sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Sa ne cinstim valorile nationale



Agentia de Stiri Bune


Ion (Ionel) I. C. Bratianu


Pitesti


23 noiembrie 2012







   În faţa Muzeului Judeţean Argeş, în prezenţa autorită­ţilor locale, a fost dezvelit pe 23 noiembrie bustul marelui om po­litic Ion (Ionel) I. C. Brătia­nu, unul dintre artizanii făuririi României Mari, de şapte ori preşedinte al Consiliului de Miniştri şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal, între anii 1909 - 1927. As­tăzi (24 noiembrie) se împlinesc 85 de ani de la moartea sa, iar bustul  din bronz, opera sculpto­ru­lui Grigore Minea, reprezin­tă o iniţiativă a cercetăto­rilor Muzeului Judeţean Argeş şi vine ca o reparare a greşelilor istoriei.
   Un alt  bust al  lui  Ionel Brătianu s-a aflat în perioada 1937-1947, în par­cul Muzeului Judeţean, fiind ulterior dă­rîmat de comunişti şi dus la topit.
   "Dezvelind acest bust aducem un omagiu acestui mare om politic şi am fost sprijiniţi în acest demers de Con­siliul Judeţean Argeş, instituţia care ne finanţează.  Sculptorul Grigore Minea, care a realizat lucrarea, putem spune că este argeşean, fiindcă  a fost elev al Liceului Dinicu Golescu, din Cîmpu­lung, şi este autorul statuii lui Mircea cel Bătrîn de lîngă Teatrul Al. Davila. Pînă la sfîrşitul acestui an, Muzeul Judeţean va avea încă cinci busturi de bronz ale unor mari oameni politici, care vor fi expuse în holul clă­dirii vechi. Este vorba de busturile lui  Ion C. Bră­tianu, Ion Mihalache, Armand Călines­cu, Ion Antonescu şi Constantin Do­brescu - Argeş“, a declarat directorul Muzeului Judeţean Argeş, Spiridon Cristocea.  
    Ionel Brătianu s-a născut la 20 august 1864, în judeţul Argeş. Deşi era doar un copil, în timpul Războ­iului de Independenţă, Ionel îl în­soţeşte pe tatăl său pe front. Împreună cu fraţii săi se bucura de o foarte mare încredere din partea tatălui lor. El le încre­din­ţase dicţio­narul cifrat al primului-mi­nis­tru, spre marea uimire a regelui Carol I. Ionel Brătianu, aşa cum obişnuiau să-l numească apropiaţii, era fiul cel mare al fostului prim-minis­tru şi fondator al Partidului Naţio­nal Li­beral, Ion C. Brătianu, şi al oltencei Pia Pleşoianu. Ca formare profesională era inginer, însă pasionat de istorie şi cultură. Spirit al omului de stat, cu simţul datoriei faţă de ţară, politica era în opinia sa o artă, un fenomen com­plex: "Cei mai mulţi îşi închipuie că po­litica e un fel de dis­tracţie, cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mîna ta viaţa şi viitorul ţării“.
(Curierul Zilei: Iulia Şutan; Foto: Costi Tudor)

Gala Tinere Talente 2012



Casa Regala a Romaniei


Fundatia Principesa Margareta a Romaniei


Biblioteca Nationala a Romaniei, Bucuresti


19 noiembrie 2012














   Cei 28 de bursieri Tinere Talente au etalat arta lor in cadrul Galei de absolvire, prin moda, muzica clasica, creatii plastice de gravura, pictura sau grafica. Spectacolul-eveniment de la Biblioteca Nationala a fost darul nostru pentru sponsori, mentori, parinti, profesori si toti cei care au sustinut primului lor pas in cariera artistica.



