luni, 5 mai 2014

Artiști gălățeni de dincolo de Ocean




Arta plastică contemporană românească


Georgeta Arămescu-Anderson, Constantin Ticu Arămescu,





Cei doi frați.


Ateneul Român, București. Octombrie 1968.








Colț de atelier.



Interviu publicat în Revista România literară, Nr. 3, de joi, 24 octombrie 1968.


Catalog expozițional, Muzeul de Artă Vizuală, Galați. 6 - 11 mai 2014.

***
    Muzeul de Artă Vizuală Galaţi are plăcerea să vă invite la vernisajul expoziţiei ARĂMESCU, marți 6 mai, ora 18.00.
  Expoziția prezintă publicului, lucrări de pictură și sculptură ce poartă semnătura fraților Georgeta Arămescu-Anderson și Constantin Emil (Ticu) Arămescu, de la nașterea căruia se împlinesc 100 de ani pe 6 mai. Lucrările reprezintă o mică parte din donația 
Arămescu
(pictură, sculptură, grafică) aflată în patrimoniul muzeului.
  Nepoți ai lui Virgil Madgearu, Georgeta și Constantin Arămescu s-au născut la Galați, părăsind România după cel de-al doilea război mondial și stabilindu-se în Statele Unite ale Americii. Aici aleg să-și urmeze înclinația artistică, 
deși amândoi erau licențiați în drept, ca și tatăl lor. Lucrările celor doi artiști se află în colecții din Muzeul Național de Artă al României București, Muzeul de Artă Vizuală Galați, Muzeul de Artă Cluj, Muzeul de Artă Modernă din Miami, Norton Gallery, West Palm Beach, Miami, dar și în colecții private din Franța, Spania, Italia, Austria.
   Expoziția poate fi vizionată până duminică, 11 mai (inclusiv).

