joi, 3 iulie 2014
Zilele Culturii Populare Valcene
Muzeul ASTRA
Pridvor Valcean
Dumbrava Sibiului
editia a IX-a, 5 - 6 iulie 2014
Muzeul ASTRA vă invită la sărbătoarea Zilelelor Culturii Populare Vâlcene
- Pridvor Vâlcean, sâmbătă și duminică în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
Muzeul ASTRA, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea şi Arhiepiscopia Râmnicului, organizează în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în zilele de 5-6 iulie 2014, cea de a IX-a ediţie a Zilelor Culturii Populare Vâlcene – Pridvor Vâlcean.
Târgul meşterilor populari vâlceni se va desfăşura în zona Târgului de ţară, zilnic, între orele 11.00-19.00. Renumiţi meşteri şi creatori populari vâlceni vă invită nu numai să le cumpăraţi produsele, ci şi să învăţaţi, alături de ei, tainele lucrului bine făcut.
Duminică, 6 iulie 2014, ora 9:00, ziua va începe cu oficierea Sfintei Liturghii de către Preotul Rareş Sbera împreună cu un sobor de preoţi şi fraţi monahi de la Sfânta Mănăstire Cozia.
Spectacolul Folcloric, susţinut de nouă ansambluri de cântece şi dansuri populare de pe întreg cuprinsul judeţului Vâlcea, începând cu ora 16.30, pe Scena de pe lac, va completa programul zilei de duminică.
Nud
Arta plastica contemporana romaneasca
Galeriile de Arta, Focsani
4 iulie 2014
***CentrulCultural Vrancea
Targul Mestesugarilor - editie aniversara
Fundatia Veritas
Sighisoara
editia a X-a, 3 - 5 iulie 2014
În perioada 3-5 iulie 2014, Fundația Veritas vă invită la cea de a X-ea ediție a Târgului Meșteșugarilor. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Sighișoara, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Mureș, prin Programul de finanțare nerambursabilă, domeniul Cultură pe anul 2014.
Ideea organizării unui Târg al Meșteșugarilor la Sighișoara îi aparține doamnei Dorothy Tarrant, Directorul Fundației Veritas, care, prin acest eveniment, a dorit să readucă în vechea cetate tradiția de a organiza un târg de meșteri populari. Pe lângă aceasta, evenimentul se vrea a fi și un omagiu adus breslelor de meșteșugari pentru care Sighișoara era cunoscută odinioară.
Edițiile precedente au demonstrat faptul că Târgul Meșteșugarilor este o acțiune culturală deja consacrată în calendarul evenimentelor organizate anual în orașul nostru. La ediția aniversară a târgului vor participa în jur de 50 de meșteri populari din județele Mureș, Cluj, Sibiu, Bistrița, Harghita, Covasna, Suceava etc., cu meșteșuguri populare vechi de sute de ani, dar și meșteșuguri mai noi – toate purtând amprenta talentului și a pasiunii pentru arta populară.
Prin organizarea acestui eveniment, ne dorim să contribuim la conservarea și promovarea vechilor tradiții meșteșugărești, să-i facem sensibili pe cei tineri la valorile culturale autentice, încurajându-i să deprindă arta meşteşugurilor tradiţionale. În acest scop, în fiecare zi a târgului, se vor organiza ateliere în cadrul cărora persoanele interesate de arta populară vor putea observa și chiar vor avea ocazia să fie ucenici ai meșterilor prezenți la târg. Vom avea ateliere de pielărie, de ceramică, de cusut, de sculptură în lemn, de încondeiat ouă etc.
De la târg nu vor lipsi grupurile folclorice din zona Sighișoara, care vor întreține atmosfera cu dansuri și cântece populare, reprezentând etniile română, maghiară, săsească și rromă.
Deschiderea oficială va avea loc în data de 3 iulie,
ora 11:00, în Piața Muzeului.
