miercuri, 5 septembrie 2012

Targ de Arta si Antichitati



Colectii si colectionari


Targu Mures, Promenada Mall


14 - 16 septembrie 2012



Din nou, Targ de Arta si Antichitati

Pe simezele Ploiestiului



Arta plastica contemporana romaneasca


Marcel Bejgu


 Galeria de Arta, Ploiesti


12 septembrie 2012





Vernisaj: 12 septembrie 2012, ora 17:00.

Marcel Bejgu

Amintiri din pribegie



Lansare de carte


Neagu Djuvara


Joia linguritelor, Bucuresti, Libraria Cafe Kretzulescu


6 septembrie 2012





In cadrul evenimentului, autorul va oferi autografe.

    "Povestea vieţii lui Neagu Djuvara are verva sălbatică a unui peisaj luxuriant. Nu e suficient să spui că a trecut prin multe. A trecut prin tot. Război şi Universitate, aventură şi savantlâc, exil şi repatriere, Europa şi Africa, diplomaţie, filozofia istoriei, spionaj, jurnalistică, Sorbona, Niamey şi Bucureşti, boierie şi sărăcie, profesorat, politică, explozie creatoare după vârsta de 80 de ani, anonimat şi glorie, acţiune, contemplativitate, radicalitate, cordialitate, hazard. Recunoaşte singur că a fost mereu însoţit, în momentele decisive, de un «noroc» salutar. A prins ultimul tren spre Helsinki după marea revoluţie rusească din octombrie şi a fost trimis la Stockholm pe 23 august 1944, anume, parcă, pentru a supravieţui tăvălugului bolşevic. Trecut de 95 de ani, are încă mari proiecte, speră să-şi afle sfârşitul pe un vapor, e ubicuu, tonic, şarmant, distins, fără fasoane, bucuros de glumă şi de tacla. De câte ori îl văd, mă contaminez de buna lui dispoziţie, savurez bunele lui maniere şi admir curajul opiniilor sale, adeseori în afara convenţiilor curente.“ (Andrei Plesu)

     Neagu M. Djuvara s-a născut la Bucureşti în 1916, într-o familie de origine aromână aşezată în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940).    
     Participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele.     
     Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei româneşti (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”). 
     În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. Între timp, reluase studiile de filozofie la Sorbona. În mai 1972, capătă doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei; mai târziu, obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.). 
      Din 1984, secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după revoluţia din decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991, profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi.
      Principalele publicaţii: Le droit roumain en matière de nationalité, Paris, 1940 (teză de doctorat); „Démétrius Cantemir, philosophe de l’Histoire”, în Revue des études roumaines, XIII-XIV, Paris, 1974, pp. 65-90; Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations, Mouton, Paris-Haga, 1975 (carte premiată de Academia Franceză); în româneşte, Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor, Humanitas, 1999; „Les «grands boïars» ont-ils constitué dans les principautés roumaines une véritable oligarchie institutionnelle et héréditaire?” în Südost-Forschungen, Band XLVI, München, 1987, pp. 1-56; Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle, Publications Orientalistes de France, 1989; în româneşte, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne, Humanitas, ed. a VI-a, 2008; Les Aroumains (operă colectivă), Publications Langues’O, Paris, 1989; în româneşte, Aromânii – istorie, limbă, destin, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996; „Sur un passage controversé de Kékauménos. De l’origine des Valaques de Grèce”, în Revue roumaine d’histoire, vol. XXX, 1-2, Bucureşti, 1991; O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Humanitas, ed. a IX-a, 2008; Cum s-a născut poporul român, Humanitas Junior, ed. a V-a, 2008; Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii, Humanitas Junior, ed. a III-a, 2007; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul, Humanitas Junior, ed. a II-a, 2007; Însemnările lui Gheorghe Milescu, roman, Humanitas, 2004; Amintiri din pribegie, Albatros, 2002; Humanitas, ed. a IV-a, 2008; versiune franceză: Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948-1990), L’Harmattan, Paris, 2004; Există istorie adevărată?, Humanitas, ed. a III-a, 2008.