Expo Rembrandt 2014




Arta plastica contemporana romaneasca


UNAgaleria, Bucuresti, Bucuresti


9 - 16 mai 2014






***Constantin Tanislav

Zilele Muzeului Militar National




Muzeul Militar National Regele Ferdinand I


Bucuresti


editia a XIV-a, 10 - 11 mai 2014



Afis ZMMN-2014

   În zilele de 10 – 11 mai 2014, între orele 10:00 – 14:00, Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I organizează cea de-a XIV-a ediție a manifestării Zilele Muzeului Militar Naţional, tema aleasă pentru acest an fiind marcarea a 100 de ani de la Marele Război.
   În cele două zile ale evenimentului Zilele Muzeului Militar Naţional, specialiştii instituţiei, precum și entitățile participante așteaptă publicul larg cu un program variat şi interactiv.
   Astfel, sâmbătă dimineața, evenimentul debutează cu deschiderea expoziţiei temporare Centenarul Marelui Război 1914 – 1918, expoziție găzduită în Holul de Onoare al muzeului, care prezintă soldatul român în momente de luptă şi în repaos, precum și elementele importante ale vieţii cotidiene de pe front, prin expunerea de  uniforme, armament, decoraţii, obiecte  sanitare, fotografii etc.
   În curtea muzeului, atmosfera specifică Primului Război Mondial va fi reconstituită atât prin realizarea unui bivuac, prezentarea a unor aspecte militare și de viață cotidiană (Asociația 6 Dorobanți), demonstrații de instrucție și tactice, conform regulamentelor militare românești și germane specifice epocii (Asociațiile Tradiția Militară și Deutsches Freikorps), precum și prin demonstraţiile de tragere cu un tun de munte şi cu un mortier de tranşee din anii Primului Război Mondial ale Asociației Naționale a Colecționarilor de Arme.
   În paralel, standul organizat de Muzeul Transmisiunilor, filială a Muzeului Militar Naţional Regele Ferdinand I va prezenta  un punct de transmisiuni militare în campanie, iar Asociaţia Societas Militae Getae, ai cărei membri vor fi echipaţi în costume medievale din secolul al XV-lea, vor prezenta reconstituiri de dueluri, mânuiri de armament alb şi tir cu arcul tradiţional.
   La standul Eroii Reîntregirii Naţionale va fi prezentată o fotoexpoziţie ce grupează fotografii ale monumentelor ridicate în cinstea memoriei eroilor români în perioada anilor 1916 – 1919, precum şi obiecte cu caracter memorialistic, obiecte în jurul cărora se va organiza şi un concurs tematic cu premii. De asemenea, la acest stand, vor fi prezenţi studenţi din Asociaţia Dacia de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, precum şi membri ai Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor Regina Maria.
   În ceea ce privește tradiţiile cercetăşiei, acestea vor fi reconstituite de Asociaţiile Fraţii Dimăncescu şi Cercetaşii Tradiţionali din România, care, prin standul de prezentare, demonstraţii şi jocuri cercetăşeşti vor încânta mai ales micii vizitatori.
   Pe lângă expozițiile permanente deschise, Muzeul Militar Național va avea și un stand special amenajat intitulat Restaurarea – știință și artă, unde specialiștii Laboratorului de conservare – restaurare al instituției vor expune o parte din obiectele de patrimoniu recondiționate. De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi prezente și alte muzee cu specific militar precum: Muzeul Pompierilor, Muzeul Jandarmeriei, Muzeul Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi Muzeul Poliţiei Târgovişte care vor prezenta aspecte din activitatea lor.
   Una dintre noutățile ediției din acest an a Zilelor Muzeului Militar Național este reprezentată de prezența standului publicaţiei online Redescoperă Istoria, precum și cel al echipei de airsoft Iron Sky România. Redacția revistei Redescoperă Istoria va prezenta o microexpoziție intitulată Fragmente de Istorie. Presa și armata în perioada anilor 1914 – 1990, care va cuprinde aspecte ale presei și ale armatei de-a lungul unui secol măcinat de războaie. Concret, vor fi expuse publicații (ziare și reviste ale vremii), documente, legitimații, fotografii și aparatură foto, insigne, decorații, dar și uniforme militare. De asemenea, vor fi prezentate publicului și expoziția documentară 70 de ani de la înfrângerea Armatei Roșii în BĂTĂLIA de la TÂRGU FRUMOS.
  Echipa de airsoft Iron Sky România va prezenta O istorie a airsoftului, în cadrul căreia vor fi expuse publicații, documente, fotografii, uniforme, echipamente și arme de airsoft din diferite țări și perioade istorice. De asemenea, pe lângă expoziție, vor fi expuse și două vehicule utilizate în jocurile de airsoft: o motocicletă cu ataș Dnepr și un automobil ARO.
  Organizatorii precizează faptul că în cele două zile ale evenimentului vor avea loc depuneri de coroane la Monumentul Eroilor Regimentului 21 Inf. (sculptor Oscar Han), precum şi la monumentul dedicat generalului I. Em. Florescu, (sculptor Jules Clement Chaplain), prezentări de filme documentare, precum și miniconcerte de muzică militară şi muzică de epocă susţinute de fanfara militară a Serviciului Muzicilor Militare. Nu vor lipsi comercianții de antichități, precum și bucătăria de campanie, unde se va servi "hrană de război”, tradiționala fasole cu cârnați. Intrarea este liberă.
***redescoperaistoria.ro

Oameni si locuri in memoria Galatiului




Biblioteca Judeteana V. A. Urechia


Paul Popa - 

Fotoreporterul care a surprins peste patru decenii 

din istoria in imagini a Galatiului


Galati


5 - 31 mai 2014





   În perioada 5 - 31 mai 2014, sediul central al Bibliotecii V. A. Urechia Galaţi, Sala Mihai Eminescu, foaier, etaj 1, găzduieşte expoziţia Paul Popa - Fotoreporterul care a surprins peste patru decenii din istoria în imagini a Galaţiului. 
   Expoziţia face parte din cadrul programului de promovare a personalităţilor gălăţene Oameni şi locuri în memoria Galaţiului, iniţiat de Biblioteca V. A. Urechia în anul 2008.

Vintage Motorcycle




Colectii si Colectionari


Palas Mall, Iasi


5 - 11 mai 2014




   O colecţie unică de motociclete Harley şi Indian, care au intrat în legendă, va putea fi admirată la Palas Mall, în perioada 5 – 11 mai 2014, de către iubitorii de motoare şi nu numai. Expoziţia Vintage Motorcycles va avea loc în Atrium şi va cuprinde adevărate bijuterii pe două roţi, îndrăgite de generaţii de bikeri din întreaga lume.


