joi, 9 ianuarie 2014

De la natură la concept




Arta plastică contemporană românească


Teodor Răducan


Muzeul Național al Țăranului Român, București


16 ianuarie - 6 februarie 2014





  Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 16 ianuarie 2014, ora 17.00, la Sala Tancred Bănățeanu, la vernisajul expoziției de pictură și grafică a artistului Teodor Răducan, De la natură la concept.
  Expoziția, o selecție reprezentativă din creația maestrului Teodor Răducan, are un vădit caracter antologic și prezintă publicului românesc iubitor de artă, lucrări de pictură și grafică ce vor fi expuse în trei secțiuni. În prima parte sunt cuprinse lucrări din perioada de formare, studii și cercetări cu privire la țăranul român și la universul său, peisaje, portrete, naturi statice și flori. În cea de a doua parte sunt expuse, sub denumirea Aproape de soare, lucrări inspirate din călătorii în Algeria, Grecia, Italia, Israel și România: peisaje, portrete și flori scăldate în lumina mediteraneană, precum și un segment dedicat universului venețian. Ultima parte, Între sacru și profan, găzduiește compoziții, naturi statice, portrete și flori, opere încărcate de multiple sensuri metaforic simbolice, în care latura constructivă ocupă un loc aparte la interferența accentelor poetice sau narative. 
   Teodor Răducan s-a născut la 4 iulie 1938, în București, unde a absolvit Școala Medie de Arte Plastice și, apoi, Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, în anul 1966.
   De-a lungul timpului, Teodor Răducan a deschis numeroase expoziții personale în țară și peste hotare, la București, Mamaia, Constanța, Sibiu, Oradea, Râmnicu Sărat, Târgu Jiu, Reșița, Florența, Milano, Singen, Freiburg, Colmar, Alger, Carugate, Roma, Veneția etc.
Peste 2000 de lucrări ale artistului se găsesc în colecții publice și private din țară și din străinătate, la București, Constanța, Buzau, Râmnicu Sărat, Ploiești, Iași, Suceava, Botoșani, Oradea, Arad, Tulcea, Timișoara, Craiova, Blaj, și în Canada, Elveția, Algeria, Franța, Grecia, Israel, Germania, Polonia, Malta, Japonia, S.U.A., Suedia, Rusia și Italia.
  Expoziția va putea fi vizitată până pe 6 februarie 2014, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.
  La închiderea expoziției artistul dorește să doneze Muzeului Național al Țăranului Român, câteva lucrări dedicate țăranului român, opere ce vor intra în patrimoniul instituției noastre. 

La mare, la soare (XV)




România de-altădată


Litoral: Eforie


Colecții și Colecționari


Cartofilie




Denumire purtată de actuala stațiune Eforie Nord pâna în 1962 (inclusiv).




Eforia.  Anii '30 - '40. Necirculată.
Carnet-set, cărți poștale detașabile: Imagini din România (nr. 4).


Sanatoriul Eforia. Cod: A 6. Interbelică. Necirculată.


Eforia - Băile Ministerului Sănătății. Editura de Stat. 1950.


Casa de odihnă. Cod: 128. Librăria Noastră. 1953.


Vedere din Eforie. 1956.


Vedere din Eforie. 1958.
Imagine identică cu cea precedentă. Culoare schimbată.


Cantină și club muncitoresc.
Cod 219. Editura de Stat. Începutul anilor 50. Necirculată.


Constanța - Eforie, Club C.C.S. Cod: 53.  Librăria Noastră. Anii '50. Necirculată.


Idem, culoare diferită. 1954.


Caminul cultural si clubul.
Cod: 138.  Libraria Noastra. Anii '50. Necirculata.


Căminul Cultural și Clubul Mareșal Tolbuhin.
Cod: 444. Librăria Noastră. Începutul anilor '50.
Imagine identică cu cea precedentă. Nuanță schimbată și...
apariția inscripționării de pe gardul din prim plan. Plus un par...
"Aduc mulțumiri comitetului pentru că am fost trimis la tratament mă
simt foarte bine". Rânduri adresate Comitetului Uzinelor Solex, 
strada Torentului nr. 4, București.


