România de-altădată
Mogoșoaia
Colecții și Colecționari
Cartofilie
Palatul brîncovenesc de la Mogoșoaia, lângă București.
Construit de Constantin Brîncoveanu între anii 1700 - 1702.
Desen colorat de arh. Ileana și Cezar Lăzărescu.
Volum: București - Orașul și monumentele sale. 1956.
Palatul brîncovenesc de la Mogoșoaia zidit de Constantin Brîncoveanu
între1700 și 1702. Fațada dinspre lac.
Volum: București - Orașul și monumentele sale. 1956.
Curtea domnească de la Mogoșoaia, vedere aeriană. Volum: Mogoșoaia. 1962.
"Transformările revoluționare din țara noastră s-au răsfrânt în anul 1948 și asupra curții domnești de la Mogoșoaia. Devenită bun al întregului popor, ea a ajuns în stăpânirea proprietarilor ei firețti, urmații meșterilor care au înălțat-o și ai țăranilor iobagi care prin truda lor au creat posibilitatea tuturor inițiativelor cultural-artistice din epoca feudală. S-au executat noi lucrări de restaurare într-un înalt spirit științific. În clădirile anexe ale curții s-a organizat Casa de creație a Ministerului Învățământului și Culturii iar în anul 1957, în clădirea palatului s-a inaugurat un muzeu de artă brîncovenească." (Radu Popa, volumul citat).
Idem, coperta a IV-a. Broșură: Muzeu de Artă din perioada lui Constantin Brîncoveanu.
Prima parte a anilor '60.
Mogosoaia. Volum: Ghidul Bucurestilor. 1935.
Palatul Mogosoaia. Volum: Arhitectura romaneasca. 1956.
Imagine aproape identica cu cea precedenta (!)
Palatul domnesc de la Mogosoaia - Bucuresti.
Mapa/Album - Monumente istorice din Romania. A doua parte a anilor '50.
Palatul Mogosoaia. 1960.
Palatul vazut de pe lac (ilustrație și pe supracopertă). Volum: Mogoșoaia. 1962.
Coperta I-a. Prima parte a anilor '60.
Broșură: Muzeu de Artă din perioada lui Constantin Brîncoveanu.
Palatul Mogoșoaia. Almanah Turistic 1964. Decembrie 1963.
Palatul Mogoșoaia (Muzeul de artă feudală brîncovenească).
Volum: București - Mic îndreptar turistic. 1964.
Palatul Mogoșoaia. Anii '60 - '70.
Broșură-pliant de prezentare a programelor ONT Carpați.
Colaj. Cod: 374. 1968.
Imaginea din stânga, sus: Palatul Mogoșoaia.
Pliant: București - 365 zile de turism. 1969.
Pliant: București. Începutul anilor '70.
Palatul Mogosoaia. Cod: 397. 1971.
Alt tiraj, cod: 904. 1972.
Colaj. Cod: 1403. 1974.
Imaginea din stanga, sus: Palatul Mogosoaia.
Cadru identic cu cel precedent; cu exceptia personajului din barca
care nu mai este dezbracat; purtand o bluza rosie!
Colaj. 1978.
Imaginea (identică cu cea precedentă) din dreapta, sus: Palatul Mogoșoaia.
Personajul de mai sus apare iarăși...dezbrăcat.
Idem, fondul casetei cu stema schimbat.
Cod: 691. 1980. Necirculată.
Coperta I-a. Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Palatul Mogoșoaia - expresie desavîrșită a stilului brîncovenesc.
Turism cu manualul de istorie. 1973.
Palatul de la Mogosoaia.
Volum: Turism in toate anotimpurile. Anii '70.
Muzeul de arta brincoveneasca Mogosoaia.
Cod: 7687. Foto: Al. Mendrea. Anii '70. Necirculata.
Coperta I-a. Pliant: România. Monumente și muzee. Anii '70.
Unul dintre cele mai frumoase edificii civile din epoca brincoveneasca -
Palatul de la Mogosoaia, inaltat in primii ani ai secolului al XVIII-lea.
Volum: Bucuresti - Ghid turistic. 1980.