  Motocicletele expuse sunt aduse din Germania şi fac parte din colecţia Classic Bikes Harley & Indian Private Collection, care deţine, în total, 26 de piese rare. Colecţia a fost prezentată în întreaga Europă, în ţari precum Suedia, Spania, Franţa, Italia, Cehia, Austria, Belgia, Olanda şi Croaţia.




Senzatie si culoare




Arta plastica contemporana romaneasca


Hotel Marshal Garden, Bucuresti


14 - 31 mai 2014




ROST - Esente, gusturi si stari romanesti




Biblioteca Judeteana Baia Mare


Lansare de carte si film


Razvan Voiculescu


13 mai 2014







   Pentru iubitorii Tarii Lapusului (si nu numai) care locuiesc in Baia Mare, sau sunteti in trecere, va astept marti, 13 mai, la Biblioteca Judeteana.
   Se lanseaza albumul de fotografie si filmul ROST. Esente, gusturi si stari romanesti
Tara Lapusului este si ea "prezenta" in album!

Prezinta: profesor Teodor Ardelean.
Invitati: Dana Graura (Casa Terra), Mircea Groza, Horia Simon

Razvan Voiculescu

Podul de cantece




Diaspora romana


Asociatia Femeilor Romance din Grecia, 

Asociatia Moldo-Elena Orfeu


Olga Ciolacu, Daniela Condurache


Atena, Grecia


18 mai 2014




Secaturile




Lansare de carte


Laurentiu Neagu


Biblioteca Judeteana Gheorghe Sincai Bihor, Oradea


6 mai 2014






Cititori celebri din Timisoara




Libraria Carturesti


Locuri fabuloase


Timisoara


7 mai 2014




***via Lucia Doina Cojan

Expozitie comemorativa




Arta plastica contemporană românească


Mihai Barbu


Muzeul de Istorie, Turda


8 mai - 30 iunie 2014






   Muzeul de Istorie Turda în colaborare cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează expoziţia comemorativă MIHAI BARBU (1937-1992) – SCULPTURĂ, DESEN, PICTURĂ, FOTOGRAFII.    Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 8 mai 2014, ora 17,00, la sediul Muzeului de Istorie Turda, str. B. P. Haşdeu, nr. 2, iar cu acest prilej scriitorul clujean Horia Bădescu va evoca omul şi opera lui Mihai Barbu. 
   Un număr impresionant de lucrări sculpturale, grafică şi pictură din colecţiile Muzeului de Artă Cluj-Napoca şi din colecţii private vor fi expuse pentru prima dată la Turda. 
  Născut la 1 Septembrie 1937 în Arad, Mihai Barbu, după absolvirea Institutului de Arte Plastice Ioan Andreescu din Cluj-Napoca îşi va desăvârşi menirea de sculptor, pictor şi grafician, profesând la Liceul de Arte Plastice din Cluj-Napoca. Membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1974, Mihai Barbu va participa cu lucrări la expoziţii colective şi de grup din ţară sau itinerate în străinătate, precum Canada (1988), Germania (1989), Belgia (1990), Ungaria (1994) şi Franţa (1996). Între anii 1968-1998 a fost protagonistul a numeroase expoziţii personale. 
La peste două decenii de la trecerea sa prematură în nefiinţă, iubitorii de artă vor avea prilejul să contemple portrete sculptate în marmură şi piatră sau aluminiu şi să admire lucrări de grafică sau pictură, care trădează o profundă sensibilitate a sculptorului şi poetului Mihai Barbu. Sculpturile monumentale ale unor personalităţi expuse în diferite localităţi din ţară (Alecu Russo, Alexandru Vlahuţă, Avram Iancu, Victor Babeş, Gh. Pop de Baseşti etc.), vor fi prezentate prin intermediul unor fotografii.
   Expoziţia va fi deschisă în perioada 8 mai - 30 iunie 2014, de marţi până vineri între orele 10,00-17,00 şi sâmbătă – duminică între orele 11,00-19,00.