Colonie de copii pe plajă. Cod: 145. Editura de Stat. 1950.


Plaja. Cod: 215. Editura de Stat. Începutul anilor '50. Necirculată.


Plaja. Cod: 236. Editura de Stat. 1951.


Pe plaja. Cod: 445. Librăria Noastră. 1952.
Imagine identică cu cea precedentă dar pe...verticală.
Cadru mai strâns, culoare schimbată. 


Colonie de copii la plaja. Cod: 443. Librăria Noastră. 1953.


Pe plajă. Cod: 171. Librăria Noastră. 1955.
Imagine identică cu cea precedentă. Nuanță schimbată.


Colonie de copii pe plaja. Librăria Noastră. Cod: 440. Anii '50. Necirculată. 
În plină perioadă a spilhozenelor (reproducere fonetica, evident - n.a.). 


Constanta - Eforie, pe plaja.
Cod: 493. Anii '50. Necirculata.


Pe plajă. 1958.


Pe plaja. 1959.


Pe plaja. 1957.


Pe plajă. 1957.


Colaj. Imaginea din stânga, sus, identică cu cea din ilustrata precedentă. 1958.


Eforia. Interbelică. Necirculată.
Fotogravura Cartea Românească. Carnet ilustrate detașabile. 
Editat de Oficiul Național de Turism.


Casă de odihnă. Cod: 261. Editura de Stat. 1951.


Sanatoriul. Cod: 442. Librăria Noastră. 1953. 
Imagine identică cu cea precedentă. Nuanță și editură schimbată.


Pe plajă. Cod: 1101 I. P. 1. Librăria Noastră. 1956.


Pe plajă. 1956.
Imagine identică cu cea precedentă. Fără număr de cod, editată pe carton lucios.


Plaje. 1958.


Peisaj marin (!). 1958.
"Bine sănătoși/Însă cam jegoși/Ne prăjim la soare/Noi cei de pe mare". 
Semnează: Paula și Dan. 


Eforie. Mini-carnet (cât o marcă poștală) imagini, tip armonică.
Imagine identică cu cea precedentă. Anii '50 - '60.


Sanatoriul balnear. 1958.
"Eu am ajuns aici. Am început tratamentul cu masaj, băi sărate,
împachetări cu nămol și cînd e cald plaje. E tare frumos. Cînd termin 
tratamentul merg pe faleză și privesc marea, vapoarele care trec și sorb cu nesaț 
aerul curat." 


Pe plajă. 1957.


Colaj. Imaginea (identică cu cea precedentă) din stânga, jos. Cod: 1793. 1958. Necirculată.


Pe plaja. Imagine identică cu cea precedentă. 1960.


Aspect la plaje - Eforie. Foto: M. Ionescu. Editor neprecizat. 1958.


Vedere din statiunea Eforie. Cod: 4418. Inceputul anilor '60.


Colaj. Imaginea din stanga, jos. 1959. 
Aceeasi imagine va aparea ulterior cu noua denumire a statiunii, Eforie Nord.


Pe plaja. Cod: 2397. 1960. 


Plaja. 1961. 


Plaja si digul. Cod: 3119. 1961.



Colaj. Imaginea din stanga, jos. Inceputul anilor '60. Necirculata.
Imagine identica cu cea precedenta.


La plaja. Cod: 4408. 1962. 


Pe plajă. Cod: 4584. 1962. Necirculată.


Terasa. 1958. 
Mai există o variantă, identică. Să-i zicem "de lux"; făcând parte dintr-un carnet-set.
Cod: 2163. Necirculată.
Alt exemplar, păstrat probabil prin vreun sertar, a fost expediat în...1983. 
Cu un text actual aș spune: "Iubiților colegi, Salutări din nisip. Și poate se'ndură careva să-mi ridice și mie simbria pe 14, că nisipul este al dracului de scump. Soare 10 C".
Idem, set mini-imagini.


