Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I
Personalitatea lunii: Ecaterina Teodoroiu
București
august 2013
S-a născut la 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, judeţul Gorj. Părinţii săi, Elena şi Vasile Toderoiu, agricultori fruntaşi în această localitate, au mai avut cinci fii – Nicolae, Eftimie, Andrei, Ion şi Vasile, precum şi două fiice – Elisabeta şi Sabina.
A început şcoala primară în satul natal, unde s-a remarcat ca o elevă silitoare, şi a terminat-o la Târgu-Jiu, unde învăţătoarea a înscris-o în catalog cu numele de Ecaterina Teodoroiu.
La Târgu-Jiu, tânăra Ecaterina a fost elevă, probabil, între anii 1905-1909, la Şcoala româno-germană, situată pe strada Popa Şapcă, unde director era Ştefan Bobancu. În anul 1909 se afla deja la studii în capitală, unde a urmat, iniţial, cursurile unui gimnaziu-pension situat lângă Grădina Cişmigiu, dorind să devină învăţătoare. Perioada în care a frecventat cursurile diferitelor licee din Bucureşti s-a întins pe durata a şapte ani, până în anul 1916, timp în care, printre altele, a urmat şi studii suplimentare la o şcoală de infirmiere.
Fire ambiţioasă, dar şi plină de energie, tânăra Ecaterina, aşa cum o numeau de acum cunoscuţii, a căutat să vină în ajutorul celor nevoiaşi, încercând să găsească un cadru organizat în acest sens. De aceea, în anul 1913, odată cu izbucnirea celui de-al doilea război balcanic, fiind în clasa a cincea de liceu, s-a înscris în prima asociaţie a cercetaşelor românce pentru a-şi servi ţara în împrejurări grele.
Anul 1916 a adus cu sine intrarea României în prima conflagraţie mondială alături de Antantă, iar lunile septembrie-octombrie au însemnat cucerirea unei părţi importante din teritoriul naţional al României, dar, mai ales, pierderi deosebite în rândul soldaţilor români. La decretarea mobilizării, în august 1916, Ecaterina Teodoroiu, se găsea la Târgu-Jiu unde ajuta la îngrijirea răniţilor în calitate de cercetaşă. În scurt timp, la apelul Reginei Maria, s-a deplasat la Bucureşti unde, pentru o perioadă, a activat ca soră medicală în diferite spitale de campanie.
Momentul în care s-a hotărât să intre în rândul militarilor combatanţi l-a constituit moartea tatălui său, în timpul celei de-a doua bătălii din zona Gorjului, şi a doi dintre fraţii săi mai mari. Acest lucru a fost accentuat şi de faptul că în ziua de 6 octombrie 1916 a fost ucis pe câmpul de luptă şi un al treilea frate, în timpul bătăliilor care s-au desfăşurat în zona Porcenii de Gorj.
În aceste condiţii, la 7 octombrie 1916, Ecaterina Teodoroiu s-a adresat colonelului Jipa, comandantul Regimentului 18 Gorj, solicitându-i permisiunea de a lupta în cadrul regimentului pe care acesta îl comanda. La 18 octombrie 1916, în urma unei acţiuni surprinzătoare din partea inamicului şi a unei lupte scurte, tânăra voluntară a fost făcută prizonieră de trupele germane. La puţin timp, împreună cu o santinelă germană, a fost trimisă spre comanda trupelor inamice. Pe drum, dând dovadă de curaj şi o deosebită stăpânire de sine, a împuşcat santinela. Noapte fiind, împreună cu ceilalţi camarazi, au reuşit să fugă spre poziţiile româneşti, în ciuda faptului că a fost uşor rănită la piciorul drept.
Chiar şi aşa a continuat să lupte în prima linie, fapt care a dus la rănirea sa gravă, în urma unui bombardament al artileriei germane, ce a avut loc în data de 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiaşi. Iniţial a fost internată la un spital de campanie din Craiova, după care a fost evacuată, succesiv, la Bucureşti şi apoi la Iaşi, unde a petrecut şi perioada convalescenţei, până la 23 ianuarie 1917.
După externare, s-a prezentat la comanda Regimentului 43/59 Infanterie unde a activat ca voluntară până la data de 14 februarie 1917, când, în urma inspecţiei realizată de colonelul Lăzărescu, comandantul regimentului, în zona Dumitreşti-Gălăţei, a fost nevoită să părăsească zona, deşi primise laude pentru activitatea depusă.
Faptele sale pline de curaj şi spirit de sacrificiu i-au adus recunoaşterea din partea factorilor de comandă. Astfel, Comandantul Marii Legiuni a Cercetaşilor i-a decernat Ecaterinei Teodoroiu Virtutea Cercetăşească. Mai mult, prin Înaltul Decret nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917, la propunerea ministrului secretar de stat la Departamentul de Război nr. 12.678 din 10 noiembrie 1916, domnişoara Teodoroiu Ecaterina din Legiunea de Cercetaşe Domnul Tudor a fost distinsă cu medalia Virtutea Militară de război clasa a II-a pentru vitejia şi devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă. S-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiaşi. A fost rănită de un obuz la ambele picioare.
Potrivit atestărilor documentare, Ecaterina Teodoroiu era o luptătoare înnăscută, capabilă de un angajament total. Fire inimoasă şi întreprinzătoare, ştia să tragă cu pistolul, carabina şi mitraliera, arunca bine grenada de mână şi călărea cu mare abilitate. În Memoriul asupra activităţii eroinei Ecaterina Teodoroiu în partea a doua a campaniei cu Regimentul 43/58 Infanterie, colonelul Constantin Pompoiu, fost comandant al acestui regiment, avea numai cuvinte de laudă despre tânăra Ecaterina: Lunar se ducea la Palatul Regal unde se prezenta M.S. Regina şi de unde i se dădea suma de lei 400; aceşti bani nu-i cheltuia pentru ea, decât foarte puţin, fiind şi foarte sobră ajuta soldaţii, ridicându-le traiul cu ce se putea cumpăra în acele timpuri; regimentul având grijă pentru mâncarea şi îmbrăcămintea ei, echipată cu aceeaşi uniformă ca şi ofiţerii. La toate marşurile inerente intrării Regimentului pe front a mers tot timpul pe jos în fruntea plutonului său pe care-l antrena prin exemplul şi însufleţirea sa patriotică, cu toate că purta carabină, cartuşele necesare 160, precum şi grenade, totdeauna am văzut-o neobosită şi cu moralul ridicat. Pe lângă suma de bani pe care Regina Maria i-o dădea lunar, suverana i-a acordat gradul de sublocotenent onorific, pentru a-i conferi autoritate în faţa trupei.
La 4 august 1917, Ecaterina a plecat împreună cu camarazii săi pe front unde, în ziua de 20 august, a ocupat poziţii în tranşeele din zona Dealul Secului. Două zile mai târziu, la 22 august, unităţile române au fost atacate de Regimentul 40 Rezervă german. În timpul luptelor de pe Dealul Secului - Muncel, sublocotenentul onorific Ecaterina Teodoroiu a fost lovită în cap de două gloanţe de mitralieră. A fost înmormântată, cu paradă militară, în data de 23 august 1917, în valea Zăbrăuciorului. La căpătâi i-a fost ridicată o mare cruce de stejar de către comandantul Diviziei a IX-a. Osemintele sale au fost reînhumate, în anul 1921, la Târgu-Jiu, în cavoul din faţa Primăriei, ca semn de preţuire pentru spiritul de sacrificiu şi curajul de care a dat dovadă în timpul Primului Război Mondial.