Director,
Mariana Pislaru


***Primaria Turda

Expozitie foto - Haiku




Complexul Muzeal Iulian Antonescu


Lansare de carte


Mihaela Babusanu Amalanci: Stejarul cu flori de cires


Bacau


15 mai 2014



Constantin Brancoveanu - Voievod, Ctitor, Martir, Sfant




Bals


prima editie, 9 - 10 mai 2014





   "Cei vii caută să împărtăşească pe cei morţi cu bucuria ori cu întristarea contemporană. E încercarea de preamărire a celor pe veci adormiţi, pentru a face, prin asemănarea lor cu noi, lauda sau hula celor de azi. Să pomenim pe întemeietori.” (Vasile Pârvan


Comunicat de presă:

   Odată cu ridicarea în scaun a lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), se produce sub oblăduirea sa acel răgaz de peste un sfert de secol atât de necesar creaţiilor de ordin spiritual, răgaz oferit de altfel şi de ambianţa externă, dar vegheat de grija voievodului de a-şi păzi ţara de invazii străine sau de participări militare în folosul altora.
   În amintirea posterităţii, figura lui Constantin Brâncoveanu s-a detaşat nu numai ca o personalitate aparte în domeniul ocrotirii artelor şi culturii, care în timpul domniei sale au cunoscut o înflorire deosebită, ci şi prin marile sale merite pe tărâmul politico-diplomatic. El s-a menţinut în scaunul Ţării Româneşti aproape 26 de ani - datorită cumpătării, chibzuinţei şi rolului în care a înţeles să-şi îndeplinească menirea de promotor al idealului de independenţă a patriei, într-o perioadă de mare restrişte şi tulburări în acest colţ al continentului european. 
   După cum a relevat atât de inspirat Nicolae Iorga : "Brâncoveanu a izbutit să păstreze nu numai Ţara Românească, ci întreaga noastră naţiune, ca trup politic, ca suflet românesc, timp de mai bine de un sfert de veac.”
  Om politic şi diplomat iscusit, protector generos al artelor şi culturii şi adevărat mecena pentru întregul Orient ortodox, Constantin Brâncoveanu a fost în măsură să asigure Ţării Româneşti în timpul domniei sale, o epocă de certă măreţie.
   Gloria la care năzuieşte Brâncoveanu - întocmai ca înaintaşul Neagoe-vodă - nu este cea a armelor, ci a ctitoririi operelor culturale; ele vor conferi Ţării Româneşti un covârşitor prestigiu. Toate acestea aveau menirea să împlinească în Ţara Românească formula Renaşterii despre rolul domnului, care se ridică deasupra boierimii prin aureola creaţiilor artistice şi culturale ale stăpînirii sale.
   Fapte bune sunt casele, cărţile, şcolile, adică un program edilitar destinat să creeze un cadru plastic vieţii colective, un program menit să dezvolte cultura tipărită, aceea care putea răspândi mai eficient decât manuscrisul ideea şi atitudinea civilizată, în sfârşit, şcoala care formează oameni. Psaltirea de la Buzău din 1701 a fost destinată cultului şi „la şcoale pentru învăţătura copiilor”.
  Epoca lui Constantin Brâncoveanu, judecată după operele lăsate, este singura epocă de destindere, în care un surâs vioi şi optimist a luminat faţa trudită a neamului nostru.
  "Arta brâncovenească este pentru noi semnul că există undeva în lumea formelor şi a ideilor o ţară a Făgăduinţei unde se vor realiza însuşirile noastre artistice dintre care atîtea dorm încă în somnul lor letargic cum dorm în munţii, încă nespintecaţi, în somnul lor inform coloanele viitoarelor peristiluri, ce-şi vor arunca umbra pe pământul ţării noastre. Epoca brâncovenească este o platformă de unde aspiraţia îşi poate lua zborul; …ea înseamnă începutul maturităţii noastre artistice.” ( Vasile Pârvan