*** Informatii preluate de la agentia de carte.ro

Pe simezele ieșene



Arta plastică contemporană românească


Alexandru Ioan Grosu


Galeriile de Artă Dana, Iași 6 septembrie 


2012






Zilele Galeriilor Dana



Galeria Dana, Iasi


6 ani de la deschidere


 3 - 21 septembrie 2012




     Galeriile de Artă Dana din Iaşi s-au deschis acum 6 ani, în 2006, pe strada Lăpuşneanu nr. 7-9, în chiar vecinătatea atelierelor creatorilor plastici ieşeni. Galeria şi-a propus să prezinte manifestări expoziţionale temporare, menite să dinamizeze interesul, pasiunea şi dragostea publicului pentru artele frumoase, urmărind în acelaşi timp să aducă la lumină şi lucrări mai puţin cunoscute, contribuind astfel la definirea unor talente rămase, poate, insuficient cunoscute sau ignorate.


     În anul 2008, Galeriile de Artă Dana a deschis o a doua incinta, cu spaţiu expoziţional pe două nivele, în str. Prof. Cujba nr. 17. Tot aici, din anul 2008 funcţionează şi Editura DANA ART, sub egida căreia s-au editat albume de artă, cărţi, broşuri şi reviste.
    Din 2006 şi până acum, în spaţiile Galeriilor de Artă Dana s-au organizat peste 100 de expoziţii individuale şi de grup de pictură, grafică şi sculptură de nivel local, naţional şi internaţional, seri culturale, omagieri, evocări şi lansări de carte.
    Expunând lucrări din propria pinacotecă, colecţii particulare și Muzee Naţionale de Artă, Galeriile Dana au organizat expoziţii itinerante la Bucureşti, Galaţi, Suceava, Botoşani, Timişoara, Vaslui si Paşcani, iar la Casa de creaţie de la Hodora, Ciric, Vatra Dornei, Cotu Morii, Balcic, Delta Dunării (Crișan) a organizat simpozioane şi tabere de creație - pictură și sculptură - naţionale şi internaţionale, sprijinind în permanenţă artiştii plastici şi iniţiativele pro artă şi cultură.


F-line



Arta plastica contemporana romaneasca


Liviu Mihai


 Uart Gallery, Bucuresti


12 septembrie 2012







Omagiu Crăișorului Munților



Sărbătoarea Națională de la Țebea


140 de ani de la moartea lui Avram Iancu


3 - 9 septembrie 2012




     Anul acesta se implinesc 140 de ani de la moartea Craisorului Muntilor, Avram Iancu (1824-1872). La inmormantare au plans Apusenii. Toti motii au tinut sa fie prezenti pentru a-si conduce comandantul pe ultimul drum. Prohodul a fost incheiat de 36 de preoti, alaiul mortuar a strabatut Tara de Piatra pana la biserica Tebei, unde Iancu a fost inhumat sub gorunul lui Horea, celalat mare erou al motilor. Pentru ca romanii si mai ales motii doresc sa-i pastreze vie amintirea, duminica 9 septembrie la Tebea (Baia de Cris) va avea loc o ceremonie nationala de comemorare a Craisorului Muntilor, conducatorul Revolutiei de la 1848-1849 din Transilvania. 
    Manifestarile sunt organizate de Consiliul Local al comunei Baia de Cris, in colaborare cu Consiliul Judetean Hunedoara si Societatea Cultural – Patriotică Avram Iancu din Romania.     
    Manifestarile vor fi deschise cu depuneri de coroane de flori la mormantul lui Avram Iancu si va avea loc o slujba religioasa de pomenire. Apoi va urma evocarea istorica si mesajul autoritatilor.   
    Programul va continua cu un spectacol folcloric sustinut de formatii si interpreti de muzica populara consacrati printre care Nicola Furdui Iancu, Ioan Bocsa, Mariana Deac, Ionut Fulea, Dinu Iancu Salajeanu, Sava Negrea Brudascu, Veta Biris, Mariana Anghel, Alexandru Pugna, Ciprian Roman, Eugen Mihaila, Cristian Fodor, Ovidiu Homorodean, Ovidiu Olari, Bogdan Toma, Pera Bulz, Corul Barbatesc din Finteusul Mare, Grupul Iza din Maramures si Fluierasii Junii Petrileni.
    "Sunt 140 de ani de la moartea marelui roman, Avram Iancu, un moment important in istoria motilor si nu numai. Avram Iancu va fi comemorat, dar si sarbatorit. Comemorat, la biserica, printr-o slujba religioasa de pomenire, iar sarbatorit pe campul de la Tebea, printr-un moment artistic de exceptie", a declarat Ioan Mircea Molot, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara.
    Anul acesta, pentru prima data, la slujba de pomenire va lua parte IPS Laurentiu Streza, alaturi de episcopul Devei, PS Gurie si episcopul Severinului, PS Nicodim. 