Bucuresti. Colaj. Cod: 271. Anii 2000. Necirculata.
Imaginea din dreapta, sus: Palatul Mogosoaia. Editura: asscomind.
Fațada de apus (dinspre lac). Volum: Mogoșoaia. 1962.
Idem, București. Ghid. 1962.
Castelul Brancoveanu (Mogoșoaia, aproape de București).
Volum: România (în limba franceză). Editura Universul. 1927 (probabil).
Palatul brîncovenesc de la Mogoșoaia. Detaliul loggiei.
Volum: București - Orașul și monumentele sale. 1956.
Palatul brîncovenesc de la Mogoșoaia. Loggia văzută din interior.
Volum: București - Orașul și monumentele sale. 1956.
Detaliu portic. Volum: Arhitectura românească. 1956.
Idem: Loggia fațadei de vest a palatului.
Broșură: Muzeu de Artă din perioada lui Constantin Brîncoveanu.
Prima parte a anilor '60.
Idem: Loggia de pe fațada de apus a palatului.
Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Loggia de pe fațada de apus. Imagine aproape identică cu cea de mai sus dar
are un vas în plus pe pardosea (!). Volum: Mogoșoaia. 1962.
Vedere de pe loggia Palatului Mogoșoaia.
Album: Ansamblul artistic Rapsodia Română. Prima parte a anilor '70.
Palatul Mogoșoaia - loggia.
Foto: Nicolae Săndulescu. Revista Arta. Nr. 4 - 5. 1971.
Detaliu din balustrada loggiei, reprezentînd stema Țării Romînești.
Volum: Mogoșoaia. 1962.
Detaliu din balustrada loggiei. Volum: Mogosoaia. 1962.
Fatada de miazanoapte. Volum: Mogosoaia. 1962.
Palatul Mogosoaia. Cod: 15. Anii '50-'60. Necirculata.
Muzeul Mogoșoaia - București. Foto: C. Caraman. 1960.
Imagine identică cu cea precedentă. Tușe mai evidente de culoare albastră.
Poartă și ștampilă dreptunghiulară, roșie, cu textul:
"Pret nou de vinzare 30 bani".
Fațada de răsărit. Volum: Mogoșoaia. 1962.
Muzeul de Artă brîncovenească.
Editat de O.N.T. Carpați. Prima parte a anilor '60. Necirculată.
Palatul Mogoșoaia, fațadă de est și balconul.
Broșură: Muzeu de Artă din perioada lui Constantin Brîncoveanu.
Prima parte a anilor '60.
Palatul Mogoșoaia. Cod: 193. Ilustrata poarta sigla: Anul Internațional al Turismului.
1967. Necirculată.
Palatul Mogoșoaia. Broșură: Monumente și muzee. 1971.
Coperta a IV-a. Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Palatul Mogoșoaia. Fațada de răsărit cu foișorul.
Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Foișorul de pe fațada de răsărit. Volum: Mogoșoaia. 1962.
Detaliu din balustrada foișorului. Volum: Mogoșoaia. 1962.
Foișorul de pe fațada de răsărit. Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Bolta foișorului de pe fațada de răsărit. Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Detaliu din colonada foișorului. În spate, cuhnia curții domnești.
Volum: Mogoșoaia. 1962.
Balconul fațadei de est.
Broșură: Muzeu de Artă din perioada lui Constantin Brîncoveanu.
Prima parte a anilor '60.
Palatul Mogoșoaia - pridvor.
Foto: Nicolae Săndulescu. Revista Arta. Nr. 4 - 5. 1971.
Intrarea în palat, din foișor. Volum: Mogoșoaia. 1962.
Portal brîncovenesc. Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Boltă în lunete din încăperile etajului, sprijinite pe console
reprezentînd stema cantacuzină. Volum: Mogoșoaia. 1962.
Vedere din interiorul etajului, spe loggia. Volum: Mogoșoaia. 1962.
Bolțile pivniței. Volum: Mogoșoaia. 1962.
Aspect din Lapidarium, complexul de pietre sculptate de la Academia
Sfîntul Sava. Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Samson în luptă cu leul, sculptură în piatră (sec. XVIII), mănăstirea
Rîmnicu Sărat. Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Piatra heraldică de la Turnul Colței (1715).
Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Inscripție în piatra din timpul lui Constantin Brincoveanu, încadrată în bogata
ornamentație specifică epocii. Volum: București - Ghid turistic. 1980.
Palatul brîncovenesc de la Mogoșoaia. Interior.
Volum: București - Orașul și monumentele sale. 1956.
Palatul brîncovenesc de la Mogoșoaia. Interior.
Volum: București - Orașul și monumentele sale. 1956.
Palatul brîncovenesc de la Mogoșoaia. Interior.
Volum: București - Orașul și monumentele sale. 1956.
Muzeul - interior din sala de argintărie. Volum: Mogoșoaia. 1962.
Idem, broșură: Muzeu de Artă din perioada lui Constantin Brîncoveanu.
Prima parte a anilor '60.
Sala cu obiecte din lemn sculptat.
Broșură: Muzeu de Artă din perioada lui Constantin Brîncoveanu.
Prima parte a anilor '60.
Cuhnia Palatului Mogoșoaia. Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Capela de la Mogoșoaia. Zidită de Constantin Brîncoveanu în 1688.
Volum: București - Orașul și monumentele sale. 1956.
Idem.
Paraclisul curții domnești. Volum: Mogoșoaia. 1962.
Portretul lui Constantin Brîncoveanu (1696). Pictură în ulei pe pânză.
Broșură: Muzeu de Artă din perioada lui Constantin Brîncoveanu.
Prima parte a anilor '60.
Idem, Portretul lui Constantin Brîncoveanu (1696), ulei pe pînză.
Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Portretul lui Pîrvu Mutu (1657 - 1735), unul dintre pictorii cei mai cunoscuți
în acea perioadă (copie după fresca din biserica Bordești).
Broșură: Muzeu de Artă din perioada lui Constantin Brîncoveanu.
Prima parte a anilor '60.
Pagină din manuscrisul lui Calinic - 1700 - (detaliu).
Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Platou din argint aurit (vermeil). Operă a unui argintar din Brașov.
Dăruită de către Principele Șerban Cantacuzino mânăstirii Cotroceni,
București (1680). Broșură: Muzeu de Artă din perioada lui
Constantin Brîncoveanu. Prima parte a anilor '60.
Idem: Taler de argint ciocănit, dăruit de Șerban Cantacuzino mănăstirii
Cotroceni (1680) opera meșterului brașovean E.V.
Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Ripidă - dăruită de Șerban Cantacuzino mănăstirii Cotroceni din București,
meșter E.V. (1685), atelier brașovean, argint ciocănit, aurit.
Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Ferecătură de carte dăruită de Constantin Brîncoveanu mănăstirii Surpatele.
Meșter Georg May II. Atelier brașovean, 1707 - 1708.
Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Cetățuie dăruită de Șerban Cantacuzino mănăstirii Cotroceni din București,
atelier din Țara Românească, 1686. Argint turnat, cizelat, aurit.
Jos: Cetățuie, sec. XVII - XVIII, argint ciocănit.
Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Taler dăruit de Șerban Cantacuzino mănăstirii Mărgineni. Meșterul C. H.,
atelier din Augsburg, 1696. Argint cizelat, aurit.
Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Vas cu capac, argint aurit (vermeil). Operă a meșterului argintar
Ștefan Weltzer (1700 - 1734) din Brașov.
Broșură: Muzeu de Artă din perioada lui Constantin Brîncoveanu.
Prima parte a anilor '60.
Tîmpla mănăstirii Arnota (detaliu). Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Tîmpla mănăstirii Arnota (sf. sec. XVII). Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Poartă, lemn sculptat, operă a meșterului Nichita, executată în 1698
pentru mânăstirea Tismana. Broșură: Muzeu de Artă din perioada lui
Constantin Brîncoveanu. Prima parte a anilor '60.
Idem: Uși sculptate de meșterul Nichita pentru mănăstirea Tismana (1696).
Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Poartă, lemn sculptat, acoperit cu stuc policrom. Executată în 1707 pentru
mânăstirea Cotroceni, București (detaliu).
