Prezențe românești peste hotare
Teatrul Lucia Sturdza Bulandra
Toronto, Montreal, Canada
25 - 26 mai 2013
În perioada 25-26 mai 2013, spectacolul Meşteşugul vieţii de Hanoch Levin, în regia lui Felix Alexa, este prezentat în Canada, în cadrul unui turneu care va avea loc la Toronto (25 mai – Japanese Canadian Cultural Centre) şi Montreal (26 mai – Pavillon de l'Entrepot).
Spectacolul este o producție a Teatrului Bulandra din București și îi are în distribuție pe Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru şi Dan Aştilean. Scenografia este semnată de Nina Brumușilă, iar muzica îi aparține Adei Milea. Turneul este organizat de Asociaţia ROCADE din Montreal, în parteneriat cu Institutul Cultural Român,
prin Direcţia Generală Românii de Pretutindeni și face parte din
proiectul Turneele Teatrului Românesc în Canada, lansat în primăvara
anului 2010, în cadrul căruia profesionişti români din domeniul teatral
participă la întâlniri cu diaspora românească din Canada.
"În cea mai mare parte a lui, spectacolul e un duo al unor actori cu enormă experienţă şi la fel de mult talent (...) pe un text pe cât de puternic, pe atât de subtil. E atât de reconfortant artistic să întâlneşti pe scenă actori cu atât de multă forţă, atât de dincolo de vârste şi estetici cum sunt cei doi plus unu protagonişti ai Meşteşugului vieţii.” – Iulia Popovici, Observator cultural