    Comemorarile au inceput inca de luni 3 septembrie si se vor incheia duminica 9 septemrbie la Tebea.  In tot acest interval de timp pentru prima data va avea loc Marsul lui Avram Iancu inceput de la casa memoriala si terminat la Tebea cu o incarcatura istorica si emotionala menita sa starneasca in fiecare roman un gram de respect fata de eroii neamului si mai ales fata de cel care a fost Craisorul Muntilor.
    In aceste momente grele prin care trece Tara Noastra, trebuie sa aratam ca nu ne-am uitat istoria si sa onoram asa cum se cuvine eroii acestui neamului.


Programul complet al Marsului lui Iancu


Luni  03 09 2012

Ora 20.00 – Priveghi Casa Iancului – comuna Avram Iancu



Marţi  04 09 2012

Ora   8.00 – Plecare spre Câmpeni
Ora 20.00 – Comemorare şi priveghi la statuia eroului Avram Iancu



Miercuri  05 09 2012

Ora   8.00 – Plecare spre Abrud
Ora 12.00 – Comemorare şi slujbă de pomenire la bustul eroului Avram Iancu
Ora 14.00 – Plecare spre Buceş
Ora 17.00 – Comemorare şi slujbă de pomenire la bustul eroului Avram Iancu (lângă 

                            Primăria Buceş)


Joi  06 09 2012

Ora 14.00 – Comemorare şi slujbă de pomenire la Biserica din Mihăileni
Ora 16.00 – Plecare spre Crişcior



Vineri  07 09 2012

Ora 12.00 – Comemorare şi slujbă de pomenire la Biserica Medievală din Crişcior
Ora 15.00 – Plecare spre Brad
Ora 19.00 – Comemorare şi slujbă de pomenire la statuia eroului Avram Iancu din faţa 

                            Colegiului Naţional Avram Iancu


Sâmbătă  08 09 2012


Ora 15.00 – Plecare spre Ţebea
Ora 20.00 – Comemorare şi slujbă de pomenire la Pantheonul Crăişorului Moţilor – 

                           Ţebea. Decernare de diplome şi plachete comemorative.



Avram Iancu


**** Pentru aceasta postare s-au folosit materiale de la www.muntii-apuseni.eu si ziare.com 
        



   Si o idee, excelenta. preluata din aceleasi surse, Veta Biris: "Sus, sus, sus, la munte sus".

                            http://www.youtube.com/watch?v=yL7Sjs-HCEM

Targul de arte, vechituri si alte nimicuri



Colectii si colectionari


Blu'zz Bazar, Bucuresti


Prima editie, 9 septembrie 2012


     Colectionari, anticari, mesteri populari, artizani si artizane, iubitori de arta si frumos, amatori de chilipiruri, cascatori de gura-casca, sunteti cu totii invitati, in fiecare duminica, la cel mai nou si nonconformist bazar.
    Blu'zz Bazar, targ de arte, vechituri si alte nimicuri, un loc liber de conversatie si schimb de valoare sentimentala.
    Eveniment este creat de Bar TheBlu'zz, strada General Ipatescu nr. 4, colt cu strada Olari.
    Participarea expozanților la târg este gratuita iar spațiul pus la dispoziție este de 1.20/0.8 m.