   Asociaţiile Salvaţi Identitatea Satului şi Renaştem Împreună în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Olt, Inspectoratul Judeţean Olt, Muzeul Judeţean Olt, Primăria din Balş, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Balş şi Studioul Media Art, desfãşoarã în perioada 9-10 mai 2014, la Sediul Primăriei Balş, sala Paul Tudor prima ediţie a simpozionului naţional intitulat Constantin Brâncoveanu –Voievod, Ctitor, Martir, Sfânt. Această activitate este prima dintr-o serie de simpozioane, mese rotunde precum şi alte activităţi cuprinse în Parteneriatul educaţional naţional Nu toţi dacii au murit la Sarmizegetusa, Măria Ta! care se va desfăşura în perioada 2014-2024.
   Preşedintele Asociaţiei Salvaţi Identitatea Satului, profesorul Iulian Viorel Călugăru, coordonatorul proiectului: << Fiecare naţiune îşi are rădăcinile ei, cultura proprie, aceasta reprezentând totalitatea valorilor spirituale ale unei naţiuni, care trebuie transmise generaţiilor viitoare. 
   "Constantin Brâncoveanu a fost un mare <ctitor> de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţara sa şi pentru credinţa creştină. Moartea lui a impresionat profund pe contemporani, chiar şi pe necreştini. După cum era de aşteptat, moartea muceniceascǎ a Voievodului a avut un larg ecou în sufletul poporului român, care l-a plâns în cântece şi balade populare. ” 
   Prin toate activităţile propuse dorim să promovăm istoria naţională – călăuză a vieţii, să evidenţiem aspectele comune ce vizează transmiterea valorilor culturale, cu scopul de a întreţine spiritul cultural şi istoric românesc, să împărtăşim din experienţa didactică, să consolidăm comunitatea profesorilor din ţara noastră. Motivaţia pentru studierea istoriei naţionale este o necesitate a revigorării sentimentului patriotic. 
   Aniversările, centenarele şi alte sărbători publice prezintă, oportunităţi ad-hoc pentru utilizarea multiperspectivităţii istorice, aceasta fiind ca intenţie, mai pluralistă, inclusivă, integrativă şi comprehensivă decât abordările mai tradiţionale ale educaţiei istorice.
   Astăzi, valorificarea formativă a istoriei are în vedere antrenarea gândirii, apartenenţa la respectarea adevărului, la obiectivitate, spirit critic, participarea activă şi conştientă la promovarea şi ocrotirea valorilor sociale, culturale, ce aparţin individului, comunităţii şi umanităţii în egală măsură.
   În contextul globalizării, al integrării europene şi a cosmopolitismului, un astfel de simpozion contribuie major la fundamentarea/refundamentarea conştiinţei de sine, a identităţii, a apartenenţei, dar şi la valorizarea propriei istorii. Cu uciderea lui Brâncoveanu, a luat sfârşit un capitol însemnat al istoriei Ţării Româneşti. 
Vă invităm să redescoperim perenitatea operelor Voievodului –MARTIR.>> 

Biroul de presă al
Asociaţiei Salvaţi Identitatea Satului

Intrarea la eveniment este liberă şi se face în limita locurilor disponibile.

***Asociatia Salvati Identitatea Satului

Asa cum a fost




Romania de-altadata


Inscrisuri de toate felurile (XXXVIII)


Colectii si Colectionari





O problema mereu actuala, cea imobiliara.
Pentru cei tineri, la inceput de drum in viata dar nu numai.
Se incearca si s-au incercat tot felul de solutii si variante.
Eu va propun pe cea oferita de catre 
Societatea Comunala pentru Construirea de Locuinte Eftine.
Societate infiintata prin lege speciala si Decret Regal in 1910.
Domnul Savescu a dat curs ofertei (cel putin) pe 8 martie 1946, 
optand pentru emisiunea din 1948.
Nu stiu daca a reusit sa-si mai vada visul implinit si sa-si ia o "locuinta eftina".
Eu ma gandesc ca nu...
Mai ales ca pe 30 decembrie 1947 
s-au mai schimbat "neste" lucruri prin tarisoara noastra.  
Adio Monarhie, traiasca Republica Populara !

***Document obtinut gratie celor de la 
anticariatultau.ro 
si carora le multumesc tare mult. 
E un loc cu multe minunatii, merita sa treceti, macar, in vizita pe aici !