Aurul și argintul au fost de-a lungul timpului materialele preferate de artiști pentru realizarea diverselor piese cu utilităţi variate, însă bronzul a reprezentat o opțiune convenabilă, fiind ca şi metalele nobile un material peren. În genere, prin bronz se înțelege aliajul constituit din cupru cu staniu, aluminiu, plumb, în proporții variabile, de aici fiind cunoscute putem spune ,"derivate” ale bronzului, cum ar fi alămuri și alpacale.
Meşteşugul confecționării obiectelor din bronz, precum statui, statuete, medalii, bijuterii, piese de artă decorativă, datează din cele mai vechi timpuri. Bronzul a fost descoperit, probabil întâmplător, de către vechii sumerieni cu 3500 de ani ÎH. De aici s-a răspândit în Persia, apoi China și Egipt, ajungând în cele din urmă și în Europa. Iniţial s-au folosit mulajele din nisip, ca mai apoi să fie înlocuite de mulajele în piatră şi lut. În perioada antică, fierarii greci şi romani adăugau zinc, plumb sau argint acestui aliaj, pentru fabricarea diverselor obiecte necesare în epocă. Treptat, bronzul devine un metal care se bucură de mare consideraţie din partea aristocrației, ca de altfel şi din partea artiştilor. Folosirea sa în perioada medievală s-a intensificat, iar odată cu dezvoltarea industrializării, de la începutul secolului al XIX-lea numărul fabricilor de prelucrare a bronzului din vestul continentului s-au înmulţit. Tehnicile de prelucrare a bronzului includ turnarea, laminarea, forjarea, extrudarea, rezultatul fiind un material dur, foarte rezistent, care nu corodează uşor.
În Franţa s-a remarcat atelierul de prelucrare a bronzului condus de către Eugene Soleau, situat pe Rue de Turenne, 127, Paris. Fabricant de bronzuri, Președinte al Camerei Sindicale a Bronzurilor, succesor al celebrului Louis Kley (1833-1911), Soleau realiza piese deosebite prin frumusețea și calitatea excepțională. Deși era foarte implicat în activitea de creație, Soleau a fost cunoscut și ca autor al unor cărți de specialitate, a unor proiecte de lege, publicate în Franța la finele secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea. Studiu asupra proprietății modelelor de arta aplicată în industrie a apărut la Paris, în 1889 și i-a adus notorietatea lui Eugene Soleau. Autorul își justifica demersul prin apariția pe piața obiectelor de artă din Franța, dar și din străinătate, a unui număr tot mai mare de piese contrafăcute, ceea ce afecta în mod negativ percepția oamenilor asupra calității acestor produse, în detrimentul în primul rând al artei, dar și al industriașilor. Ca exemplu, menționează că statueta Triumful iubirii creată de Jean Louis Gregoire (1840-1890) a fost reprodusă în 100 mii exemplare și vândută în Europa și Statele Unite. Pentru a descuraja această practică a imitației fără limite, Soleau a propus modificarea legislației franceze cu privire la acest aspect, prin adăugarea unor noi articole la legile din 1793 și mai tarziu, din 1806. Soleau nu era de acord că "arta se termină acolo unde începe industria”. Pentru a combate această expresie și a se asigura că valoarea artei nu este afectată, el a sugerat un sistem de numerotare a pieselor dintr-o serie, limitând în acest mod cantitatea obiectelor dintr-un lot. Recomandările sale au avut în cele din urmă ecou, fiind urmate de modificări legislative importante în Franța la începutul secolului al XX-lea.
Modul de lucru al lui Eugene Soleau, calitățile manageriale deosebite, interesul manifestat pentru păstrarea formei pure a artei, i-au determinat pe artiștii plastici ai epocii să dorească o strânsă colaborare cu fabrica sa. Printre aceștia, un loc aparte l-a ocupat Gustave Joseph Chéret, sculptor și ceramist deosebit de talentat. Născut în anul 1838, Gustave Joseph începe să studieze sculptura la vârstă de numai 13 ani. Urmând moda vremii, la 25 de ani, Chéret expune cu mult succes obiecte create de el, la Salonul de la Paris, în 1863. Aptitudinile distincte ale tânărului artist, îl determină pe celebrul Baccarat să-l angajeze în anul 1877, în atelierul său.
A realizat numeroase desene de modele pentru manufactura de sticlă Baccarat, ca de altfel și desene pentru sculpturi de dimensiuni mici și mari. După numai doi ani, Chéret obține Premiul de la Sèvres pentru realizarea unui proiect de vase înalte de 2 metri. În anul 1868, Gustave Joseph Chéret se căsătorește cu fiica lui Albert Ernest Carrier Belleuse (1824-1887). În 1886 îi succede socrului său pentru un an la conducerea Direcției de Artă a Manufacturii Naționale de la Sevres. Atelierul Carrier Belleuse era situat pe strada La Tour D’Auvergne, 15, la mai putin de 200 de metri de sediul manufacturii Chaboche. Unul dintre obișnuiții atelierului era Auguste Rodin, între anii 1864-1870. Printre piesele care l-au consacrat pe Gustave Joseph Chéret, se numără vestita ,Salamandra (denumită inițial Mica), model circular și în evantai, o ușă de șemineu brevetată în anul 1885 ( brevet nr. 169875). Fratele lui Gustave Joseph, pictorul Jules Chéret (1836-1932) a realizat primul afiș pentru ,,Salamandra”. Lucrările de ceramică, sticlă sau bronz ale maestrului Gustave Joseph Chéret au fost opere de artă remarcabile, în care motivele decorative erau foarte variate, pornind de la motivele vegetale sau zoomorfe, putti surprinși în mișcare, până la scenele mitologice și algorii.