Degusta si sustine hrana sanatoasa



Campania pentru agricultura buna = hrana buna


Bucuresti, Club Groove On


8 septembrie 2012


Degustă şi susţine hrana sănătoasă! Agricultură bună = hrană bună

     Hrana bună şi sănătoasă. Ne-o dorim cu toţii în farfuriile noastre, însă devine din ce în ce mai greu să o găsim pe rafturile pieţelor şi magazinelor din oraşul nostru. Suntem tot mai mult copleşiţi de alimente fără gust, de soiuri de legume şi fructe identice, prea multe importate din zone îndepărtate ale lumii şi bazate pe o agricultură industrializată, plină de îngrăşăminte chimice şi pesticide nocive, neglijând astfel bunăstarea noastră, a animalelor şi mediului înconjurător.
    Cu toţii vrem să simţim g

ustul adevărat al hranei şi, mai ales, să ne fie la îndemână de procurat în continuare, chiar şi peste ani. In această toamnă, viitorul agriculturii şi al hranei noastre este disputat în Parlamentul European care va stabili reforma agriculturii europene pentru următorii 7 ani.

    RE.GENERATION VĂ INVITĂ SÂMBĂTĂ, 8 SEPTEMBRIE, DE LA ORA 17.00, LA GROOVE ON, SĂ CELEBRĂM HRANA SĂNĂTOASĂ ŞI SĂ DEGUSTĂM ÎMPREUNĂ PRODUSE LA DE LA MICI FAMILII DE PRODUCĂTORI LOCALI.

   Degustarea va fi urmată de o petiţie fotografică, unde vă încurajăm să adresaţi mesajul vostru legat de hrană şi agricultură sustenabilă membrilor Guvernului şi Parlamentului European şi să vă fotografiaţi cu el. Cu sprijinul nostru, micii producători români îşi pot susţine ferm şi mai puternic solicitările în faţa autorităţilor. Mai mult, drepturile noastre de consumator ar putea să nu mai fie neglijate de această dată.
   Toate mesajele voastre fotografice vor însoţi marşul Good Food al ţăranilor şi activiştilor din întreaga Europă până la Bruxelles şi vor fi înmânate celor care votează pentru viitorul agriculturii şi a hranei.
   Sute de oameni şi-au transmis propriile mesaje până în acest moment. Vizualizează mesajele foto aici: http://www.goodfoodmarch.eu/photo-action.html
   In acest an, cu reforma Politicii Agricole Comune (PAC) putem revendica politici care să ne asigure alimente şi o agricultură cinstită şi de calitate, aşa cum avem dreptul.
   In septembrie, Parlamentul European şi guvernele naţionale vor vota o nouă formă a Politicii Agricole Comune pentru următorii 7 ani care ar putea avea consecinţe semnificative asupra celor peste 4 milioane de mici agricultori ai României, şi nu numai.
   În ultimii 50 ani, taxele noastre au fost folosite pentru a susţine producţia de alimente industriale. Acest model agricol ameninţă existenţa fermierilor din Sudul şi Nordul global, ducând pe de-o parte la nesiguranţă alimentară, iar pe de alta la risipirea a munţi întregi de alimente. Mediul este tot mai puternic degradat prin utilizarea excesivă a fertilizatorilor chimici, pesticide agresive şi combustibili fosili. Fermele industriale depind de furajele de soia importate, contribuind astfel la distrugerea pădurilor tropicale şi a comunităţilor rurale. Nu în ultimul rând, bunăstarea animalelor este desconsiderată total, schimbările climatice se agravează, iar abandonul masiv al regiunilor rurale este provocat şi întâlnit tot mai des.
   Oriunde eşti, oricine eşti, contribuie la schimbarea de care ai vrea să ai parte. Incepe prin a îţi susţine dreptul la hrană şi agricultură sănătoasă.

