrescu, sa intre in posesia averii dotale a
 Victoriei si lt. colonel Em. Turtureanu.

Cele doua documente prezentate in continuare mi-au dat ceva bataie de cap.
Chiar daca numele "protagonistilor" corespund (cu o exceptie Ligia - Ligica)
nu se potrivesc cu alte acte la care fac referire.


Certificat de Botez emis la 7 ianuarie 1939.
Autor: preotul paroh al Garnizoanei Bucuresti.
Una dintre ipoteze: act necesar pentru inscrierea la liceul pomenit mai jos si,
in graba, s-a procedat la un "subterfugiu". Oricum, pare mai degraba a fi o
"rebotezare".


Certificat de Botez emis la 1 septembrie 1942.
Imi pare mai veridic, vezi si pomenirea datei savarsirii:
15 aprilie 1925, la Biserica Adormirea Maicii Domnului, Fagetel, Olt.
Nasa, ca si mai sus: Paula (si nu Paulina) Didescu din Bucuresti.


Fotografie dupa Diploma de Bacalaureat ("sectiunea literara") a
Ligiei Constantinescu.
Emisa la 11 septembrie 1942 (sesiune tinuta in luna iunie).
Liceul absolvit: Alex. Gr. Cantacuzino, Giurgiu.



Certificat Provizoriu emis de Universitatea Bucuresti
pe 5 aprilie 1947.
Ligia Constantinescu este licentiata 
a Facultatii de Litere si Filozofie, specialitatea Filozofie Moderna.
Ma indoiesc ca noul regim si autoritatile instalate nu peste mult timp la 
conducerea tarii au apreciat cumva aceasta "calificare".
Este si explicatia posibila a evolutiei starii de sanatate a Ligiei in anii care vor urma
(vezi in continuare). 


Extras din Registrul Starii Civile pentru Casatoriti pe anul 1949.
Emis la data de 4 septembrie 1950.
Ligia Constantinescu 
(pe atunci functionara, locuind pe strada Dr. Draghiescu, nr. 17, Spineni, Olt) 
se casatoreste cu Ion Dahoteu (?)
(sculptor, cu domiciliul in Bucuresti, str. Lamaitei, nr. 32).
Ion era fiul lui Gheorghe si-al Ecaterinei (nascuta Stoianovici).
Evenimentul a avut loc pe 22 octombrie 1949.
"Nu s-a incheiat conventiune matrimoniala".
Mariajul celor doi nu a durat prea mult, despartindu-se 
pe 19 iulie 1950.


Maria Dobrescu cumpara, in nume propriu, un apartament situat 
pe strada Ceres, Bucuresti. 9 noiembrie 1953.
La acea data locuia pe strada Vigilentei, la nr. 7.

La o zi diferenta, tot Maria vinde o parte a proprietatii din Giurgiu.
10 noiembrie 1953.


Pe 20 aprilie 1954, Ligia se desparte de Niculae Stanca, 
conform documentului de mai jos:


Nu cunosc data/perioada celei de-a doua casatorii a Ligiei.


Certificat prin care se constata ca Maria Dobrescu nu figureaza cu vreun venit pe 1954.
Act care ii servea la "prevederi sociale".

Ajunsi aici sa vedem si cum aratau Certificatele de Asigurare ADAS;
polite incheiate de Maria pentru apartamentul din strada Ceres nr. 17.


Pe 1957,


1958,



1959,



1960


si 1961.

 


Declaratie pentru stabilirea impozitului pe cladiri si terenuri din orase
pe anul 1958 (data la 13 februarie 1958).

Ceea ce a ramas din bunurile imobiliare giurgiuvene este vanduta de 
sotii Dobrescu pe 29 iulie 1958.



Fiind nestiutoare de carte, Stan Maria a semnat cu degetul.

In continuare va prezint cateva documente care pot explica (in parte) si 
esecurile Ligiei avute pe plan familial.






O prima observatie:
domiciliul: str. Iulius Fucik, nr. 22.
Sunt documente emise intr-un interval scurt de timp
(26 ianuarie 1960 - 14 noiembrie 1961)
 si care atesta o situatie dramatica.
Recititi ultimul "inscris" si mai luati in calcul un lucru:
in acele timpuri era de-a dreptul rarisim ca 
sa-i fie cuiva "contraidicata orice fel de munca". 

Maria Dobrescu a plecat dintre noi pe 23 aprilie 1971.


Si acum un document prezentat in premiera...


...din care aflam cauza deceseului: accident vascular cerebral dar si ca 
Maria a fost inmormantata in comuna Fagetel, judetul Olt.


Certificat de Mostenitor emis pe numele Ligiei Constantinescu.
Emis la 12 august 1971.

In calitate de mostenitoare, Ligiei Constantinescu i se transfera 
(la Administratia Financiara) rolul pentru locuinta din 
strada Ceres nr. 17.


30 septembrie 1971.



 Vasile Dobrescu se stinge din viata pe 14 decembrie 1972.



Dupa cum se vede, Ligia obtine si un "ajutor de deces" (800 lei).


Un alt tip de  "inscris" prezentat pentru prima oara.
Incinerare efectuata pe 17 decembrie 1972.
Din care aflam un fapt emotionant: cenusa defunctului, depusa intr-o urna,
a fost incredintata familiei (Ligiei), pe 10 mai 1973, pentru inmormantare la
Fagetel (Olt). Acolo unde era depus si trupul sotiei, Maria...


13 iunie 1973.
Ligia Constantinescu vinde apartamentul din str. Ceres nr. 17.
Foarte importanta referirea la riscul pe care si-l asuma cumparatorul 
"stiind ca el  - apartamentul, n.a. - este situat intr-o zona supusa studiilor 
de sistematizare a Capitalei".
Pana acum am crezut ca acest "risc" a aparut mult mai tarziu, 
cam dupa cutremurul din 1978.


Ultimul document avut la dispozitie, unul de-a dreptul banal 
si atat de prozaic.


22 februarie 1999.
Din care tot am aflat ceva:
ultima adresa a Ligiei: str. Liviu Rebreanu nr. 15.

Din pacate, in dosarul plin de documente nu am gasit
decat doua fotografii.


Maria si Ligia aflate in extremele acestei imagini.
Doua destine, oarecum asemanatoare.
Si "nea" Vasile...


Ramas bun !