101 de afise de film cehoslovace 1961-1987



Muzeul National de Arta Contemporana


Bucuresti


15 noiembrie 2012 - 15 ianuarie 2013





    Încă de la începutul anilor ’60, din cauza inexistenței  comerțului cu artă și a imposibilității de a avea expoziții, importanţi artişti cehoslovaci s-au dedicat realizării afişelor de film. Atmosfera specifică din Cehoslovacia acelor vremuri când nu existau reclame comerciale, întrucât nu exista nici o piaţă pentru acestea, a favorizat crearea unor afişe complet diferite de afişele de film realizate în aceeaşi perioadă în celelalte ţări din Europa (cu excepţia Poloniei, unde tradiţia afişelor de film s-a bucurat de o poziţie la fel de privilegiată ca în Cehoslovacia).
    Nefiind obligaţi să pună cu orice preţ pe afişe chipurile actorilor, ci dimpotrivă, având posibilitatea de a da frâu liber imaginaţiei, artiştii s-au inspirat de noile direcţii artistice contemporane: pop-art, op art, lettrism, informel-ul ceh ş.a.m.d., realizând afişe de film situate la un înalt nivel artistic
    Astfel s-a înfăptuit minunea afişelor de film cehoslovace.
    Expoziţia prezintă 101 afişe de film aparţinând următorilor autori: Jiří Balcar, Karel Vaca, Zdeněk Ziegler, Milan Grygar, Karel Teissig, Josef Vyleťal, Rudolf Němec, Teodor Rotrekl, Zdeněk Kaplan, Zdeněk Palcr, Karal Saudek, Olga Poláčková-Vyleťalová, Jan Kubíček, Bedřich Dlouhý, Karel Machálek, Richard Fremund, Vratislav Hlavatý, Jiří Hilmar, Josef Flejšar, František Zálešák, Eva Galová, Karel Knechtl, Ladislav Dydek, Stanislav Vajce, Břetislav Šebek, Bohumil Štěpán, Jana Laudová, Jaroslav Fišer, Miroslav Vystrčil, Jaroslav Kadlec, Alexej Jaroš, Vladimír Bidlo, Jiří Stach, Stanislav Remeš, Rudolf Altrichter.
    Afişele expuse fac parte din colecţia de afişe de film a filmotecii Terry Posters din Praga, și ilustrează 20 de filme românești, 20 de filme cehe și 60 de filme universale. Pe pagina de internet www.terry-posters.com puteţi admira cele peste 8000 de afişe şi puteţi, de asemenea, afla multe informaţii interesante despre acestea.
    Pe durata expoziției vor fi proiectate 6 filme cehoslovace, în fiecare joi, cu începere de la ora 17:00, la MNAC:

15.11.2012 – Petrecerea și invitații / regia: Jan Nemec
22.11.2012 –Lumină intimă / regia: Ivan Passer
29.11.2012 – Valerie / regia: Jaromil Jires
6.12.2012 – Trenuri bine păzite / regia: Jirí Menzel
13.12.2012  – Magazinul de pe strada mare / regia: Ján Kadár, Elmar Klos
10.01.2013 – Cadavre Arse / regia: Juraj Herz

     Un eveniment organizat de Centrul Ceh în colaborare cu Terry Posters și Muzeul Național de Artă Contemporană.
Parteneri: Staropramen, BRD, 24FUN, Graphicfront.ro, BeWhere, Zeppelin, feeder.ro, Igloo, RFI.

  

Balcic - Fara Frontiere



Arta plastica contemporana


Galeria de Arta, Silistra, Bulgaria


5 decembrie 2012 - 5 februarie 2013




Invitatie vernisaj expozitie internationala "Balcic - fara frontiere"

Organizatori:

Muzeul Dunarii de Jos, Calarasi
Primaria Municipiului Silistra
Galeria de Arta Silistra