   Evenimentul va avea loc la Groove On, str. Liveni nr. 4, începând cu ora 17.00.
   Dacă vrei să cunoşti mai multe informaţii despre Politica Agricolă Comună sau despre Marşul pentru Hrană Bună, intră pe http://www.goodfoodmarch.eu/



Soni



Lansare de carte


Andrei Ruse


Libraria Carturesti, Bucuresti


5 septembrie 2012




Lansare SONI - ediţia a III-a, revăzută

     Miercuri, 5 septembrie, la ora 19.30, la Librăria Cărtureşti Verona (ceainărie), va avea loc lansarea romanului Soni de Andrei Ruse, ediţia a III a revăzută. Romanul va apărea săptămîna aceasta în colecţia Ego. Proză a editurii Polirom (coordonator Lucian Dan Teodorovici).
    La eveniment sînt invitaţi atît fanii declaraţi ai romanului, cît şi cei dornici să-l descopere – acum cu final schimbat.

    Fragmente în lectura autorului

    Muzică live de Cătălin Ţeţe
    Amfitrion: Sorin DespoT

    De la ora 21.00, după lectură şi autografe, participanţii la eveniment sînt aşteptaţi la after party în Club A.




    Synopsis:
Povestea Soniei, o tînără de douăzeci şi şase de ani care află că are cancer la stomac şi numai o jumătate de an de trăit, ne conduce către înţelegerea sensului şi a libertăţii omului într-o societate urbană tot mai agitată, lipsită de sentimente şi plină de artificial. Dincolo de ritmul de cavalcadă nebunească spre moarte şi de bravada dureroasă, perfect justificată de circumstanţe, Soni are puritate şi un romantism cu care tinerii vor rezona întotdeauna. Căci, după cum spune personajul principal, "nu e nimic aici în afara dorinţei noastre de a muri cît mai tîrziu posibil”.


Pagina oficială a cărţii:: http://andreiruse.ro/carti/2008-soni/ Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/soni.roman

Comandă online:http://www.polirom.ro/catalog/carte/soni-4675/detalii.html

Parteneri: Bookblog.ro, Bookiseala.ro, Metropotam, Serial Readers, Revista Arte şi Meserii, Ring, Tabu, Amdoar18ani.ro, Teen Press, Hyperliteratura 

Catalogul: Turism educational la Iasi



Initiative de toata lauda


ICAR TOURS


Centrul de Informare Turistica, Iasi


29 august 2012





    Concepul de turism educaţional a fost lansat de Icar Tours în 2010. Acest concept are ca scop principal implementarea şi dezvoltarea conceptului de educaţie prin turism. Următorul pas a fost de a pune cap la cap toate informaţiile şi toată experienţa dobândită în peste 10 ani de activitate. Toate acestea s-au cristalizat într-un catalog ce cuprinde programe turistice de descoperire şi învăţare pentru elevi: tururi de oraş, excursii de la o zi până la cinci zile, tabere de iarnă şi de vară, tabere în străinătate, banchete, oferte la parcurile de distracţie din Europa şi pachete Comenius.
     Acest catalog se adresează în primul rând elevilor ce urmează cursurile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal. În al doilea rând, se adresează profesorilor şi părinţilor care doresc să le ofere copiilor o şansă de a cunoaşte mai bine obiectivele turistice din ţară dar şi de a-şi dezvolta mai bine abilităţile de comunicare şi socializare.
    Toate programele educaţionale sunt în aşa fel gândite, încât să faciliteze asimilarea mai multor informaţii de către elevi. Totodată, le dă posibilitatea de a corela uşor locurile vizitate cu materia studiată la scoală. De aceea, excursiile se realizează împreună cu un ghid specializat şi cu unul sau doi profesori însoţitori.
    Evenimentul de lansare al catalogului Turism Educaţional la Iaşi a avut loc la Centrul de Informare Turistică Iaşi, în data de 29 august 2012. Ne-au fost alături oameni dragi şi, în acelaşi timp, parteneri de încredere. Vrem să le mulţumim pe această cale tuturor celor care ne-au ajutat sau ne-au sprijinit în această iniţiativă de promovare a turismului de calitate. Împreună cu aceste mulţumiri, promitem şi că vom continua să promovăm valorile autentice ale turismului din Iaşi şi din regiunea de Nord Est a României.