Plaja. Cod: 3409. Necirculată. 
O alta ilustrată are aplicată și o ștampilă specială, mobilizatoare: 
"Traiasca in veci/Fratia de arme/Romano-Sovietica". 1959.


Vedere din Eforie. Sfarsitul anilor '30.
Editura Organizației Naționale Române de Voiaj și Turism Europa. 

Pe plajă. 1959.


Faleza. 1958.


Faleza. 1959.


La plajă. 1962. 


Terasa. 1958. 


Faleza. "...sint la casa de odihna a Ministerului (Agriculturii, n.a.)1958. 


Imagine identica cu cea precedenta, cu titulatura: Pe faleza. Cod: 2166. 1962. 


Faleza. 1959.
"Draga mea. De pe faleza pe care rătăcesc cu gîndurile la tine, îți trimet 
tot dorul. Din spuma valurilor ce se sparg ori se pulverizează, mă aștept
ca să te văd aparînd..."


Plaja și faleza. 1960.


Plaje - Faleza. 1960.


Plaja și faleza. Cod: 4394. 1961. Necirculată. 


Pe faleza. 1962.


Plaja. 1962.


La plajă. 1965 (încă R.P.R.)


Plaja. 1960.


Plaja. 
Cod: 3127. 1961. Necirculata.
Imagine identica cu cea precedenta; titulatura mutata in partea dreapta, jos.


Noaptea pe malul marii. Cod: 2869. 1961.


La plaja. Cod: 4805. 1962.


La plaja. 1960.
"...ma gandesc mereu la tine si la faptul ca ar fi fost f. bine sa fim impreuna...".


Pe faleza. Cod: 3428. 1960. 
 Expeditorul (Attila) nu a francat ilustrata; la destinatie 
(Brasov - Orasul Stalin), s-a aplicat o stampila ovala - De Plata. 
Printre putinele din colectie.


Vedere de pe terasa cazinoului. 1958. 


Terasa cazinoului si digul. 1959.


Vedere de pe terasa cazinoului. Sfarsitul anilor '50.


Pe plaja. 1960.


Plaja si digul. "...Iti scriu ca sa fie totul in ordine asa cum am lasat..." 1959.


Plaja si digul. Sfarsitul anilor '50.


Plaja și digul. Cod: 3116. Începutul anilor '60. Necirculată.


Răsărit de soare. 1962.


Pe plajă. 1960.


Statie de hidrobuze. 1961.


Plaja. 1964.
Imaginea surprinde un avion în zbor - subiect mai rar întâlnit pe
cărțile poștale românești.


Seara pe terasa cazinoului. 1958.


Seara pe terasa cazinoului. Cod: 2763. Începutul anilor '60. Necirculată.
Imagine identică cu cea precedentă; dispare banda albă din partea dreaptă.


Pe plajă. Cod: 3632. Începutul anilor '60. 


Pe terasa cazinoului. 1961. 
"...Nelu mananca si din portia mea. Pana in prezent nu se gaseste nimica 
relativ la ce am vorbit".


Vedere de pe terasa cazinoului. 1961.


Pe plajă. 1962. 


Vedere. Editor nespecificat (doar I. P. 4). 1961.


Ilustrată nefrancată corepunzător (cel puțin inițial).
De unde și ștampila De plată...  


Pe plajă. Cod: 3216. 1961.


Plaja și faleza. 1963.


Seara pe terasa noului restaurant. Cod: 2756. 1959.


Un alt exemplar, expediat în 1960, este returnat. Aveți mai jos și motivul:



Seara pe terasa restaurantului. 
Imagine identica cu cea precedentă; titulatura "simplificată".
Același cod, aceeași perioadă. Necirculată. 


Pe terasa noului restaurant. 1959.
"Marea vă așteaptă cu toată splendoarea ei".