Vernisaj:
miercuri: 05 decembrie 2012, ora 17.00

Curator general: Dan Tudor Truica

Extravaganza Fashion Fair



Rooms Cafe, Bucuresti


 Fall in Red


prima editie, 1 - 2 decembrie 2012





targ de moda

   Târgul iubitorilor de frumos și artă - Extravaganza Fashion Fair vă invită la prima ediție, intitulată Fall in Red, chiar de ziua românilor, respectiv 1-2 decembrie 2012, între orele 11.00-20.00, ce se va desfăşura la Rooms Cafe (Str. Mendelev, nr.28-30).
   Propunem un concept nou, deosebit prin simplitatea si modestia lui, iar pentru fiecare poftă sau doleanță artistică, Extravaganza Fashion Fair prepară rețeta minune a unui târg special, prin:
- designeri, accesorii si haine, obiecte născute din mâinile artiștilor
- vintage, cu obiecte purtătoare ale amprentei timpului
- secțiunea dedicată bărbaților, ridicată la rang de prioritate - cosmetice bio, pentru bucuria trupului
- "delicatesele bunicii", mirosul prăjiturilor făcute în casă, care ne vor întipări în memorie evenimentul
- muzică live, ce ne va înduioșa inimile pe durata celor 2 zile ale târgului
- "camera artiștilor", este locul care adună, atrage și încetinește. Te "obligă" la cunoaștere si "împreună"
    Oamenilor care cred că orașul nu le oferă suficient, care tânjesc după obiecte autentice, oamenilor care iubesc lucrul manual și ne împărtășesc pasiunea pentru detaliu, oamenilor pentru care migala și dichisul sunt ‘de pus în ramă ’, oamenilor care sunt conduși de o serie de idealuri și valori profunde, oamenilor pentru care sunetul live al unei viori se îmbină minunat cu mirosul brioșelor făcute "ca la mama acasă ".
    Fiecărei dorințe arzătoare sau gând ascuns, rolul nostru este de a aduce în lumină acele elemente care te vor face să crezi că ai găsit în sfârșit colțul de oraș care povestește și predispune la visare și socializare.
    Va fi mai mult decât un simplu târg de modă și artă, va fi un manifest al autenticității și al umanității, dornic de transmitere a unui mesaj puternic si profund. Acela că a venit timpul implicării, al dăruirii, al grijii față de ceilalți, al bucuriei.
     Cu alte cuvinte, 50% din vânzarea biletelor (10 lei) de intrare vor fi folosiți pentru achiziționarea de cadouri, în pragul sărbătorilor de iarnă, pentru copiii de la Școala Constantin Stăncescu, comuna Răsuceni, județ Giurgiu.
     De asemenea, pentru transparența demersului propus, se vor realiza 2 video-uri, înainte și post acțiune.
     Extravaganza Fashion Fair își propune un demers nu doar legat de modă și de latura ei efemeră, ci și de artă, meșteșug, poveste, suflet, detaliu, atenție, sensibilitate, memorie. Oameni.
    Pentru inscrieri si mai multe detalii, ne puteti scrie pe adresa extravaganza.fair@ineventive.ro


    Suntem Alina si Teodora, doua… avocate pasionate de bucatarie, de mancarea sanatoasa, cu gust, facuta cu ingrediente de cea mai buna calitate si mai ales cu multa pasiune si dragoste. Pasiunea noastra comuna s-a transformat in Home-sweets, propunerea noastra de colt dulce pentru orice ocazie speciala, alcatuit exlusiv din prajituri si dulciuri facute acasa, coapte de noi personal si oferite cu drag celor care doresc nu neaparat cantitate, ci calitate si mai ales ceva proaspat, gustos si sanatos.
    Toate produsele noastre sunt realizate asa cum le facea bunica, din ingrediente 100% naturale fara conservanti, coloranti sau alte adaosuri, procurate in principal de la producatori locali, fructe proaspete de sezon, sau fructe congelate de cea mai buna calitate, zahar alb sau brun dupa caz, faina, nuci, cacao, fara a pierde totusi din vedere partea estetica de prezentare, de unde si logo-ul nostru: dulciuri de casa, cu clasa.


Colectia Peculiar



Ava Precub Design





    Fire de Murg înseamnă bijuterii care transmit un mesaj al decenței, al fastului, dar mai ales al bucuriei de te accesoriza cu stil și personalitate. Este un exercițiu de sensibilitate și frumos, de splendoare a acțiunilor mărunte. Lucrate din materiale naturale, ce au la bază metalul și fibrele sau sforile mătăsoase...




     Bookletta este cea mai bună prietenă a cărţii tale ! Într-o lume a genţilor pentru căţei şi fiţe, alege o geantă care promovează cititul! Purtând Bookletta, îi dai voie întregului oraş să vadă ceea ce citeşti şi să te judece în funcţie de asta, nu în funcţie de hainele pe care le porţi, firma ceasului, etc. În acest fel, educi, schimbi comportamente, faci cititul sexy şi atrăgător şi ieşi în evidenţa din mulţime. Asta ca să nu mai spunem… că te alături celor care lansează un nou trend! Bookletta este un concept de geantă pentru carte unic în lume, o invenţie înregistrată oficial. Este structurată astfel încât să aibă un buzunar din plastic tare separat special pentru carte (care se extinde în funcţie de volumul acestei), în care aceasta este protejată de şifonare, pătare, de umiditate, etc. În acel buzunar încape şi un ipad, un kindle, nook, sau orice gen de gadget de pe care citeşti.