Elena Istrati
Fundația Veritas-Sighișoara
***Municipiul Sighisoara
Festivalul Internațional de Poezie Artgothica
Sibiu
11 - 13 iulie 2014
COMUNICAT DE PRESĂ
În perioada 11 – 13 iulie, la Sibiu, se vor desfășură lucrările Festivalului Internațional de Poezie Artgothica. În cadrul Festivalului, vor fi acordate Premiile Naționale pentru Poezie Mircea Ivănescu, de către un Juriu prezidat de către scriitoarea Nora Iuga, din Juriu mai făcând parte scriitorii Cipariu Dan Mircea, Virgil Diaconu, Adrian Suciu și Lucian Vasilescu.
În programul Festivalului sunt incluse două nopți de recitaluri poetice și muzică folk, cu Maria Gheorghiu și Nicu Nicușor. În cadrul Festivalului vor avea loc prezentări de carte, de publicații și proiecte culturale, dezbateri pe teme literare precum și festivitatea de premiere a câștigătorilor acestei ediții a Premiilor Naționale pentru Poezie Mircea Ivănescu.
Au confirmat participarea aproximativ 50 de poeți, critici literari, redactori șefi de publicații culturale din țară și străinătate (Germania și Israel).
Festivalul Internațional de Poezie Artgothica este organizat, în colaborare, de către Asociația Culturală Asociaţia Artgothica Sibiu și Asociația Culturală Direcţia 9, cu sprijinul financiar și logistic al Primăriei municipiului Sibiu și al Consiliului Județean Sibiu.
Esti floare de dor, Basarabie
Muzeul Judetean Botosani
Galeriile de Arta Stefan Luchian, Botosani
Alecu Renita, Stefan Renita
4 - 18 iulie 2014
Comunicat de presă
Muzeul Judeţean Botoşani prezintă, în perioada 4 – 18 iulie 2014, în spaţiul Galeriilor de Artă Ştefan Luchian, Botoşani, expoziţia tematică Eşti floare de dor, Basarabie realizată în parteneriat cu Fundaţia Nicoară Botoşani şi Primăria Municipiului Botoşani, în cadrul
Proiectului transfrontalier denumit În aceeaşi limbă.
Expoziţia reuneşte un număr de 60 de lucrări – fotografii imprimate pe o pânză specială – dând impresia unor adevărate picturi, imagini surprinse în Republica Moldova de către jurnaliştii şi artiştii fotografi Alecu şi Lucian RENIŢĂ.
Îndrăgostiţi şi impresionaţi de istoria, destinul, frumuseţea şi pitorescul acestui spaţiu, autorii, originari din judeţul Lăpuşna, au realizat de-a lungul vremii peste 15.000 de fotografii ale peisajului basarabean. O parte a acestor lucrări au fost prezentate publicului din România în cadrul unor expoziţii găzduite de Muzeul Ţăranului Român - din Bucureşti, de Muzeul Unirii din Alba–Iulia şi la Palatul Parlamentului.
Referindu-se la Alecu RENIŢĂ, unul dintre autorii fotografiilor, Mircea Druc, fostul prim ministru al Republicii Moldova, menţiona: "Alecu Reniţă a intrat în istorie ca unul dintre liderii de frunte ai Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia. Acum 27 de ani, când l-am descoperit, era acelaşi unionist convins ca şi în ziua de astăzi, numai că atunci, în Uniunea Sovietică, ţi se lua capul dacă afirmai că eşti român şi Basarabia e românească. Alecu a cunoscut ce înseamnă teroarea sovietică, a fost persecutat şi a suferit prigoana comunistă pentru convingerile sale româneşti".
Vernisajul, care va avea loc vineri, 4 iulie 2014, ora 14:00, la Galeriile de Artă Ştefan Luchian Botoşani (Str. Piaţa Revoluţiei nr. 13, telefon 0231/514197) propune tuturor o imagine de suflet a spaţiului de dor, basarabean, dintre Prut şi Nistru, o invitaţie la meditaţie, la conştienzarea unei părţi a istoriei naţionale văzută atât prin prisma lentilei fotografice, cât şi prin preaplinul iubirii de ţară.
Program de vizitare: zilnic 9 – 17. Intrarea gratuită.
Întocmit,
Ana-Elisabeta Florescu, muzeograf