Restaurantul nou. Cod: 2757. Necirculata. 1959.


Restaurantul nou. 1959.


Restaurantul Perla Mării. Cod: 3617. 1960. Necirculată.


Construcții noi. Cod: 3307. 1960.


Restaurantul Perla Mării. Cod: 3425. 1960. Necirculată.


Imagine identică cu cea de mai sus. 
Intitulată însa mai simplu: Restaurant. Cod: 3425. 1960.


Seara in salonul restaurantului. 1960.


Restaurantul Perla Marii noaptea. 1961. 
Cod: 3311. Titi scrie:
"Pe langa salutari si urari de bine si o imagine a locului unde servesc masa".


Restaurantul Perla Marii. 1961. 
Ilustrată "de lux". Colorată și zimțată pe margini. Pe un suport însa foarte subțire. 
Aceeași imagine apare și cu noua titulatură a stațiunii - vezi Eforie Nord.


Restaurantul Perla Marii. Cod: 4419. 1961. 


Restaurantul Perla Marii. 1962.


Restaurant. 1962.


Restaurantul Perla Mării. 1962.


Vedere. 1960. 
"Vezi barca ? Se elibereaza peste o saptamana, poti sa vii s-o ocupi. 
E foarte bine si frumos". Semneaza: Ascultatorii de tipete (!)


Vedere din statiunea Eforie. 1961.
Imagine identica cu cea precedenta.


Vedere. Cod: 3626. Inceputul anilor '60. Necirculata.


Colaj. Imaginea din dreapta, sus. 1961.
Ilustrata cu dimensiunile (pe orizontala) marite.


Vedere. 1960.


Vile pe malul mării. 1962.
Ilustrată cu dimensiunile, pe orizontală, mărite.


Vile noi. Ilustrată colorată, rară pentru acea perioadă. 1958. Necirculată.
Pe un alt exemplar: 
"Dacă veniți două persoane, puteți petrece 10 zile aici destul de bine cu 
1000 de lei plus drumul (80 de lei de pers. dus-întors). Mașina Techirghiol-Eforie 
costă 2 lei dus-întors și circulă pînă la 12 noaptea."



Consemnare publicată în Revista Flacăra, Nr. 13. 28 martie 1959.


Vile noi pe malul marii. 1959.


Eforie. 1962.
Imagine identică cu cea precedentă; titulatura "simplificată".


Vile noi pe malul mării. 


Vile pe malul marii. Cod: 2761. 1960.


Construcții noi. 1960. 
Am senzația că personajul este același cu cel din ilustrata precedentă. 
Același fotomodel am vrut să spun...


Vedere. Construcții noi-nouțe. 1960.


Vile noi pe malul mării. Cod: 2753. 1960.


Vedere. Cod: 3620. 1960.


Vedere. 1960
"...În acest bloc locuim. Vederea este luată de pe terasa cantinei." 
Pe spatele ilustratei este aplicată și o ștampila specială: 
"Abonati-va la ziare si reviste/pe anul 1960".


Vedere generală. Cod: 3408. 1961. Necirculată. 


Vile. 1961. 
Expeditorul (care o căutase fără succes pe Carmen la Mangalia) a fost cazat la 
Vila 79, Camera 128...Ca să se știe...


Vedere din stațiunea Eforie. 1961.


Vedere din stațiunea Eforie. 1962.


Colaj. Imaginea din dreapta, jos. 1961.




Colaj. Imaginea din dreapta, jos. 1962.


Eforie. 1961
Un alt exemplar, identic, poarta și un nr. de cod: 3624.


Vile. 1961. 


Eforie. 1961. 


Vedere din stațiunea Eforie. 1961. 
Ilustrata poarta și un nr. de cod: 4418.
"Dragi tovarăși. Primiți salutările noastre, de pe frumosul și însoritul litoral ! Timpul este foarte frumos, vîntul care bate în unele zile nu ne împiedică să ne facem programul de plajă și de ghiol. Cazarea este foarte bună, deasemeni, masa".