Broșură: Muzeu de Artă din perioada lui Constantin Brîncoveanu.
Prima parte a anilor '60.
Broderie decorativă de la Alexandru Mavrocordat. Sec. XVIII.
Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Portretul familiei domnitorului Constantin Brîncoveanu. Broderie
pe mătase, executată cu fir de aur, cu perle, de către Despineta,
pentru mânăstirea Hurezi. Sfărșitul secolului al XVII-lea.
Broșură: Muzeu de Artă din perioada lui Constantin Brîncoveanu.
Prima parte a anilor '60.
Idem: Familia lui Constantin Brîncoveanu, broderie pe atlaz, cu fir de aur, mătase
și perle executată de Despineta pentru mănăstirea Hurezi (sf. sec. XVII).
Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Epitaful de la Șerban Cantacuzino, cu portretul donatorilor, dăruit
mănăstirii Cotroceni (1681). Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Icoana Adormirea Maicii Domnului (1695 - 1696).
Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Curtea Palatului Mogoșoaia. 1961.
Poarta de intrare în incintă. Volum: Mogoșoaia. 1962.
Consemnare publicată în Scînteia pionierului, Nr. 43, de joi, 13 iunie 1957.
Casa de creație a Ministerului Învățământului și Culturii.
Clădire recentă în incinta complexului palatului Mogoșoaia.
Volum: Mogoșoaia. 1962.
Colaj. Castele, palate. Cod: VL 330-21. Foto: Florin Andreescu. Anii 2010. Necirculată.
Colecția Anotimpuri. Editura Ad Libri.
Imaginea din dreapta, jos: Palatul brâncovenesc.
Pliant. Începutul anilor 2000.
Cu mulțumiri Dlui Dănuț Ivănescu pentru donație.
Pădurea Mogoșoaia. Ștrandul. Volum: București. Ghid. 1962.
Colaj. Palatul brîncovenesc Mogoșoaia. Cod: 6303. Foto: Al. Mendrea.
1972. Necirculată.
Volum: Ghidul Bucureștilor. 1935.
Volum: Arhitectura romaneasca. 1956.
Volum: București - Orașul și monumentele sale. Editura Tehnică. 1956.
Volum: Mogoșoaia - Palatul și Muzeul de Artă Brîncovenească.
Colecția: Monumentele patriei noastre. Editura Meridiane.
Fotografiile de Gheorghe Șerban (AFIAP), Irina Ghidali și alții.
Dat la cules 21.10.61. Bun de tipar 12.02.62. Apărut. 1962.
Broșură: Muzeu de Artă din perioada lui Constantin Brîncoveanu.
Editor: Muzeul de Artă al R. P. R. Prima parte a anilor '60.
Și ediția în limba franceză.
București. Ghid. Editura Meridiane. 1962.
Volum: București - Mic îndreptar turistic. 1964.
Editura Meridiane. Tiraj: 10.000 exemplare.
Anii '60 - '70.
Broșură-pliant de prezentare a programelor ONT Carpați.
În limba germană.
Pliant: București - 365 zile de turism. Oficiul Național de Turism. 1969.
Revista Arta. Nr. 4 - 5. 1971.
Broșură: Monumente și muzee. Oficiul Național de Turism. 1971.
Pliant: București. Începutul anilor '70.
Album: Ansamblul artistic Rapsodia Română. Prima parte a anilor '70.
Editat sub egida Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România.
Volum: Muzeul de Artă Brâncovenească. 1972.
Turism cu manualul de istorie. Editura pentru Turism. 1973.
Volum: Turism in toate anotimpurile. Anii '70.
Pliant: România. Monumente și muzee.
Oficiul National de Turism Carpați. Anii '70.
Volum: București - Ghid turistic. Editura Sport - Turism. 1980.
***Am respectat întocmai inscripționările de pe ilustrate și celelalte surse folosite.
Greșelile de titulatură, ortografie, etc., nu-mi aparțin (cele de tastare, da !)
Orice completări sau corectări sunt utile și le voi avea cu promptitudine
în vedere spre postare. Nu mai vorbesc de donații !