Spectacol de Ziua Nationala a Romaniei



Diaspora romana


Teatrul Villoresi, Monza, Italia


30 noiembrie 2012


   Spectacol folcloric sustinut de rapsodul Ciprian Roman si Ansamblul Doina Crisului la Teatrul Villoresi din Monza, vineri 30 noiembrie, ora 19.30.
   Organizatori: 
Consulatul Romaniei din Milano si Protopopiatul Ortodox Roman 
din Milano Nord Monza

Spectacol dedicat Zilei Nationale a Romaniei



Diaspora romana


Restaurantul Romanesc Le Tre Lanterne


Milano, Italia


2 decembrie 2012



Fabrica celor care isi inving destinul



Agentia de Stiri Bune


Unitatea de Servicii si Productie Nazarcea Group


Bucuresti



   "Tata a vrut să mă arunce de la balcon când eram mic. Să scape de mine. M-am plimbat prin cămine și pe străzi și prin trenuri...deși nici nu pot merge bine. Am făcut și liceul, dar n-am mai avut bani de facultate. Acum fac pâine și sunt fericit, nu-mi trebuie mai mult. E ușor aici la fabrică și nu vreau să mai lucrez în altă parte.
    Așa poate fi înghesuită, într-un pumn de cuvinte, viața lui Jenel, un tânăr cu handicap locomotor, cu o poveste cutremurătoare. Are 28 de ani și lucrează de câteva luni la o fabrică specială din zona Bucureștii Noi, care, dacă nu s-ar intitula sec Unitatea de Servicii și Producție Nazarcea Group, ar purta numele de Atelierul viselor împlinite.


    Fabrica a fost înființată în 2009 cu fonduri europene de către Primăria Sectorului 1 și are, în prezent, peste 60 de angajați, toți cu handicap accentuat fizic sau mintal.  Sunt repartizați în șapte ateliere protejate: ceramică, lumânări decorative, croitorie, tipografie, brutărie, spălătorie ecologică și grădinărit, și se trezesc devreme ca să ajungă la munca la ora 8.00. Pleacă la ora 16.00, au weekend-urile libere și, ca orice angajat normal, își primesc salariul o dată pe lună, cel minim pe economie, de 700 de lei.
   Tot ce iese din mâinilor lor ajunge în căminele pentru vârstnici și în casele de copii ale Primăriei Sectorului 1, peste 800 de suflete în total. Consumă numai în "familie și este și avantajos. Jenea Dumitra, Jenel, după cum îi spun prietenii, este bucuros să frământe, opt ore pe zi, pâinea cu care se hrănesc alți oameni defavorizați.


    Tatăl lui a vrut să îl omoare când avea numai câteva luni. A intrat la închisoare, iar mama lui l-a dus la cămin. Nu avea cu ce să-l crească. Dar Jenel s-a descurcat singur. Cu greu, dar s-a descurcat. A terminat un liceu, n-a mai avut bani și de facultate, cu toate că și-ar fi dorit, a făcut un curs de brutar și a devenit muncitor calificat. A mai lucrat la o fabrică de pâine, însă, când s-au făcut restructurări, l-au dat afară. Firește, nu putea ține pasul. Randamentul persoanelor cu handicap este undeva la 30% din cel al salariatului obișnuit, potrivit specialiștilor.


   Prin 2003, cei de la adăpost i-au găsit mama, însă ea nu l-a primit cu drag, cu atât mai mult cu cât mai făcuse între timp doi băieți...normali. A trecut și peste asta și și-a găsit familia la Fabrica Nazarcea, în brutăria cu zece angajați, care i-au devenit prieteni. "Mă înțeleg bine cu toată lumea și mă bucur mult că m-au primit aici. Și maeștrii sunt super, m-au ajutat enorm. Eu nu vreau să plec de aici, sunt fericit, a mărturisit Jenel, în timp ce frâmânta o bucată de aluat cu atâta blândețe, ca și cum ar fi avut suflet. Miroase minunat în brutărie, a pâine bună, și este cald. Dar nu toată căldura vine de la cuptoarele încinse. Vine și de la oamenii cu zâmbete largi pe față, care mișună dintr-o parte în alta.  