Vedere din stațiunea Eforie. 1962.
"...Doresc să aud numai vești bune despre viața agenției noastre". 
Asta îl preocupa pe Emil, de la Agenția Loto-Pronosport din București.


Vile în Eforie. 1962.


Eforie. 
Ilustrată circulată în 1963 când deja stațiunea purta noua denumire de Eforie Nord.


Eforie. 
Ilustrată circulată în 1963 când deja stațiunea purta noua denumire de Eforie Nord.


Casa de odihnă Marea Neagră. 1958.


Colaj. Imaginea din mijloc, sus (identică cu cea precedentă). Anii '50-'60. Necirculată.


Casa de odihnă Marea Neagră. 1960. 
Imagine identică cu cea precedentă,. titulatura trecută pe fața ilustratei.


Aspect la plaje. Foto: M. Ionescu. 1959.


Casa de odihnă Marea Neagră. Cod: 2168. Începutul anilor '60. Necirculată. 


Imagine identică cu cea precedentă; titulatura trecută pe fața ilustratei. 
Cod: 2168. 1961.
"Deși la noi nu e sezonul îți trimitem vederi de pe frumosul nostru litoral. Clădirea nu e dintre cele mai noi dar dacă vrei ți îți plac o să-ți mai trimitem și altele din toate stațiunile de pe litoral." Ilustrată adresata Dlui Gigi Muciulis New-Zeeland de la Florica și Mimi Vasilescu. Din motive necunoscute, nu a mai fost expediată.


Eforie. Mini-carnet (cât o marcă poștală) imagini, tip armonică.
Imagine identică cu cea precedentă. Anii '60.

Francată dar necirculată. 1961.


La plaja. 1961.


Fotografie personală. Interbelică.


Vedere generală. 1958.


Vedere. 1959.
O realizare deosebită pentru acea perioadă; carte poștală în culori și
cu marginile dantelate; carton lucios.


Hoteluri in statiunea maritima Eforie. 1959.
Ilustrata poarta si stampila speciala cu textul:
"Traiasca 23 August/Ziua eliberarii Rominiei/De sub jugul fascist/
Cea mai mare/Sarbatoare nationala/A poporului romin".


Vile noi pe țărmul mării. 1959.
O realizare deosebită pentru acea perioadă; carte poștală în culori și
cu marginile dantelate; carton lucios.


Pe litoral.
Foto: Silviu Comănescu (Cercul foto-amatori al Academiei R. P. R.)
Volum: Expozițiile artiștilor amatori. 1960.


Colaj. Imaginea din mijloc, sus. 1961.


Vile pe malul mării. Cod: 3313. 1962. 


Vile pe malul mării. 1962.


Vile pe malul mării. Cod: 3292. 1962. Necirculată.


Eforie. Broșură: Let's Go to Romania! Anii '60-'70.
Eroare de titulatură. Mai corect, conform anului apariției, Eforie Nord.


Complexul comercial de la Eforie.
Consemnare publicată în Revista Flacăra, Nr. 33. 19 august 1961.


Zori de zi la mare. 1957.


Zori de zi la mare. Cod 1686. 1961.


Colaj. Cod: 3219. Anii '50 - "60. Necirculată.




Carnet-set, cărți poștale detașabile: Imagini din România (nr. 4).
Editor: Oficiul Național de Turism. Anii '30 - '40.


Volum: Expozițiile artiștilor amatori. 1960.
Editura Sfatului Popular al Capitalei - Casa Creației Populare. 


Broșură: Let's Go to Romania! În limba engleză. Anii '60-'70.

***Am respectat întocmai inscripționările de pe ilustrate și celelalte surse folosite. 
Greșelile de titulatură, ortografice, etc., nu-mi aparțin (cele de tastare, da !).
Orice completări sau corectări sunt utile și le voi avea în vedere 
cu promptitudine spre postare. Nu mai vorbesc de donații !