     Mulţumiri:
Partenerilor: 

Partenerilor Media:  

Pensiunilor:

    De asemenea, le mulţumim tuturor colegilor, profesorilor şi prietenilor care s-au implicat în toate programele Icar Tours.

Expercițiu teatral



Teatrul și Poezia


Poezisele...


Muzeul Național al Literaturii Române, București


8 octombrie 2012




Premiera a a vut loc pe: 7 septembrie 2012

Texte pe care actorii lucreaza sunt scrise de catre Mariana Marin, Nichita Danilov, Angela Marinescu, Mircea Cartarescu, Paul Vinicius, Ileana Malancioiu, Ion Muresan, Florin Iaru, Traian T. Cosovei, Emil Brumaru, Ioan Es. Pop, Mircea Ivanescu, Floarea Tutuianu, Cristian Popescu.

Interpreteaza: 
Anda Saltelechi, Simon Sandra, Rodica Bunea si Cristian Rus.

regia: Crista Bilciu

Antique Market



Colecții și colecționari


Târg de obiecte de artă și antichități 


Romexpo, București, 


ediția a VII-a, 12 - 15 septembrie 2012






         targulcolectionarilor.ro ne informeaza:
      ANTIQUE MARKET VII isi propune sa gazduiasca, pentru expunere, evaluare si vanzare piese de mobilier si decoratiuni interioare, arta plastica, obiecte personale si de colectie, argintarie si portelanuri, bijuterii vechi, jucarii, carti si vehicule de epoca si multe altele.     Printre obiectele pe care publicul vizitator le va putea admira si achizitiona pe perioada evenimentului se vor numara: masini de epoca; carti si tiparituri vechi, chiar si de secol XVII cu tematica religioasa, medicala sau insemnari de calatorie; mobilier de epoca restaurat; piese de mare valoare precum: ← un  cronometru de marina, fabricat in Anglia (~1860) de catre John Poole, ceasornicarul amiralitatii britanice, unul dintre cei mai cunoscuti ceasornicari ai vremii, si un lornion → cu rame din baga (cochilia unei anumite specii de broasca testoasa), medalion din aur si snur impletit din par uman, ce a apartinut Paulinei Alecsandri, sotia poetului Vasile Alecsandri.    Intr-o alaturare deloc intamplatoare cu targul de mobila BIFE, evenimentul isi propune, odata in plus, sa ne ajute sa facem loc frumosului in vietile noastre prin colectionarea de obiecte a caror valoare reinvie magia trecutului boem al Bucurestiului de altadata.
   In aceeasi perioada, la Romexpo vor avea loc si:          

           Targul International de mobila, masini si echipamente pentru exploatare forestiera si prelucrarea 
             lemnului –  BIFE (www.bife.ro).
        Targul de produse Traditionale, editia a V-a

Imaginarium



Diaspora romana


Raluca Pilat


Montreal, Canada


13 septembrie - 13 octombrie 2012







                                                    Expozitie de desene in tehnica mixta

                                     Perioada desfasurarii: 3 septembrie - 13 octombrie 2012
                      Locatie: Hotel Delta Montreal475 ave du Président Kennedy, Mtl, H3A 1J7
                                                 Vernisaj: 7 septembrie 2012, 17:00-20:00         
         Odată cu vernisajul va avea loc și lansarea cărții 
  Le Clavier d’antan /Clavirul de odinioară, 
                                       semnată de Ortansa Tudor cu ilustrații de Raluca Pilat.


 Alte expozitii ale artistei, tot pe taram canadian

Vernisajul expozitiei Mundus Mirabilis, Hôtel Delta, Montréal, 21 mai - 20 iunie 2009
Vernisajul expozitiei Quantica, Hôtel Delta, Montréal, 1-31 august 2010.



Informatiile le-am obtinut "rasfoind" 
paginile ziarului comunitatii romane din Montreal si imprejurimi Accent Montreal.