   Plimbându-ne pe holurile fabricii, ajungem într-o încăpere cu șase femei, fiecare cu mașina ei de cusut. Ne aflăm în atelierul de croitorie. Camera este plină de lumină și de materiale textile cu flori de toate culorile. Aici o întâlnim pe Ioana, o tânără de 28 de ani, care suferă de diabet și de psoriazis. Mâinile ei sunt pline de răni, așa că nu a putut lucra foarte mult într-un supermarket unde trebuia să atingă produsele pe care le vindea. Și ei îi place foarte mult la Nazarcea.

 

   "Aici nu îmi mai este teamă. Nu trebuie să mă ascund când trebuie să-mi fac insulina sau când mi se face rău. Aici nu-mi mai este rușine. Am și o fetiță de patru ani, sunt căsătorită, locuiesc cu familia mea. E bine. Am un loc sigur de muncă unde vreau să rămân în continuare și sunt liniștită, a spus Ioana, plimbându-și degetele fragile pe lângă acul mașinii de cusut. O făceau să zâmbească toate lucrurile simple, banale poate pentru unii dintre noi...un loc de muncă stabil, un venit lunar, un copil sănătos
   Alexandrina face lumânări decorative. Unele tare frumoase, migăloase, pe care mulți dintre noi nu ar fi destul de dibaci să le modeleze. Când am început să vorbesc cu ea, i-am întins mâna dreaptă să facem cunoștință, așteptând să își scoată mâinile dintre grămezile de ceară, forme și decorațiuni. Nu am văzut că nu avea o mână dreaptă cu care să-mi strângă palma. Și Alexandrina lucrează de la opt la patru și este recunoscătoare că poate câștiga niște bănuți. Un vis simplu, pe care l-au avut toți cei de la Nazarcea și pe care și l-au îndeplinit în atelierele fabricii din Capitală.
   Fabrica Nazarcea a fost înființată acum trei ani prin Orizont 2009, un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarae Resurselor Umane (POSDRU). Astfel, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din cadrul Primăriei Sectorului 1 a reușit să angajeze peste 60 de persoane cu dizabilități, pe care le-a distribuit în cele șapte ateliere ale fabricii. "Este prima întreprindere socială din România creată de o autoritate locală și dedicată exclusiv oamenilor cu handicap. Angajații noștri sunt remunerați pentru munca prestată și beneficiază de toate drepturile unui salariat, a declarat managerul proiectului, Dănuț Ioan Fleacă.
   Diferența dintre Nazarcea și societățile comerciale care angajează persoane cu dizabilități este că fabrica s-a constituit într-o Unitate protejată autorizată (UPA) și funcționează după Legea privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Așadar, proiectul a reușit să creeze 60 de locuri de muncă pentru cei cu nevoi speciale, în contextul în care datele oficiale arată că în România sunt peste 700.000 de persoane cu dizabilități, dintre care doar 4% au unde să muncească.
   "Ne-am inspirat din modelul olandez, cu atât mai mult cu cât Guvernul Olandei a donat 50.000 de euro pentru dotarea brutăriei. N-am urmărit realizarea unui profit, ci doar susținerea centrelor de protecție cu produse proprii, a adăugat managerul proiectului. Următorul pas este deschiderea fabricii pentru publicul larg, începând cu luna ianuarie a anului 2013. Concret, cei intersați vor putea cumpăra vase din ceramică pictate manual, lumânări decorative, produse de panificație sau vor putea beneficia de croitoria, de curățătoria sau de spălătoria auto din incinta fabricii Nazarcea. Valoarea totală a proiectului Orizont 2009 a fost de circa 8.230.000 de lei, din care 6.420.000 de lei au provenit din fonduri nerambursabile, iar 1.370.000 de lei au reprezentat contribuția administrației locale.
***Articol preluat de pe adevarul.ro (Diana Toea)