Deși piesele sale au decor în relief ușor, mezorelief, basorelief, Chéret era specializat în decorurile în relief înalt, indiferent de materialul suport, ducând uneori, în mod eronat, la percepția unui decor aplicat. Realizarea unor grupuri statuare de excepție a constituit una dintre preocupările sale esențiale. Grația, frumusețea, perfecțiunea acestor creații semnate de Chéret au fost întotdeauna pe deplin prețuite. Activitatea creatoare a artistului Gustave Joseph Chéret se sfârșește în anul 1894. Chéret a fost omagiat în decembrie 1894 printr-o expoziție cu vânzare, organizată în holul Hotelului Drouot din Paris pentru o perioadă de trei zile, ocazie prin care multe piese din bronz și teracota ale artistului și-au găsit noi proprietari.
Evenimentul a fost reluat în anul 2002, fiind găzduit în același loc, însă pentru licitație au fost expuse piese aparținând mai multor artiști francezi de la începutul secolului al XX-lea.
Muzeul Național Peleș detine în colecția de metal o piesă semnată de Gustave Joseph Chéret, turnată în bronz în atelierul lui Eugene Soleau din Paris, intitulată Idila. Este un vas cu baza circulară, corpul tronconic, redus la gură, cu buza lată, profilată. Decorul, în ușor relief, este dispus în sensul acelor de ceasornic, prezentând în detaliu o poveste de dragoste, între o tânără și un amoraș. Narațiunea este compusă din trei episoade redate independent unul de altul, însă rotirea vasului creează impresia privitorului că se află în fața unui film mut de la finele secolului al XIX-lea (inițial, autorul a realizat această operă pe trei panouri din bronz, cu dimensiunile de 33,30 cm x 16,30 cm, toate încadrate într-o singură ramă, formând un tablou).
În prima compoziție, o tânără drapată, desculță, cu părul strâns în coc la spate, se plimbă cu o floare în mână, simbol al purității ei sufletești. Sub soarele matinal, personificat, ce se ivește lângă o perdea de nori, un cupidon o urmează, fără ca ea să-și dea seama. Întreaga acțiune se desfășoară vara, într-un peisaj presărat cu flori.
Observăm în următoarea secvență mici modificări, astfel, amorașului îi lipsește arcul de pe umăr. Timid, cu mîna stângă dusă la gură, zburând în urma tinerei, amorașul îndrăznește, totuși, să-i atingă mijlocul, sub privirea uimită a soarelui. Fata este evident surprinsă, gesturile ei fiind grăitoare în acest sens: capul tinerei este ușor întors către cel care o prinde pe neașteptate, mâinile ei strâng cu putere floarea la piept. Soarele personificat, participă la întreaga acțiune, fiind în asentimentul fetei, ochii lui mari, rotunzi, manifestând de asemenea stupoarea.
Cutezanța amorașului atinge apogeul în cel de-al treilea episod. Micul putto o sărută pe tânăra căzută în genunchi. Mâinile ei întinse, floarea picată din mână, mimica corpului simbolizează rezistența ei împotriva desfășurării acestei întâmplări. Soarele se află în concordanță cu simțămintele ei, tulburarea astrului fiind manifestată prin poziția adoptată și expresia feței. Fiind o lucrare simbolistă, desfășurarea evenimentelor poate fi interpretată ca un film al iubirii, în care tinerele candide sunt atinse de aripile dragostei, lăsându-se în cele din urmă pradă ei.
Deși piesa nu dispune de dimensiuni impresionante, ea are înălțimea de 21,5 cm, diamentul bazei de 7,5 cm, diametrul gurii de 8 cm, diametrul maxim al corpului de 9,5 cm, ea se impune în rândul pieselor de artă prin finențea detaliilor, simbolistica subiectului încadrată în curentul Art Nouveau, atenția acordată tehnicii de execuție. Joseph Chéret a știut să atragă atenția iubitorilor de artă asupra evenimentelor importante din viața semenilor, asupra cărora oamenii erau prea grăbiți să reflecteze.
Utilizarea temei iubirii printr-un lirism metaforic transpus in desenul impecabil al lucrarii si desfasurarea in etape a subiectului il situeaza pe autor in randul creatorilor francezi de calitate.
Ca orice altă piesă creată de Chéret, și aceasta poartă semnătura autorului, amplasată între ultimul și primul episod al narațiunii, ușor pe diagonală, scrisă olograf, deasupra numelui turnătoriei și localității: Joseph Chéret. E. SOLEAU Paris.
Corina Dumitrache (Muzeograf)